Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Serbarea de la Putna din 1871, continuitatea unui ideal

Serbarea de la Putna din 1871, continuitatea unui ideal

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Interviu
Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 15 Aug, 2021

Mănăstirea Putna este o istorie vie care se scrie necontenit în eternitatea neamului românesc. Un reper în această curgere a vremurilor îl reprezintă ­serbarea de la Putna din 1871, despre care Eminescu spunea: „Ideea unității morale a națiunii noastre e ceea ce ne-a însuflețit să luăm inițiativa unei serbări, în care cugetele se vor unifica, astfel încât pe viitor lucrările noastre toate să aibă una și aceeași țintă, astfel ca unificarea direcției noastre spirituale să urzească unitatea destinelor noastre. Să facem ca o cugetare, una singură, să treacă prin toate faptele, să pătrundă toată viața noastră națională”. În interviul acesta, părintele protosinghel Dosoftei Dijmărescu de la Mănăstirea Putna ne vorbește despre evenimentul petrecut în urmă cu 150 de ani.

Pentru început, cine au fost organizatorii și par­tici­pan­ții la serbarea de la Putna din 1871?

Propunerea a pornit de la studenții români de la Viena, grupați în două asociații, care s-au unit, noua asociație numindu-se „România Jună”. De la ei, ideea s-a extins la studenții din alte centre universitare, din România și din străinătate, și, în același timp, a cuprins, ca o flacără, sufletele multor români care aflau despre stadiul organizării serbării din presă. Astfel, au beneficiat de ­sprijinul lui Vasile Alecsandri, care a scris două imnuri ce s-au cântat la serbare, și de cel al lui Mihail Kogălniceanu, care a venit la serbare.

În 15 iunie 1871, într-un apel pentru sprijin financiar, studenții vizează explicit dimensiunea pan-românească a serbării. Iată cuvintele lor: „În zadar sunt însă puterile neînsemnate ale unui comitet! În zadar este zelul modest al unei junime! Serbarea de la Putna n-are să fie serbarea unui comitet, nu a unei junime! Serbarea de la Putna trebuie să fie un act produs de o națiune întreagă! Serbarea de la Putna are să fie întrunirea națiunii române în suvenirile trecutului, în însu­flețirea prezentului și în speranțele viitorului!”

Este important să observăm că studenții - tinerii, în general - nu s-au văzut atunci pe ei ca pe o clasă distinctă de popor, nu au gândit o serbare doar a lor, care ar fi devenit o adulare de sine a generației tinere, ci au gândit o serbare a întregului popor și s-au văzut pe ei ca parte a poporului, lăsând astfel smerenia să le ­vegheze pașii.

„Uniți în cugete, uniți în Dumnezeu” 

Ce și-au propus inițiatorii și participanții prin această serbare? Care a fost idealul lor?

Unitatea românilor prin cultură a fost ținta serbării. Aceasta însemna că, pe baza unității etnice a poporului român, au dorit să dezvolte o cultură unitară în toate regiunile românești, care să fie temeiul pentru întărirea unității poporului, pentru dezvoltarea poporului și a fiecărui membru în parte. Cultura însemna civilizație, în general.

Unitatea românilor a fost firul roșu al serbării, începând chiar de la motto-ul „Uniți în cugete, uniți în Dumnezeu” - inspirat din versurile „Români din patru unghiuri, acum ori niciodată / Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!” din poezia „Deșteaptă-te, române” de Andrei Mureșanu. Ea apare ca una dintre temele fundamentale în comunicarea publică a organizatorilor, în special în textele semnate de Eminescu. În fragmentul de mai jos apare sub numele de „unitate morală”: „Ideea unității morale a națiunii noastre e ceea ce ne-a însuflețit să luăm inițiativa unei serbări, în care cugetele se vor unifica, astfel încât pe viitor lucrările noastre toate să aibă una și aceeași țintă, astfel ca unificarea direcției noastre spirituale să urzească unitatea destinelor noastre. Să facem ca o cugetare, una singură, să treacă prin toate faptele, să pătrundă toată viața noastră națională”.

Responsabilitatea pentru acest bine revenea românilor, în libertate și unitate: „În trecut ni s-a impus o istorie; în viitor, să ne-o facem noi”.

Din toată comunicarea publică se vede clar că în 1871 nu aveau în vedere unirea politică imediată, chiar dacă nu o excludeau și o doreau pe termen lung. La Congresul studențesc a avut loc o dezbatere: spre ce ar trebui îndreptate eforturile mai întâi, ce să se facă întâi, unirea politică sau unirea culturală? Eminescu a susținut că ele sunt nedespărțite, dar unirea culturală trebuie căutată, căci cea politică urmează celei culturale.

Care a fost motivul pentru care a fost aleasă Mănăstirea Putna ca loc de desfă­șurare a serbării?

Înainte de a răspunde la această întrebare, e bine să fie clar în ce cadru se aflau atunci românii. Fără a vorbi despre macedo-români și alte ramuri aflate la sud de Dunăre, în acel moment românii erau un popor în cinci țări.

În 1859, se uniseră Țara ­Românească, fără Dobrogea, și Moldova, fără Basarabia și Bucovina. Pe lângă această Românie de bază, Dobrogea era în Imperiul Otoman, Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul se aflau în partea ungară a Imperiului Austro-Ungar, Transleithania, iar Bucovina în partea austriacă a imperiului, Cisleithania, iar Basarabia se afla în Imperiul Rus.

Ideea unei serbări naționale a românilor plutea în aer, dar nu a fost pusă în practică. Din mărturiile publicate ale celor de atunci, decizia a fost luată după ce studentul medicinist Constantin Aroneanu, de loc din Botoșani, a ținut în toamna anului 1869 o confe­rință despre Ștefan cel Mare, care a generat un mare entuziasm ascultătorilor. Dat fiind faptul că se apropia împlinirea a 400 de ani de la sfințirea mănăstirii, lucrurile s-au legat rapid. Practic, primul apel public, făcut de Crăciunul anului 1869, prezenta data serbării, scopul și programul ei în forme aproape definitive.

Ce spun mărturiile din presa vremii despre serbarea din 1871 de la Putna?

Ziarele au fost principalul mediu de promovare a serbării. Ele i-au ținut pe cititori la curent inclusiv cu pregătirile. În ziare au fost publicate liste de subscripție, cu numele celor care au donat bani pentru realizarea serbării. Ele redau o atmosferă cu totul deose­bită care a fost la Putna. Un exemplu pentru cât de implicate au fost în susținerea serbării: ziarul „Telegraful”, din București, a apărut în ziua de 15 august cu cerneală de culoare roșie, pentru a marca serbarea de la Putna.

Ce reacții au avut autori­tățile austriece față de această manifestare națio­nală?

Au permis-o, în primul rând, pentru că fondul era o serbare religioasă, care era legală. În ceea ce privește aspectul național, care era evident, acesta a încercat să fie temperat. La Viena, organizatorii au trebuit să raporteze despre inițiativă. La Putna, serbarea a fost supravegheată, din partea statului, de către prefectul de Rădăuți, Oreste Renney, un român care a știut să țină o cumpănă între faptul că serbarea se desfășura pe teritoriul imperiului și faptul că Bucovina era un teritoriu răpit de imperiu, în care românii nu mai erau stăpâni în casa lor. De exemplu, a oprit o serie de discursuri la masa festivă, care ar fi fost prea înflăcărate, spre ­supărarea lui Eminescu, dar a permis să se desfășoare lucrările Congresului studențesc, deși temele lui vizau românii de pretutindeni, nu doar pe cei din imperiu. Modul în care el a acționat a fost apreciat ca potrivit, în timp.

„Ștefan cel Mare este eroul tuturor românilor” 

Ce activități au avut loc la Mănăstirea Putna, în zilele 14-15 august 1871?

Înainte de a ajunge la Putna, un grup restrâns de studenți, între care Ioan Slavici și Mihai Eminescu, s-au oprit la Cernăuți. Aici au găsit mult sprijin de la viitorul Mitropolit Silvestru Morariu-Andrievici. Ajunși la Putna, au beneficiat de purtarea de grijă excep­țională a starețului mănăstirii, Arcadie Ciupercovici, care a fost gazda ocrotitoare și fără de care nu s-ar fi putut realiza ceea ce își propuneau studenții.

Pe scurt, am putea spune că a fost o serbare „ca-n povești”. Au fost făcute pregătiri ample, nemai­văzute până atunci. Iată câteva dintre ele. Pe aleea spre mănăstire s-a construit un Arc de triumf de lemn, monumental, pe frontispiciul căruia era scris: „Memoriei lui Ștefan cel Mare, mântuitorul neamului!”, iar pe laterale apăreau versuri despre victoriile voievodului. A fost amenajată o mare construcție de lemn, numită portic, în care încăpeau 1.500 de persoane. În el erau mese și lavițe de brad. La intrare și pe stâlpii din mijloc se găseau stemele României și ale țărilor române și flamuri. În fața porticului au fost ridicate numeroase drapele tricolore. Toate decorațiile au fost concepute de pictorul Epaminonda Bucevschi, cel mai important ­pictor bucovinean al secolului al XIX-lea. Au fost folosite 200 de steaguri, 500 de lampioane de hârtie, 5.000 de candele și 100 de șitubeie de rășină pentru iluminare. Au fost aduse treascuri - un fel de tunuri mici, pentru producerea de zgomot.

La serbare, oaspeții au venit în 14 august 1871. La intrarea în comuna Putna, erau întâm­pinați de doi membri ai Comitetului de organizare, care purtau tricolorul, și li se oferea programul serbării.

La ora 10:00 seara, 21 de salve ale treascurilor și sunetul tuturor clopotelor anunțau începutul privegherii la Adormirea Maicii Domnului. Pe dealurile din jur erau aprinse focurile.

A doua zi, la 8:00 dimineața, trei salve au anunțat adunarea oaspeților la portic. Au fost întâmpinați de membrii comitetului, în ținute de gală și purtând eșarfe tricolore, alături de studenți din toate centrele universitare, care purtau cocarde tricolore. Pe tribuna din fața porticului, Ioan Slavici a ținut discursul de deschidere, încheind plin de emoție: „Am fost și suntem! Românul nu piere! Vă salut, fraților! Vă salut, surorilor! Vă salut, românilor, din câte-și patru unghiurile. Vă salut, la mormântul lui Ștefan cel Mare! Umbra eroului să privegheze peste noi și să ne conducă la adevărul speranțelor noastre!”.

Participanții s-au îndreptat spre biserică în ordinea stabilită anterior: reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române, comitetul, delegațiile și publicul.

În biserică, mormântul lui Ștefan cel Mare era împodobit cu un covor de flori și făclii și privegheat de o gardă de onoare compusă din patru studenți.

Nouă salve au anunțat începutul Sfintei Liturghii. Starețul Arcadie Ciupercovici a ținut o predică foarte mișcătoare. Arătând că Ștefan cel Mare a fost împodobit cu multe virtuți și cu adânca virtute a smereniei - „el cunoștea prea bine că biruințele nu sunt ale oamenilor, ci ale lui Dumnezeu”, l-a numit pe voievod „un creștin adevărat, apărătorul legii dumnezeiești și cel mai mare făcător de bine al țării noastre”.

Spre sfârșitul Sfintei Liturghii, starețul Arcadie Ciupercovici și toți oaspeții au mers în procesiune la portic, unde au fost sfințite darurile aduse. Apoi A.D. Xenopol a rostit cuvântarea festivă, cu care câștigase concursul de discursuri studențești. În cuvântul său a pus accentul pe faptul că Ștefan cel Mare este eroul tuturor românilor și un părinte binefăcător al tuturor românilor.

Corul studenților teologi a cântat „Imnul religios”, scris special de Vasile Alecsandri, care se încheie cu motto-ul serbării, „Uniți suntem în cugete, uniți în Dumnezeu”. Apoi, participanții s-au întors în biserică, a fost încheiată slujba și au răsunat din nou toate clopotele mănăstirii.

În după-amiaza zilei a avut loc masa festivă, cu discursuri ale personalităților prezente. După-amiază a avut loc o mare petrecere populară, la care a cântat orchestra de 30 de instrumentiști a celebrului lăutar al vremii, Grigore Vindireu. De la el a luat Ciprian Porumbescu vioara și a cântat și el, spunându-i apoi tatălui său, preotul Iraclie Porumbescu, emoționat: „Tată, am cântat Daciei întregi”.

Pe 16 august, la ora 8:00 dimi­neața, participanții s-au strâns din nou în porticul festiv și au mers împreună la Sfânta Liturghie. La sfârșitul slujbei, preoții și invitații au revenit aici, iar starețul Arcadie Ciupercovici a citit „Cuvântul de îngropare la moartea lui Ștefan cel Mare”, scris în sec. al XVIII-lea de către ierodiaconul Gherasim Putneanul. Pe durata serbării, darurile au stat în portic, supravegheate de o gardă de onoare compusă din patru studenți, câte unul din Moldova, Bucovina, Transilvania și Țara Românească. Acum, starețul, clericii și călugării de față și membrii comitetului, aranjați într-o procesiune solemnă, urmați de invi­tați, au dus darurile în biserică și le-au depus la mormântul lui Ștefan cel Mare.

A urmat slujba Parastasului pentru Ștefan cel Mare.

La sfârșit, corul a intonat „Imn lui Ștefan cel Mare”, tot de Vasile Alecsandri, ambele imnuri pe muzică de Alexandru Flechtenmacher. Au fost trase 40 de salve ca amintire a bisericilor și mănăstirilor zidite de Ștefan cel Mare.

Urna a fost așezată pe piedestalul de marmură adus pentru ea de studenți, cele două epitafe au fost așezate deasupra mormântului Sfântului Ștefan, iar steagurile și flamurile au fost legate de coloanele baldachinului de mar­mură. Corul teologilor a cântat din nou „Imn lui Ștefan cel Mare”, iar un colonel vestit în epocă, Boteanu, a pus pe mormânt, în numele Armatei române, centurionul său de aur, moment care i-a impresionat puternic pe cei de față. La masă, Slavici a ținut discursul de închidere a serbării.

În seara zilei de 16 august, a început Congresul studenților, care a continuat în dimineața de 17 august. Chiar dacă nu s-a împlinit dorința de a întruni reprezentanți din toate centrele universitare, el a fost începutul viitoarelor congrese studențești. Cele mai importante decizii au fost înființarea de asociații în toate universitățile europene unde studiau români și tipărirea unei publicații comune, în Viena, numită „Naționalismul”.

Organizatorii au mai stat câteva zile la mănăstire, Eminescu a plecat în Moldova pentru a urgenta trimiterea banilor promiși de către donatori.

În următorii ani, se va realiza un baldachin de lemn, care a adăpostit mormântul Sfântului Ștefan cel Mare și darurile aduse până în anul 1934, când a fost desfăcut.

Urna, prinos de recunoștință pentru Sfântul Ștefan 

Ce amintiri, documente, obiecte păstrează Mănăstirea Putna de la acest eveniment?

Sunt în primul rând darurile aduse la mormântul Sfântului Ștefan. Nu s-au păstrat toate, dar majoritatea sunt. Prin parteneriatul cu Consiliul Județean Suceava în vederea organizării manifestărilor aniversare, unele dintre ele au fost deja restaurate, iar altele sunt în proces de restaurare.

Urna, care a fost primul dar, ca un receptacol al prinosului de recunoștință pentru Sfântul Ștefan adus de studenți, dar și ca un loc al nașterii viitorului. Iată dedicația de pe ea, care este și unul dintre cele mai exacte portrete ale vieții și slujirii Sfântului Ștefan: Eroului - calitatea sa de a fi în stare de jertfă - așa cum spunea Părintele Patriarh Daniel, în atâtea lupte pentru țară și credință, Învingătorului - părtaș al darului lui Dumnezeu de a avea numeroase victorii - 34, și doar două înfrângeri - și acelea fiind sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Apărătorul exis­tenței române -, calitatea sa de icoană-model a identității româ­nești și de ocrotitor continuu, ­Scutului creștinătății - cea mai înaltă slujire, posibilă prin faptul că s-a făcut el însuși „cetate a Crucii” - așa îl va numi Eminescu într-un articol.

Sunt apoi cele două broderii de o calitate artistică excepțio­nală, dăruite de doamnele din România, sub patronajul Mariei Rosetti, respectiv de doamnele românce din Bucovina, în care regiunile istorice încununează pe Ștefan Voievod cu laurii victoriei și ai recu­noștinței. Avem flamurile dăruite de orașe - Bârlad, Vaslui, regiuni - Crișana, sau persoane - Alexandrina Haralamb, fiica generalului Gheorghe Magheru, oșteanul patriot din vremea lui Tudor Vladimirescu și a Revoluției de la 1848.

„Precum în cuget și sfințire, / Uniți-vă ­și-n dumnezeire” 

Care au fost ecoul și efectul prin timp ale serbării de la Putna din 1871?

Ecoul și efectul sunt date de firea evenimentului. Cred că e relevant, pentru a desluși firea evenimentului, ce au gândit Mihai Eminescu, sufletul viu și mintea programatică a serbării, și sta­rețul Arcadie Ciupercovici, gazda ocrotitoare, sprijinitoare și cel care și-a asumat întru totul serbarea.

Teodor Ștefanelli spune că Eminescu a considerat serbarea o mare reușită: „Se va ridica - așa argumenta el -, se va ridica simțul național, aproape adormit până acum, și va lua alt avânt, iar studenții care au sosit din toate părțile și au făcut cunoș­tință și legături de prietenie între dânșii vor lua cu sine impresii neșterse și vor fi pe vremuri propagatorii cei mai zeloși ai ideii că, lucrând uniți și conduși de același ideal, vor contribui la deșteptarea și mărirea neamului lor în provinciile de unde se trag. Deși despărțiți prin hotare politice, toți știu că sunt unul și același neam, și această convingere va mări puterea de rezis­tență și îi va oțeli în lupta pentru neam, lege și țară”.

În amintirea serbării, starețul Ciupercovici a ridicat în incinta mănăstirii o cruce cu trei însemnări. În prima, se menționează că serbarea a fost organizată de studenți, astfel asumându-și că a fost o lucrare după voia lui Dumnezeu. Al doilea text este o poezie despre odihna Sfântului Ștefan în Împărăția lui Dumnezeu, încheiată cu un îndemn al îngerilor și al sfinților care îl veghează: „Precum în cuget și sfințire, / Uniți-vă și-n dumnezeire”.

Este o întărire a motto-ului serbării, „Uniți în cugete, uniți în Dumnezeu”, întrucât cine adună cu Dumnezeu adună cu adevărat, iar cine nu adună cu Dumnezeu până la urmă va risipi.

Al treilea text este: „Împărăția cerurilor este asemenea grăuntelui de muștar pe care, luându-l, omul l-a semănat în țarina sa (Evanghelia de la Matei, 13, 31)”. Prin acest citat al Mântuitorului Iisus Hristos se arată că tot ceea ce au făcut studenții este ca un grăunte de muștar care va rodi; duhul unității culturale, adumbrit de lucrarea lui Dumnezeu, va ajuta poporul român să crească unitatea și identitatea românească, dar nu oricum, ci pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Citeşte mai multe despre:   Manastirea Putna  -   Biserici din Romania  -   Serbarea de la Putna - 150