poem sub acoperire… Dan Anghelescu să te adăpostești/ în ființa unei/ interogații când puterea/ ascunsă a tuturor/ întrebărilor îți lasă/ odată cu toate spusele/ lor ceva/ aducând cu o/
POEZIE: Alexandru Cazacu
MAI MULT DECÂT ZIUA
Plouă cu umbre de păsări
și cel din urmă gând rău
devine o povară sub parfumul teilor
din acest oraș unde orele se retrag în sine
precum amprentele palmelor
pe geamurile casei dimineața
Un ochi de metal al lucrurilor
lăcrimează undeva aproape
O vârstă fără durată ne ia în primire
și mai mult decât ziua
este această lumină
venită din soarele ce suferă
la margine de orizont
RETRAGERI
Retragerile în sine la orele ploii
și ale numărătorii inverse
spre toamna ce întârzie
când plecarea este un fel de împărțire
a pulsului pe străzile complice și egale
ce adună toate consecinţele
odată cu suferința care prisosește
sub lumina merelor galbene
evadată din curțile cât palma
înșirate de-a lungul fostei căi ferate
când cele văzute și nevăzute
tulbură orizontul zonei periurbane
și doar îndrăgostiții par să audă
strigătele de ajutor și tăcerile fericite
ale lumii de mâine
MARTORI
Un capăt de zi petrecut în tăcere
ca un sfârșit de civilizație
la marginea cartierelor
sub ochiul de pasăre al orelor
nefericite și puternice
lângă ruine industriale şi vegetale
unde persistă mirosul de tei
și fumul cauciucurilor arse
iar griul fărâmicios al serii
ia în stăpânire câmpia
traversată de stâlpii metalici
ai liniilor de înaltă tensiune
ce amenință și se îndepărtează
asemeni unor Gulliveri
legaţi unul de altul
odată cu farurile camioanelor
pe șoseaua singură
unde cu toții suntem martori
plecați în căutarea veacurilor
ce nu mai sunt și or să revină
DINCOLO DE LINII
În locul soarelui o pată diformă
se întinde
peste geamurile plesnite de frig
E parcă ziua când soldații romani
aruncă cu lăncile într-un profet
sub un cer plin de incertitudini
la margina urbei unde aleile șerpuiesc
odată cu amestecul de linişte şi seară
din lepădarea și regăsirea de sine
prin primăvara aceasta mohorâtă
când un vagon plin cu sufletele fluturilor
se mișcă încet scârțâind din rărunchiuri
tras pe șine ruginite de neuitarea noastră
ca de o îndărădnică locomotivă
dincolo de liniile de start
dincolo de liniile de finiș