Parabolă Unde sunt miresmele, Cocorii, catapetesmele? Cine e hoţul, cine e blestematul Care ne-a jefuit satul? Plecaţi în toate părţile, Cercetaţi pădurile, cercetaţi hărţile, Răsturnaţi
POEZIE: Valentin Popescu
Arctica, impresii
Alb, zăpadă și frig ca un tăiș de cuarț,
copaci încremeniți cu crengi întinse a neputință,
depărtări de gheață și rar, pe la copci, o ființă...
S-a scuturat aproape tot puful
de pe coarnele masculului elan,
o vâslă cade rar și parcă și ea își dă duhul ...
Resturi de amiază se sparg în bucle
încă verzi peste umbre,
cu teamă raze târzii se retrag înspre tundre.
Vulturul s-a rătăcit și el în ocol
cade oblic cu pescăruși înspre pol.
Din aer cad boabe de țurțuri ca niște salvie,
butuci de mesteacăn cu spinările albe
zac lâng-o colibă uitată în stive.
Sclipiri de argint și zborul scurt
al unei păsări grăbite,
apoi sania, câinii și îndemnuri aprige risipite.
Poarta
Munții au furat apa norilor
și au pus-o să gonească în torente pe șisturi.
a făcut-o să vuiască să cânte
și să ne amintească de riscuri.
Apoi și-a tras ca pe o blană de urs
peste făptură pătura nopții
și ne-a făcut să visăm cărări neștiute
până la un zid al cetății.
Acolo, sus, adie o fereastră de lumină
ca o lance de metal încins
și jos, o poartă grea de lemn întredeschisă
pentru victorios, dar și pentru învins.
Vultur
Vultur, vultur, vultur,
mereu vultur,
pe înserat, în noiembrie,
peste clopotniță și ulmii goi,
nimic altceva decât vultur
ca o bucată de metal
sărită dintr-o dronă.
Pasarelă
A cântat toată dimineața
pasarela din table
desprinse, striate
în care se juca vântul
retezând vârful copacilor
coșuri vechi de fum înnegrite
Era ropotul greu de gloate
repezite pe scări năuce
și deoparte și alta sunt depărtări
cu care șirul lor face cruce.





