„Istoria religiilor ne ajută să înţelegem mai bine propria noastră credinţă“

Plutarh afirma în secolul al II-lea după Hristos că „pe faţa pământului veţi vedea cetăţi fără ziduri, fără legi, popoare care nu cunosc scrierea sau întrebuinţarea banilor, dar un popor fără Dumnezeu nu a întâlnit încă nimeni“. Disciplina Istoria şi filosofia religiilor studiază evoluţia istorică şi elementele teologice ale principalelor religii ale lumii, într-o evaluare comparativă ce implică capacitatea de analiză şi de sinteză. Altfel spus, o istorie a religiilor prezintă preocuparea omenirii pentru sacru şi toate manifestările acestuia, activităţi pornite de la o realitate revelaţională primordială. Despre importanţa disciplinei ce prezintă istoria şi moştenirea religioasă a lumii ne va vorbi, în cele ce urmează, domnul asistent dr. Constantin Iulian Damian, profesor de Istoria şi filosofia religiilor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Domnule profesor, spuneţi-ne cu ce se ocupă cursul de Istoria şi filosofia religiilor şi cum a apărut această disciplină în programa teologică de învăţământ?

Istoria şi filosofia religiilor este disciplina care se ocupă cu studiul şi analiza faptului religios, sub toate formele pe care acesta le ia. Disciplina a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în mediul universitar, iar în jurul anului 1930, existau deja 130 de catedre de Istoria şi filosofia religiilor la nivel mondial, dintre care 81 erau în facultăţi de teologie. Este o materie relativ tânără, ce a pătruns în programă în anul 1948, prin purtarea de grijă a patriarhului Justinian şi a venit ca o necesitate a alinierii învăţământului teologic ortodox românesc la noile standarde academice internaţionale. Disciplina a fost introdusă pentru toate nivelurile de învăţământ, ca o concretizare a unor preocupări mai vechi ale unor teologi cum ar fi Vasile Găină de la Facultatea de Teologie de la Cernăuţi, Vasile Ispir sau Silvestru Octavian Isopescul, care a tradus Coranul din limba arabă în limba română, fiind profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Nu putem să nu-l menţionăm şi pe mitropolitul Moldovei Irineu Mihălcescu, căruia îi aparţine primul curs de Istoria religiilor lumii, apărut în anul 1946, cu doi ani înainte de introducerea oficială a disciplinei în programa de învăţământ.

„Cunoştinţele de istoria religiilor ne facilitează o mai bună relaţionare cu cei de lângă noi“

Care sunt argumentele pentru care o astfel de disciplină este predată într-o facultate de teologie?

În primul rând, aş sublinia argumentul teologic ce arată că toţi suntem urmaşi ai lui Adam, iar pe lângă creştinism există religii în lume ce izvorăsc din firea religioasă a oamenilor. Toţi oamenii au aceeaşi structură interioară, chiar dacă se bucură sau nu de Revelaţie. Argumentul hristologic subliniază faptul că Mântuitorul S-a întrupat pentru toţi oamenii şi nu a avut nicio reticenţă în a sta de vorbă cu oameni de altă credinţă. Astfel, Îl vedem vorbind cu femeia cananeeancă, cu sutaşul sau cu cel de-al zecelea lepros. Un alt argument este şi cel al utilităţii pentru înţelegerea propriei religii. Trebuie să avem în vedere că în facultatea de teologie ortodoxă această disciplină nu prezintă un comparativism tabelar, ci ne ajută, prin observarea altor religii, să sesizăm originalitatea şi unicitatea creştinismului în peisajul religios al lumii. Contextul contemporan ne oferă un alt argument întrucât observăm că foarte multe dintre conflictele actuale sunt de natură religioasă, în care oamenii mor în numele sau din cauza religiei lor. De aceea, Hans Kung spunea că nu există pace între popoare fără pace între religii şi nu există pace între religii fără dialog între religii, iar dialogul se realizează prin cunoaşterea fundamentelor religioase specifice.

Care sunt avantajele studiului comparativ al religiilor într-o societate pluralistă din punct de vedere religios?

Trebuie să fim conştienţi de faptul că societatea contemporană nu mai seamănă cu cea de acum o sută de ani. Astăzi, graniţele geografice, politice sau economice nu mai corespund cu cele religioase datorită globalizării, fenomen ce include circulaţia informaţiei şi migraţia. De aceea, întâlnirea cu alte religii nu mai constituie doar experienţa restrânsă a unui grup academic sau a unui grup de misionari ce ajung în colţurile îndepărtate ale lumii, ci reprezintă experienţa noastră cotidiană. Chiar şi în librării, raftul de religie devine din ce în ce mai populat cu lucrări ce au un conţinut teologic din religiile necreştine: islam, hinduism, budism etc. Dacă luăm în calcul şi fenomenul migraţiei de astăzi, în Occident este deja normal să fii operat de un chirurg hindus, să ai un coleg de serviciu budist, iar reprezentantul tău în Parlament să fie musulman. Aşadar, este o necesitate stringentă în societatea contemporană să avem cât mai multe cunoştinţe de istoria religiilor pentru că acestea ne pot ajuta să relaţionăm mai bine cu cei de lângă noi. Din perspectiva absolventului teolog, această bună relaţie îl poate ajuta să prezinte interlocutorului său de altă religie şi învăţăturile fundamentale ale creştinismului.

„Cum ar fi să vorbim astăzi despre misiune fără să ştim nimic despre cei cărora dorim să le vorbim despre Hristos?“

Ce dificultăţi pot întâmpina studenţii în parcurgerea acestui curs?

În primul rând cred că este vorba despre terminologie, multe denumiri fiind străine spaţiului nostru cultural. Dar acest lucru se întâmplă atunci când se studiază religiile contemporane ale Orientului. Cursul prezintă la început religiile Antichităţii în contextul cărora a apărut creştinismul sau care şi-au pus amprenta asupra culturii umanităţii. Egiptul antic îi fascinează pe studenţi, religia Greciei antice este deja mai cunoscută, iar religia romanilor şi a geto-dacilor sunt prezentate pentru că au o semnificaţie aparte pentru noi ca neam. Întâlnirea cu hinduismul poate crea anumite probleme, în sensul că are concepte noi şi un mod diferit de gândire.

Care sunt legăturile Istoriei şi filosofiei religiilor cu celelalte discipline teologice?

Disciplina îl ajută pe studentul teolog să înţeleagă mai bine creştinismul şi celelalte discipline teologice. În cazul disciplinelor biblice, sunt foarte importante informaţiile despre religia popoarelor despre care ne vorbeşte Vechiul Testament, cu care au coabitat sau pe care le-au înfruntat iudeii în decursul istoriei lor. Atunci când studiem Istoria bisericească universală, în special despre creştinismul primar, este deosebit de important să cunoaştem cum se desfăşura viaţa religioasă în acele timpuri şi să vedem ce a adus nou creştinimul. Istoria dogmelor face referire la filosofiile antice, din care s-a inspirat creştinismul. Dar cum ar fi să vorbim astăzi despre misiune fără să ştim nimic despre cei cărora dorim să le vorbim despre Hristos?

Cu ce trebuie să rămână studentul, dincolo de examenul la acest curs, indiferent dacă alege sau nu calea preoţiei?

Cu siguranţă vor fi uitate o parte dintre denumirile încurcate, dar sper ca fiecare să rămână cu ceva mai multă cultură generală. Obiectivul suprem al acestei discipline ar fi ca, după ce parcurg acest curs, absolvenţii să devină mai buni teologi şi să-şi înţeleagă mai bine propria credinţă. Iar dacă ajung la această cunoaştere şi prin intermediul Istoriei şi filosofiei religiilor, eu nu pot decât să mă declar mulţumit.