„Trecerea de la lumea antică la cea modernă s-a făcut prin creștinism”

La sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, ocrotitori ai învăţământului teologic, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti organizează evenimentul Dies Academicus având un invitat de seamă. Profesorul Claudio Moreschini lansează mâine, 30 ianuarie, volumul „Sfinţii Părinţi Capadocieni. Istorie. Literatură. Teologie”, apărut recent la Editura BASILICA a Patriarhiei Române. Reputatul cercetător ne-a vorbit despre importanţa literaturii patristice pentru înţelegerea lumii în care trăim.

Domnule profesor, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti organizează în acest an „Dies Academicus“ sub semnul cin­s­tirii Părinţilor Capadocieni. Ce a însemnat transmiterea mesajului evanghelic prin scrierile Sfinţilor Părinţi pentru trecerea de la civilizaţia antică la cea medievală şi apoi la perioada modernă?

Mă bucur foarte mult că Facultatea de Teologie Ortodoxă dedică această zi Părinților Capadocieni. Problema semnificației transmiterii mesajului evanghelic, pe care o au scrierile Părinților pentru trecerea de la civilizația antică la cea modernă, este una foarte complexă, dar un lucru poate fi afirmat cu certitudine, chiar dacă este foarte contestat, din păcate, mai ales în Occident: trecerea de la lumea antică la cea modernă s-a făcut prin creștinism, care a eliminat, desigur, aspectul păgân al civilizației antice, dar a păstrat aspectul uman - care este cel fundamental - și l-a transmis până în zilele noastre. Când spun „aspectul uman”, mă refer, de asemenea, la ceea ce în timpurile noastre se numește, în limbajul modern, „secularism”. Civilizația modernă este, ar fi greșit să o negăm, o civilizație care a avut rădăcini evreiești și creștine, așa cum a afirmat și Sfântul Pontif Ioan Paul al II-lea.

„Părinţii Capadocieni“ reprezintă o sintagmă greu de cuprins cu exactitate. Pe lângă marile nume cum sunt Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Grigorie de Nyssa, aveţi autori din Cezareea Capadociei mai puţin cunoscuţi care v-au impresionat în mod deosebit?

Despre Amfilohie, despre relațiile sale cu Vasile și cu Grigorie de Nazianz, acest lucru era cunoscut de mult timp. Deși nu a fost propus până acum, în opinia mea prezența lui Evagrie Ponticul printre capadocieni este justificată, cel puțin pentru o parte din doctrina sa. Datele din viața lui Evagrie (Evagrie a fost hirotesit citeț de Vasile, a fost hirotonit diacon de Grigorie de Nazianz; Evagrie este menționat de Grigorie de Nazianz în testamentul său) sunt toate în favoarea acestei achiziții. Atunci când amintește învățătura pe care a primit-o de la „înțeleptul nostru învățător” (Praktikos 89), Evagrie se referă cu siguranță la Grigorie de Nazianz, iar în încheierea aceluiași tratat se încredințează „rugăciunilor și mijlocirii neprihănitului Grigorie, care m-a sădit, și a Sfinților Părinți, care mă irigă în prezent” (adică Părinții deșertului, cu care stătea atunci). Grigorie și Părinții deșer­tului (de tradiție origeniană) constituie, așadar, baza formării sale culturale. Un scriitor despre ascetismul în deșert, Paladie, ne oferă numeroase informații despre Evagrie: s-a născut în Pont în 345, în orașul Hybora, era fiul unui horepiscop, a fost numit cititor de către Vasile, iar după moartea acestuia a fost primit de Grigorie de Nazianz, un om înțelept și cult, care i-a remarcat darurile intelectuale și l-a numit diacon. Însăși alegerea lui Evagrie pentru viața monahală, pe care ne-a relatat-o Paladie, merge într-o direcție foarte precisă, și anume aceea a unui monahism foarte diferit de cel căruia i se dedicase Vasile. Origenismul era deja foarte răspândit în mediul ascetic egiptean, pe care Evagrie, de fapt, l-a învățat, astfel încât mai târziu a fost considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai acestuia.

Sunteţi un autor cunoscut în teologia românească, în special datorită traducerilor apărute în ultimii ani. Recent, Editura BASILICA a Patriarhiei Române a publicat volumul „Sfinţii Părinţi Capadocieni. Istorie. Literatură. Teologie“. Avem în faţă aşadar o traducere. Cât de important este accesul la scrierile patristice autentice, la o interpretare cât mai fidelă a izvoarelor Părinţilor?

Sunt foarte recunoscător Patriarhiei Române și Editurii BASILICA pentru că și-au asumat efortul și cheltuiala unei traduceri a volumului meu în limba română. Desigur, un volum de critică nu poate înlocui accesul direct la texte, și mai ales în limba originală. Traducerea poate servi la stimularea cercetării științifice în cazul celor care nu cunosc o anumită limbă. Volumul meu este un instrument, care sper că va fi util pentru accesul la Părinții Capadocieni, dar nu poate înlocui în nici un fel lectura directă, fie în limba greacă, fie, cel puțin, într-o traducere - italiană, cum a fost până acum, sau română, cum este acum. Este necesar, așadar, ca pornind de la informațiile sau interpretările pe care eu le realizez, dacă se dorește acest lucru, să se facă un efort suplimentar și să se citească Părinții Capadocieni, operele lor.

Există un dialog în mediul academic occidental între Istorie, Literatură şi Teologie? Cum ar trebui să arate acest dialog într-o variantă ideală?

Acest dialog există cu siguranță, dar de multe ori pare a fi un fel de discuție aprinsă și contestată între oameni care nu se înțeleg între ei. Trebuie să recunoaștem că problema fundamentală este aceea a obiectivității cercetării științifice, care trebuie să fie liberă. Dar eu cred că cercetarea științifică senină și obiectivă nu trebuie să fie în contradicție cu problema religioasă. Problema religioasă există și nu poate fi negată.

Patriarhul României poartă titulatura de „locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei“, un titlu onorific oferit Mitropolitului de la Bucureşti în anul 1776 de către Patriarhul Ecumenic. Cât de important este faptul că se păstrează, chiar şi onorific, în dipticele Bisericii Ortodoxe, scaunul celui dintâi între capadocieni, Sfântul Vasile cel Mare?

Nu știam de existența acestui titlu onorific și îl felicit pe Patriarhul României, care reînvie figura Sfântului Vasile prin acest titlu. Există o paradosis (traditio în latină), o tradiție, spuneau Părinții, care merge de la Bisericile locale la Bisericile-mamă și, prin urmare, la Apostoli, care le-au întemeiat. Evident, Patriarhul României are această importanță în rândul Bisericilor Ortodoxe, iar prestigiul său bisericesc merge înapoi, în mod ideal, până la Biserica din Cezareea, făcută ilustră de Vasile. Acest titlu nu ar trebui legat de loc - cred că Cezareea este în prezent un oraș de mică importanță -, ci de scaunul episcopal și de persoana care îl ocupă.

Traducere din limba italiană: dr. Marius Portaru