Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Educaţie și Cultură › Lumina literară şi artistică › POEZIE: Nicolae Stoia

POEZIE: Nicolae Stoia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Data: 21 Ianuarie 2026

ÎNTÂLNIRE
Mâinile mele troienite 
de singurătate 
se vor întâlni cândva 
cu mâinile tale triste 
în miezul unui fruct.
Și ca niște vise care     
și-au regăsit ținutul natal
vor plânge de bucurie,
vor plânge, vor plânge 
și vor sta îmbrățișate 
în miezul fructului 
scânteind aromitor
în lumina suav-argintie 
a soarelui tomnatic. 

INVITAȚIE LA DANS
Noaptea își bulucea asupra mea
bezna și frigurile selenare, 
stelele, plecându-și pleoapele, 
mă căinau dar nu le auzeam 
căci stăteam pitit după mine
și îmi așteptam umbra care 
nu venea, nu, nu mai venea.
A venit însă ea și cu glas 
plin-ochi cu frig mi-a zis: 
Am venit să dansăm,
adună-te și vino să dansăm!  
Dar tu nu cunoști muzica
nici graiul din vremea mea.
Ba eu cunosc toate muzicile 
și graiurile din toate vremurile 
ci spune-mi numai din ce an,
din ce veac, din ce mileniu ești
ca să știu cum să dansez
cu tine, iubitule.

LOCUL-NELOC
Năuciți de spaimă copacii 
și-au înșfăcat rădăcinile și 
s-au răzlețit care pe unde.
Ei au venit, au scotocit 
până-n sângele țărânii, 
au cumpănit și n-au aflat nimic. 
Învinși ca de-o aducere aminte 
s-au dus asemeni vântului 
trezit dintr-un somn adânc. 
Nevestite de nimeni, 
ca niște soli de nicăieri, 
s-au ițit umbre cu guri aprige și  
au surpat drumurile, au tăvălugit 
casele până n-a rămas nimic.
Apoi, îmbrățișate cu foamea,
au tăbărât asupra oamenilor 
și țipăt cu țipăt i-au mistuit. 
Și nu s-a mai știut deloc dacă 
nelocul ăla a fost vreodată loc
cu drumuri, cu case și oameni. 

vezi toate ›Alte articole din Lumina literară şi artistică
TOP 6 Lumina literară şi artistică