Ora de religie, deschidere spre universul lăuntric

Trăim într-o societate pluralistă şi secularizată, care se îndreaptă spre ateism şi indiferenţă faţă de Dumnezeu. În contextul actual, educaţia religioasă are un rol determinant în definirea personalităţii elevilor, ca o venire în fire a fiului rătăcitor. În cadrul orei de religie se urmăreşte formarea caracterului religios-moral al copiilor, stimularea interesului pentru cunoaşterea de sine în vederea desăvârşirii relaţiei cu Dumnezeu şi cu semenii. Scopul educației religioase este acela de a forma creștini buni, oameni de caracter care să contribuie la evoluția morală a societății.

Suntem o țară crești­nă, majoritar ortodoxă, în care copiii noș­tri ar trebui să se dezvolte normal, având în jurul lor modele demne de urmat. Realitatea, însă, e cu totul alta. Dacă privim cu luare aminte observăm că, în majoritatea cazurilor, ceea ce ne oferă mass-media, internetul, ori societatea în care trăim, nu reprezintă altceva decât false modele care afectează în mod serios dezvoltarea personalității copilului. Despre onestitate, responsabilitate, demnitate ori integritate morală, copiii noștri aud tot mai rar vorbindu-se, și mai ales făptuindu-se, în mediile în care se formează. Și atunci, ne întrebăm în mod firesc: unde mai aflăm astăzi modele adevărate? Biserica și școala rămân cele care, prin modelele oferite de-a lungul timpului, contribuie simţitor la conturarea trăsăturilor de caracter ale copilului. Un tânăr fără o educație religioasă va fi lipsit de repere spirituale care să-l orienteze în viaţă, precum și de posibilitatea de a se cunoaște pe sine.

Biserica, prin Sfânta Evanghelie, ne învață ce înseamnă să fii un om de caracter. Un astfel de om este cel care nu are vicleșug în inima sa, care crede și nădăj­duiește, care gândește, vorbește și făptuiește drept și cu tărie.

Școala, prin oferta educațio­nală pe care o propune, ar trebui să contribuie, alături de Biserică, la modelarea caracterului copilului. Or, dintre toate disciplinele care sunt în curricula şcolară, religia este singura care se ocupă, în mod prioritar, de acest aspect. La o analiză atentă a curriculumului oficial, la nivel de finalități și conținuturi, se observă că, spre deosebire de religie, toate celelalte discipline de învățământ au un puternic caracter informativ. Dacă statutul disciplinei religie va fi modificat, școala va suferi de incapacitatea de a forma oameni, fiindcă omul se formează în mod deplin numai în relație cu Dumnezeu. Prin demersul educaţional din cadrul orelor de religie, Biserica vine în ajutorul societăţii în ansamblul ei, prin valorile autentice pe care le promovează. În procesul de formare a poporului nostru, rolul Bisericii a fost decisiv în cristalizarea conştiinţei de neam, în susţinerea identităţii naţionale, precum și în formarea şi dezvoltarea limbii române. Istoria poporului nostru este o mărturie vie a relaţiei strânse dintre om şi Dumnezeu. Prin urmare, este firesc ca programa şcolară să includă educaţia religioasă, ca modalitate de cunoaştere a adevăratelor valori, precum şi a tradiţiei religioase şi culturale autohtone.

Tradiția milenară a Bisericii Ortodoxe Române versus sincretismul religios

Se vorbeşte tot mai mult despre formarea personalității elevilor, dar cum putem modela caracterul unui copil dacă încercăm să-i anulăm rădăcinile ontologice? Societatea actuală caută să înlocuiască tradiția milenară a Bisericii noastre Ortodoxe oferind copiilor, în schimb, un sincretism religios înainte ca ei să cunoască credința în care s-au născut şi în care au trăit şi au murit strămoșii acestui neam. În acest mod, anulăm jertfele înaintașilor noștri, care au răbdat multe suferințe şi au vărsat râuri de sânge pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe. Ce facem noi astăzi, fiii acestui neam? Păzim credința ortodoxă, această moștenire neprețuită, urmăm învățăturii, poruncilor și îndrumărilor ei, sau ne supunem influenţelor străine, sfâșiind astfel unitatea acestui neam şi îndepărtând totodată pe copiii noștri de duhul și de istoria poporului român? Ca mădulare ale Bisericii Ortodoxe, suntem datori să ne cunoaștem credința, să trăim și să ne educăm copiii potrivit valorilor ei spirituale, întrucât vrăjmașii mântuirii încearcă să ne înstrăineze de tradiția noastră milenară.

Credinţa nu este apanajul unei elite a societății sau o moştenire anacronică specifică celor ignoranţi. Cei care gândesc astfel ar trebui să-și amintească venerabila vechime a credinței noastre, a cărei origine este una apostolică. În această credință au trăit și s-au mântuit domnitori și filosofi înțelepți, legiuitori și mari retori, oameni de seamă și oameni simpli, bogați și săraci. Toţi aceşti fii ai neamului nostru au înfrumuseţat şi au îmbogăţit prin virtuţi şi prin fapte zestrea nepreţuită a poporului român.

Iubirea este firul roşu al întregului sistem educaţional

În sistemul public de învăţământ, demersul educaţional are în vedere formarea integrală și creativă a personalității elevilor. Idealul educației religioase este acela ca Hristos, în Care locuieşte toată plinătatea dumnezeirii (Coloseni 2, 9), să ia chip în tot şi în toate (Galateni 4, 19). Omul este chemat să devină asemenea Modelului său veșnic. De aceea, pentru a atinge acest scop, trebuie să-L lăsăm pe Hristos să împlinească şi să desăvârşească acţiunile noastre.

Învățământul trebuie să se apropie de modelul unei educații integrale, care să formeze nu numai deprinderi şi abilităţi necesare unor activităţi teoretice şi practice, ci și virtuți morale. Avem școli în care se învaţă cititul, scrisul sau unele meserii, dar nu avem școli de oameni, pregătiţi pentru viaţă. O educație completă a copiilor trebuie să includă atât dimensiunea intelectuală și fizică, cât și dimensiunea moral-religioasă, într-un raport de conlucrare continuă. Pentru împlinirea acestui ideal, religia trebuie să constituie unul dintre elementele de bază ale programei de învăţământ.

Pervertirea firii umane, urmare a căderii în păcat, se pre­lungește uneori pe durata întregii vieți, fără ca omul să se îndrepte. Educația religioasă este singura în măsură să-l ajute pe tânăr să iasă de pe traiectoria declinului interior continuu. Prin urmare, menirea oricărei școli trebuie să fie aceea de a-l ajuta pe om să progreseze și spiritual. În acest sens, elevii pot fi responsabilizaţi cu privire la faptele şi preocupările lor, pot fi îndrumaţi să se raporteze mereu la principiile creştine. Finalitatea orei de religie are în vedere convertirea personală, trăirea credinţei şi conştientizarea apartenenţei elevilor la o comunitate eclesială. Din această perspectivă, a cunoaşterii lui Dumnezeu, educaţia religioasă presupune o transfigurare lăuntrică a elevului, fără a-i schimba în mod silit caracterul şi personalitatea. Această transfigurare începe din interior, prin convingere, prin exemplu, dar mai ales prin iubire, iar nu prin constrângere, fiindcă nu vom câştiga nimic încercând să silim pe cineva să meargă pe calea voii lui Dumnezeu.

Învățătura și trăirea creștină nu pot fi impuse, ci doar oferite prin modele exemplare. Ceea ce semănăm în sufletele copiilor noştri vom culege mai târziu. Iubirea, ca principiu fundamental al educației, este firul roşu al întregului sistem educaţional. Ora de religie aduce un plus de valoare sistemului public de învă­țământ prin aceea că ea cultivă iubirea de Dumnezeu şi de semeni, respectul şi ascultarea faţă de părinţi. Mai mult, oferă posibilitatea unei deschideri spre universul lăuntric prin care se descoperă sensul şi frumuseţea virtuţilor creştine.