„Maica Domnului, nădejdea poporului”

Socotită încă din timpul Sfinţilor Apostoli cea care L-a născut pe Hristos Domnul, Maica Domnului a fost numită "Maica Vieţii", "Nădejdea poporului". În timp ce Eva, după istorisirea biblică, a împovărat neamul omenesc, Fecioara Maria i-a adoptat pe toţi oamenii ca fii ai ei. Ea aduce necazurile şi cererile tuturor înaintea Fiului ei, aşa cum a făcut de pildă la nunta din Cana Galileii. Despre persoana, sfinţenia şi rolul Maicii Domnului ne-a vorbit Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a cărui lucrare de doctorat este despre Maica Domnului.

Preasfinţia Voastră, Maica Domnului se bucură, să spunem aşa, de o supracinstire adusă de credincioşii ortodocşi, dar şi catolici. Cum credeţi că s-a ajuns la acest lucru?

Într-adevăr, în viaţa de credinţă, lumină şi har a Bisericii Ortodoxe, Maica Domnului se bucură de o cinstire deosebită. Nu există slujbă în care să nu fie invocată spre ajutor şi folosinţă cea care L-a născut cu trup pe Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos şi care este cu adevărat "mai cinstită decât heruvimi şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii".

Cinstirea de care se bucură Maica Domnului în Ortodoxie şi în Catolicism este în strânsă legătură cu rolul pe care Preasfânta Fecioară l-a jucat în iconomia mântuirii neamului omenesc. De fapt, în sfatul Sfintei Treimi, Sfânta Fecioară Maria a fost aleasă mai înainte de veci ca să-L nască pe Unul Născut "la plinirea vremii", Cel ce va mântui neamul omenesc din robia păcatului şi a morţii celei veşnice în urma căderii protopărinţilor noştri. Fecioara Maria a fost aleasă ca prin ea să se împlinească "taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută", adică venirea Izbăvitorului ca să răscumpere întreaga creaţie, să o restabilească ontologic şi să o îndumnezeiască.

Fecioara Maria este cinstită de Biserică în chip deosebit datorită întreitei calităţi pe care ea a avut-o: aceea de Născătoare de Dumnezeu în baza unirii ipostatice a celor două firi din persoana Mântuitorului Hristos; aceea de pururea fecioară, adică fecioară înainte de naştere (cf. Isaia 7, 14), şi fecioară după naştere (de aceea în slujba Acatistului Bunei Vestiri credincioşii o fericesc pe Sfânta Fecioară Maria cu apelativul: "Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară"). În chip dumnezeiesc, mai presus de puterea noastră de înţelegere, în Fecioara Maria coexistă armonios maternitatea divină şi caracterul perpetuu al virginităţii sale; cinstirea ei mai presus de a tuturor creaturilor văzute şi nevăzute.

Cinstirea adusă Maicii Domnului se numeşte hiperdulie sau supravenerare, fiind distinctă de simpla venerare adusă sfinţilor, sfintelor moaşte şi a altor lucruri sau locuri sfinţite. Noi o cinstim pe Maica Domnului pentru că Însuşi Dumnezeu-Tatăl a cinstit-o când a ales-o să-L nască pe Fiul Său ca om; a cinstit-o apoi îngerul Gavriil la Buna Vestire când a salutat-o cu cuvintele: "Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei". A cinstit-o apoi şi Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, care umplându-se de Duhul Sfânt a grăit Sfintei Fecioare: "Binecuvântat este rodul pântecelui tău", fiind prima care a numit-o pe Fecioara Maria "Maica Domnului".

Însăşi Sfânta Fecioară a spus despre sine: "Iată de acum mă vor ferici toate neamurile", după cum citim în Evanghelia după Sfântul Ap. Luca (1, 48), pentru că Dumnezeu Cel Preaînalt i-a făcut mărire prin alegerea ei ca instrument al întrupării Logosului divin.

Apoi Sfânta Fecioară a fost cinstită de Hristos-Domnul, care la rugămintea ei săvârşeşte prima minune, prefăcând apa în vin la nunta din Cana Galileii, iar la poalele Crucii o încredinţează lui Ioan, ucenicul său iubit. Pentru aceste lucruri dintru început, Biserica i-a acordat Sfintei Maria o cinstire deosebită, numele ei fiind invocat de către creştini ca solitoare şi rugătoare către Fiul ei. Cinstirea Maicii Domnului nu umbreşte cu nimic pe cea a Mântuitorului Hristos, ci, dimpotrivă, i-o sporeşte şi-L pune într-o lumină de mai multă sfinţenie pe Cel ce S-a întrupat din pântecele său cel preacurat şi care primeşte mijlocirile ei pentru întreg neamul omenesc.

România, grădina Maicii Domnului

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este o sărbătoare dragă poporului român. Preasfinţia Voastră, cum explicaţi această evlavie a românilor la Maica Domnului?

Neamul nostru românesc, ortodox fiind din naştere, a nutrit o evlavie deosebită faţă de Maica Domnului. Şi această evlavie s-a manifestat în primul rând prin cinstirea ei în cadrul sfintelor slujbe, prin zidirea de biserici şi mănăstiri închinate ei, prin purtarea cu drag a numelui ei, ca şi prin anumite devoţiuni populare prin care s-a manifestat dragostea sa faţă de "Măicuţa Domnului". În fiecare an, în perioada Postului Sfintei Marii, evlavia românilor sporeşte în chip deosebit, mai ales în Ardeal. În aceste zile, în fiecare seară s-a săvârşit în biserici Paraclisul Maicii Domnului, pe care-l cântă tot poporul în frunte cu preotul, iar în preajma zilei de 15 august se organizează pelerinaje la sanctuarele mariane din Ardeal: Nicula, Rohia, Izbuc, Râmeţ, Recea, unde mii de pelerini vin pe jos cu praporii şi icoanele în frunte, cântând imne în cinstea Maicii Domnului şi participând apoi la slujbele de hram.

Grecii numesc Praznicul Adormirii Maicii Domnului "Paştile verii". Şi cu adevărat, şi la noi, la români, în aceste zile este o atmosferă pascală, o atmosferă de bucurie şi de speranţă pentru toţi cei care aleargă la folosinţa Maicii Sfinte, citindu-i Paraclisul şi cântându-i în ajun Prohodul, la fel ca şi în Vinerea Mare. Nu cred că mai există un popor pe lume care să aibă o aşa de mare evlavie către Maica Domnului ca poporul român. Şi această evlavie i-a fost răsplătită dintotdeauna prin ocrotirea pe care Sfânta Fecioară Maria a arătat-o pământului românesc şi oamenilor lui, ferindu-i de toate încercările şi împilările văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. În decursul istoriei lui zbuciumate, neamul nostru a simţit cum "Maica Cerului, nădejdea poporului" i-a fost mereu în ajutor, ocrotind cu cinstitul ei omofor graniţele rotunde ca o pâine ale ţării noastre.

Preasfinţia Voastră, cum explicaţi expresia "România, grădina Maicii Domnului"?

Având în vedere frumuseţile naturale ale ţării noastre, ca şi mulţimea de biserici şi mănăstiri închinate Sfintei Fecioare Maria, mulţi au considerat că România este "grădina Maicii Domnului". Această expresie a folosit-o şi fericitul întru pomenire papa Ioan Paul al II-lea când a vizitat ţara noastră, în anul 1999. Iată deci cum episcopul Romei a recunoscut cognomenul dat României – ţară latină de religie ortodoxă – de către unii care au cunoscut de-a lungul vremii realităţile noastre.

Aşa cum Sfântul Munte Athos este considerat şi el a fi o grădină a Maicii Domnului, tot aşa şi ţara noastră este o grădină sădită de rugăciunile şi nevoinţele înaintaşilor noştri întru pomenirea lui Dumnezeu, a Maicii Sale şi a Sfinţilor.

Este de datoria noastră, a celor de astăzi, ca să ne străduim ca într-adevăr denumirea de "grădina Maicii Domnului" să fie viabilă şi acum, dar şi pentru cei ce vor urma după noi.

Trebuie să lucrăm şi să ne rugăm ca valorile creştine, valori ale Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos să se întruchipeze în gând şi faptă, ca viaţa cea nouă şi bine-plăcută a lui Dumnezeu şi semenilor să înflorească şi după cuvântul Sfântului Apostol Pavel "să prisosim întru tot lucrul cel bun".

Cultul Maicii Domnului dă vigoare Bisericii

Care este rolul şi eficacitatea cinstirii Maicii Domnului?

Biserica a rânduit prin sinoade ecumenice cinstirea ce trebuie acordată Maicii Domnului. Astfel, la Sinodul III Ecumenic de la Efes din anul 381, s-a stabilit calitatea Sfintei Fecioare de "Născătoare de Dumnezeu"; apoi părinţii Sinodului V Ecumenic de la Constantinopol din anul 553 au dogmatisit calitatea "pururea fecioriei" Maicii Domnului, iar, în fine, la Sinodul VII Ecumenic de la Niceea din 787 a reiterat cinstirea mai presus de fire a Sfintei Fecioare, "supravenerarea" sau "preacinstirea" ei.

Cinstirea Maicii Domnului se face atât în cadrul cultului divin public, adică la sfintele slujbe şi la Sfânta Liturghie îndeosebi, cât şi în cadrul cultului particular pe care credincioşii ortodocşi îl săvârşesc în casele lor dimineaţa şi seara sau cu anumite ocazii.

Icoana Maicii Domnului este aşezată la loc de cinste pe iconostasul fiecărei biserici, în dreapta Mântuitorului, după cum prooroceşte David: "stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta în haină aurită şi preaînfrumuseţată", precum şi în fiece casă de creştin se află icoana Maicii Domnului cu pruncul care este chipul Bisericii celei adevărate.

Să amintim apoi şi de Acatistele şi Paraclisele Maicii Domnului, imne de o frumuseţe deosebită, pe care credincioşii le citesc cu mare evlavie aproape zilnic spre ajutorul şi folosul lor sufletesc.

Toate acestea sunt forme ale preacinstirii Maicii Domnului şi cinstind-o pe ea după cuvântul Sfântului Ambrozie cel Mare, îl cinstim pe Fiul ei Cel întrupat spre mântuirea neamului omenesc.

Fără cinstirea Maicii Domnului, cultul Bisericii ar fi mai sărac, mai sec şi mai lipsit de vivacitate. Cultul Maicii Domnului dă vigoare Bisericii, trezeşte în poporul drept-credincios evlavia şi dorul după Dumnezeu, precum şi iubirea faţă de semeni.

De aceea, cum spune Serghei Bulgakov, "creştinismul numai cu Hristos fără Maica Domnului e în fiinţa sa o altă religie decât Ortodoxia", iar Nicolae Steinhardt adăuga şi el că două evlavii se cer să fie ţinute cu tărie de români şi să nu fie uitate sau pierdute: "cinstirea Maicii Domnului şi cinstirea Sfintei Cruci".

În Simbolul de credinţă se afirmă: "Şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria". Care a fost rolul Maicii Domnului în întruparea Mântuitorului Iisus Hristos?

În articolul din Credeu se afirmă că Mântuitorul Hristos s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om. Prin acest articol Biserica mărturiseşte modul supranatural al naşterii Mântuitorului. El ca Dumnezeu S-a născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, iar ca om S-a întrupat prin lucrarea Sfântului Duh în sânul Preacurat al Fecioarei Maria şi s-a făcut om asemenea nouă în afară de păcat.

Rolul Sfintei Fecioare la întruparea Mântuitorului este deosebit de important şi de relevat, aşa cum îl găsim relatat în episodul Bunei Vestiri. Fecioara Maria a venit în lume asemenea "luceafărului dimineţii" care vesteşte ivirea soarelui. Prin viaţa ei curată şi sfântă petrecută la Templul din Ierusalim, Sfânta Fecioară Maria atrage privirile Tatălui asupra ei – ne spune Sfântul Grigorie Palama – care o găseşte vrednică de a-L purta în pântece pe Fiul lui Dumnezeu. La Buna Vestire, Fecioara Maria primeşte vizita Arhanghelului Gavriil, care îi aduce vestea că a fost aleasă să-l nască pe Mesia, arătând şi modul în care se va realiza acest lucru: "Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, iar Sfântul care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va numi".

Prin ascultarea ei deplină către Dumnezeu concretizată în cuvintele: "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău", Maria devine instrumentul prin care se coboară la noi Mântuitorul lumii. Ea, care nu avea păcate personale, ci doar păcatul strămoşesc, şi acesta ţinut într-o stare de latenţă, a fost curăţită la Buna Vestire prin puterea Sfântului Duh, devenind astfel "Biserică sfinţită şi rai cuvântător"; cădelniţă de aur" şi "vas al alegerii", cum o numesc cântările bisericeşti.

Despre rolul şi importanţa Sfintei Fecioare în iconomia mântuirii neamului omenesc au vorbit atât de frumos Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Gherman al Constantinopolului, Sfântul Proclu, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Grigorie Palama şi Sfântul Nicolae Cabasila. Toţi au scos în evidenţă că Fecioara Maria, prin faptul că s-a întrupat dintr-însa Fiul lui Dumnezeu, este mai presus de toate făpturile. Aleasă dintre toate neamurile, Sfânta Fecioară este cu adevărat comparată cu "rugul cel nears" şi cu scara cerească pe care a văzut-o Iacob patriarhul. De aceea în Imnul Acatist este numită: "bucură-te scara cerului pe care s-a pogorât Dumnezeu".

Preasfinţia Voastră, ce trebuie să ştie credincioşii ortodocşi şi să afirme, astăzi, când aud cuvinte jignitoare cu privire la Maica Domnului?

Faţă de toate acestea, adevăratul creştin ortodox trebuie să fie cu luare aminte, să fie cu reţinere şi să încerce să-i lămurească pe cei mai slabi de înger de rolul pe care Sfânta Fecioară Maria l-a avut în istoria mântuirii, ca de sfinţenia şi de curăţia vieţii sale.

Să nu uităm apoi că şi noi putem păcătui împotriva cinstirii Maicii Domnului, prin luarea numelui ei în deşert, prin necunoaşterea vieţii ei, ca şi prin faptul că nu ştim de multe ori nici o rugăciune adresată ei. Învăţătura despre Maica Domnului trebuie să fie cunoscută bine de către credincioşi, trăită cu intensitate şi apărată în faţa celor care o necinstesc pe Împărăteasa Cerurilor.

Rugătoare caldă şi zid nebiruit

De ce Maica Domnului este socotită grabnic-ajutătoare?

Maica Domnului este socotită grabnic-ajutătoare pentru că ea, primind rugăciunile noastre, le duce Fiului ei, mijloceşte pentru noi ca să ne împărtăşim din bunătăţile cereşti pe care le dorim. Păcătoşi fiind, de multe ori, nu îndrăznim să ne adresăm direct Mântuitorului Hristos şi de aceea, rugându-ne către Maica Domnului, nădăjduim că rugăciunile noastre vor fi ascultate şi împlinite prin mijlocirea ei. Tot ceea ce cerem în rugăciunile către Maica Domnului cerem de la Mântuitorul Hristos prin solirea Maicii Sale. "Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese ruşinat", spune Paraclisul Maicii Domnului, una dintre cele mai frumoase şi luminoase rugăciuni adresate Maicii Preacurate şi care se cântă sau se citeşte "la întristarea sufletului şi la vreme de nevoie". Cred că nu există creştin ortodox care să nu fi simţit cel puţin o dată în viaţă ajutorul Maicii Domnului în clipe de încercare sau de suferinţă.

Tocmai de aceea ea este socotită "grabnic ajutătoare" "prefacerea celor scârbiţi, izbăvirea celor neputincioşi", "rugătoare caldă şi zid nebiruit". Se cade să o cinstim mereu pe Maica Domnului, la fel ca şi strămoşii noştri, să ne plecăm genunchii înaintea sfintei sale icoane, rugându-ne să ne păzească şi să ne izbăvească de tot răul, şi să ne insufle curaj, tărie şi stăruinţă întru dobândirea vieţii celei noi, căci ea este Maica Domnului şi Maica noastră, iar noi suntem fiii ei.