POEZIE: Iulia Pațiu

motto

spre Ierusalimul ceresc

sunt drum și drumeț

Săptămâna Mare

pe mâna primăverii

care se prăbușește între coaste și rai

se face se tot face o vioară

și durerea mi se face un arcuș

dorul trece orice închipuire

el nu s-a născut

dar îmi taie gândul cu o sfoară de brândușe

incendiu' mov se leagă

strâns de adâncul frunții

și uit

să respir

din real para e foarte nerăbdătoare

în realitate mă înghite o făclie de Paști

la Florii

așterne-mi lutul fără zgură

așează-l în vas potrivit

și pregătește-mi locul

pregătește-mi lucrul

iată

intru în Ierusalim

și

-mi arde pieptul

pe drum

mă prăbușesc

la fiecare pas mă prăbușesc

dar

când vei trece pe lângă mine

să faci din mine

fă o inimă

petic pentru inima Ta

mă fă din dragostea dintâi

la Florii (2)

uită-te prin sine

cineva culege zorii

ca și cum ar fi răsărit flori

și cele de mai sus

vise topite de noapte

în care minunile învie morțile

le zic și eu

nu e nimic nou

și totuși spectacolul caleidoscopic

e unic

de dimineață

la Paști

miroase a tămâie în oasele mele

lumina se frânge sub piele ușor

din carne se aude un gând de femeie

din sânge își caută sensul ideii arzător

*

miroase a tămâie în oasele mele

un clopot adânc mi se întoarce în piept

într-un foșnet săturat de lalele

trupul învață să respire prin alt trup drept

prin amintiri trec caravane rebele

pe umeri coboară păsări ca pe-un soclu înțelept

miroase a tămâie în oasele mele

un clopot adânc mi se întoarce în piept

poartă în el începuturi grele

în câmpul magnetic rădăcina timpului transparent

și se face una cu mine de-acele

rugăciuni tăcute - bucăți împărțite-n concept

miroase a tămâie în oasele mele

la ceasul de Înviere

acolo e aici

atunci e acum

și

liniștea miroase a prezent

a prezent liliachiu

o

dacă ai fi

un liliac înflorit prematur

acolo e aici

atunci e acum

ca și când li s-a terminat vinul îngerilor

și li se face sete

de adevăr

*

joc constant de ecou

între lumea prea împovărată

de absență și intolerabila frivolitate a ființei

să nu mă despart de mine

să nu mă despart de sine

ca niște veritabili profesioniști ochii lacrimei

dizolvă pământul zăpada mieilor și cerul în zorii de seară

de parcă ar ști cu ce-mi hrănesc iluziile

semnificațiile sociale din gânduri

metafizica din vânt și cuvânt

și povestea care e poveste până nu se termină

restul e aerul expulzat

și obârșiile la întâmplare

doar

visul e în mine

din mine vine

și-l visez în sine veșnic viu

un performance salvator

la Rusalii

cincizecimea personală

taina întâlnirii vii cu Duhul Sfânt

când mă pătrunde o altă lumină în cuvânt

nu are o dată anume ori o formulă

El coboară obsedant pe pământ

când aud un vers oprit la mine și-ntr-o spirală

cincizecimea personală

taina întâlnirii vii cu Duhul Sfânt

atunci de jur-împrejur ce îndrăzneală

nu spune nimic dar schimbă tot și-n vânt

nu se vede dar arde lăuntric orice veșmânt

din lut ridică hotar nou și primordială

cincizecimea personală

nu-mi cere semn nu face probă

doar din cer o liniște răstoarnă