Ortodoxia românească, prezenţă străveche pe continentul american

Visul american a reprezentat un ideal spre care românii s-au îndreptat acum mai bine de un secol. Pelerinajul trecerii oceanului a fost deschis de românii proveniţi din teritoriile aflate sub stăpânirea austro-ungară, cărora li s-au adăugat cu timpul valuri de emigranţi motivaţi de interese economice sau cauze politice. Am trecut astfel de cinci generaţii de români în Statele Unite ale Americii, aşa că misiunea eclezială pe acest continent se îndreaptă către toate categoriile de vârstă. Despre specificul pastoraţiei din diaspora americană ne-a vorbit Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al Statelor Unite ale Americii şi Mitropolitul ortodox român al celor două Americi.

Înaltpreasfinţia Voastră, prezenţa românilor pe continentul nord-american datează de la cumpăna secolelor 19-20. Vorbim aşadar de mai multe generaţii de români care au trecut oceanul din diverse motive. Care este specificul diasporei româneşti din Statele Unite ale ­Americii şi cum a evoluat aceasta de-a lungul anilor?

Prezenţa românească pe continentul nord-american a început să se facă simţită spre sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului 20. Istoria românilor americani a început în jurul anului 1895 prin valul de emigrări masive, în special din Transilvania, Bucovina şi Banat - teritorii româneşti ce se aflau atunci sub stăpânire austro-ungară. Principala caracteristică a acestei prime generaţii de emigranţi, numită „mia şi drumul” (1895-1924), a fost una economică: aceşti oameni plănuiau să stea un timp limitat în „Lumea Nouă”, cât să-şi strângă o mie de dolari, precum şi costul călătoriei, după care să se întoarcă acasă.

Următoarea etapă în evoluţia elementului românesc din America este cea a „devenirii întru români-americani” (1924-1948). În această perioadă, cei care au rămas în America şi cei care s-au întors în ţară, dar au revenit după scurt timp s-au adaptat şi integrat în structurile şi societatea nord-americană, ideea reîntoarcerii definitive în patria-mamă fiind abandonată sau păstrată cel mult ca un vis îndepărtat.

A treia etapă în istoria românilor-americani - perioada exilului anticomunist (1949-1989) - se diferenţiază fundamental de cele precedente, principala cauză fiind cea politică. Acest nou val de emigranţi a contribuit decisiv la afirmarea identităţii ireversibile a comunităţii românilor-americani faţă de „vechea ţară.”

După căderea comunismului în decembrie 1989 începe aşa-numita perioadă „cantitativă” (din 1990 până în prezent), care se aseamănă foarte mult cu perioada de pionierat a emigraţiei româneşti în Nord-America, principala caracteristică a acestui nou val fiind latura economică.

Primele parohii româneşti din America au o istorie de mai bine de un secol. Cum s-au înfiinţat acestea şi care au fost eparhiile din România care au sprijinit cu clerici misionari acest început?

Demersurile pentru construirea primei biserici româneşti de pe continentul american au fost începute în 1901 prin cumpărarea unui lot de 40 de acri în Boian - Alberta, Canada (100 km N-E de Edmonton), de către emigranţii români originari din Boianul Bucovinei. Biserica a fost ridicată în următorii ani şi sfinţită în 1905. În anul 1902 a fost înfiinţată Parohia Ortodoxă Română din Regina, Saskatchewan, având hramul „Sfântul Nicolae”. La 27 martie 1903, soseşte la această parohie arhimandritul Evghenie Ungureanu, cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei. Acestuia îi urmează din 1910 protosinghelul Ghenadie Gheorghiu, iar din 1913, protosinghelul Silvestru Ionescu. În acelaşi mod s-au înfiinţat rând pe rând şi alte parohii româneşti în Canada (8 parohii până în 1910-1911), unităţi ce au funcţionat sub omoforul canonic al Mitropoliei Moldovei.

La 15 august 1904, românii din Cleveland, Ohio, au hotărât să întemeieze prima Parohie Ortodoxă Română din Statele Unite, cu hramul „Sfânta Maria”, iar în decembrie 1905 soseşte în SUA părintele Moise Balea, primul preot paroh din Cleveland şi din Statele Unite. Preotul Moise Balea este cel care a înfiinţat în 1906, în South Sharon, Pennsylvania, Parohia „Sfânta Cruce” (a doua din Statele Unite); în Youngstown, Ohio, Parohia „Sfântul Petru”; apoi parohia din Indianapolis şi, în 11 martie 1906, Parohia „Sfântul Gheorghe” din Indiana Harbor, Indiana. Alături de preotul Moise Balea, în misiunea de pionierat se alătură, în noiembrie 1906, preotul Trandafir Scorobeţ, în iunie 1907 preotul Ioan Tatu (care înfiinţează în 1907 Parohia „Sfânta Vineri” din Newark, Ohio) şi în 13 iunie 1908 preotul Simeon Mihălţian, toţi fiind cu binecuvântarea şi sub ascultarea Mitropolitului Ardealului.

Cât de importantă este prezenţa unui lăcaş de cult şi a unei şcoli duminicale în care românii aud rostindu-se rugăciuni şi pot conversa în limba maternă la mii de kilometri distanţă de ţară?

Orice nouă parohie își începe misiunea într-un spațiu închiriat, fie că este o biserică, o capelă sau doar o sală socială amenajată temporar ca biserică. Semnul evident al creșterii și maturizării parohiei este cumpărarea sau construirea unei biserici. Fără îndoială, procesul mai simplu este acela al cumpărării unei biserici unde se pot desfășura slujbele, dar și celelalte activități ale parohiei. Ceea ce înseamnă că scopul unei parohii este cumpărarea sau construcția unui întreg complex care să includă biserica propriu-zisă, sală socială, săli de clasă. Acesta este idealul la care au ajuns multe din parohiile noastre, altele fiind în curs de împlinire. Aceasta pentru faptul că o parohie din Ame­rica este o comunitate a creștinilor orto­docși care se întâlnesc întâi la Sfânta Liturghie și celelalte slujbe, dar continuă întâlnirea prin diferite activități care se desfășoară în sala socială și în sălile de clasă pentru copii. Petrecerea împreună a adulților, ceea ce putem numi „liturghia după Liturghie”, și a copiilor la școala duminicală și la alte activități este absolut necesară pentru sănătatea spirituală a unei parohii. Lecțiile de studiu biblic și de catehism, serile duhovnicești, orele de la școala duminicală completează viața liturgică desfășurată în biserică.

Este foarte important să continuăm să ne rugăm în limba română, să ne păstrăm spiritualitatea și tradițiile poporului român. Generația imigranților după 1990 este ge­nerația românilor care doresc să-și păstreze identitatea românească prin Biserică. Dar această dorință trebuie să fie completată de atenția la educația creștină a copiilor noștri pentru care limba română nu mai este limbă maternă. Pentru ei folosim și limba engleză, la slujbă și la orele de studiu biblic și catehism, neuitând faptul că Ortodoxia este viață în Duhul Sfânt trăită într-o comunitate cu rădăcini în istorie, deci trăgându-se dintr-un popor cu o limbă și o spiritualitate. Copiii și tinerii noștri sunt expuși la acest proces educațional în care învață credința creștin-ortodoxă, în limba română și în limba engleză, și trăiesc Ortodoxia într-o comunitate de cultură și tradiții româ­nești.

Slujirea arhierească a Înaltpreasfinţiei Voastre a coincis cu realizări importante ale eparhiei româneşti, culminând cu înfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, al cărei prim întâistătător sunteţi. Cum au evoluat Biserica şi societatea românească din America de la începutul anilor 2000 până în prezent?

Înființarea Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi a răspuns unei necesități practice care se referă la o mai bună organizare a misiunii noastre pe pământ american prin împărțirea responsabilităților între cele două țări mari cât două continente: SUA și Canada. O mitropolie cu două eparhii, una în SUA și alta în Canada, reprezintă o organizare care corespunde și respectă specificul social, cultural, administrativ al celor două țări.

Ceea ce putem constata în ultimii ani este încetinirea și chiar oprirea completă în unele zone a imigrației românești în America. Acest lucru înseamnă că efortul misionar-pastoral al mitropoliei noastre trebuie direcționat acum, spre deosebire de începutul anilor 2000, spre consolidarea și păstrarea comunităților româ­nești ortodoxe vechi, dar și a celor mai noi, fondate după 1990. Trăim acum o perioadă de tranziție de la entuziasmul înfiinţării parohiilor în SUA și Canada la statornicia și maturizarea misiunii pe care o împlinim în aceste parohii. De aceea, o atenție deosebită este îndreptată către educația copiilor și a tinerilor, prezentul și viitorul Ortodoxiei românești în America. Aceasta este o responsabilitate foarte mare și dificilă, ținând cont de multele provocări pe care le întâmpină copiii și tinerii noștri în școală și în mediul social în care trăiesc.

Congresele tinerilor din Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi sunt evenimente remarcabile pe care noi, cei din ţară, le putem urmări datorită mijloacelor moderne de comunicare. Cu excepţia ultimelor ediţii, condiţionate de contextul sanitar pandemic, aceştia organizau anual vizite în România pentru a călca pe urmele înaintaşilor. Ce înseamnă pentru românii din diasporă acest avânt al tinerilor mărturisitori?

Congresele tinerilor fac parte din grija generală pentru educația și încadrarea lor în organizația mitropoliei (ROYA). Această organizație oferă activități multiple în timpul anului, încercând să cultive sentimentul de generație creștin-ortodoxă și de responsabilitate a tinerilor pentru viitorul parohiilor. Activitățile lor cuprind tabere, seri duhov­nicești, conferințe cu diferiți părinți și teologi, întâlniri cu diferite prilejuri, toate acestea în persoană sau on-line.

Tabăra anuală în România în luna iulie are drept scop descoperirea tradițiilor și a spiri­tualității poporului român prin pelerinaj la mănăstiri, vizite la diferite obiective bise­ricești și voluntariat la orfelinatul de la Valea Plopului. Una dintre provocările tinerilor în America, îndeosebi a celor ortodocși, este identitatea. Tinerii noștri se întreabă adesea cine sunt ei, născuți sau crescuți și educați în America, din părinți ortodocși emigrați din România cu timp în urmă. Este o întrebare dificilă, dar foarte importantă, care poate contura profilul spiritual al unui tânăr român-american și viitorul lui. Taberele anuale în România îi ajută să afle răspuns la această întrebare complicată privind identitatea. Mulți dintre ei își descoperă originile familiale și spirituale, înțeleg mai bine familia proprie și familia Bisericii, descoperă tradiții ortodoxe și românești pe care nu le-au cunoscut în America. Este o experiență absolut unică pentru mulți tineri, pe care dorim să o continuăm când această perioadă de pandemie se va sfârși.