Vremea mărturisirii în cuvânt şi faptă

Până vineri, 6 martie, părinţii copiilor minori şi elevii care au împlinit vârsta de 18 ani pot depune cereri pentru a participa la ora de religie. Cu toţii sunt fiii Bisericii şi, după porunca Mântuitorului Hristos, pe nici unul dintre aceştia nu trebuie să-i piardă. De aceea, în aceste puţine zile, îndemnul la solidaritate pentru păstrarea Cuvântului mântuitor în viaţa şi sufletul tinerilor noştri este necesar şi se impune ca datorie tuturor ce fac parte din Trupul cel Tainic al comuniunii eclesiale.

În ceasuri de grea încercare, mărturisirea martirică a Adevărului Întrupat a fost logica în care Biserica lui Hristos a stăruit nebiruită înaintea deşertăciunilor lumii şi încercărilor celui viclean. Aproape în fiecare secol au existat voci potrivnice, căutând să tăgăduiască Adevărul, să amăgească raţiunile slabe şi să ducă departe de adevărata cunoaştere. Renaşterea a încercat să răzbească prin trendul autonomiei, comunismul prin pluralismul depersonalizant, ateismul prin indiferenţă şi izolare de spiritul comunitar şi, nu în cele din urmă, secularismul care încearcă să subsumeze pe toate cele anterior amintite. Dincolo de toate acestea, Biserica lui Hristos a rămas singura realitate veşnică şi incontestabil unica resursă a sufletului omenesc însetat după cunoaşterea Creatorului său. Astăzi, spiritul apostolic şi mărturisitor al Bisericii nu s-a stins. De aceea, aidoma primelor veacuri creştine, ne aducem aminte de cuvintele Mântuitorului Hristos, Care spune că „oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri“ (Mt. 10, 32-33).

În contextul promovării disciplinei religie în planul de învăţământ, ţinând cont de importanţa pe care o are în educarea şi formarea tinerelor generaţii, am adunat laolaltă câteva cuvinte de suflet, rostite de personalităţi emblematice din Mitropolia Olteniei. Crescuţi şi formaţi în spiritul unui creştinism autentic, lămurit în perioada grea a regimului de tristă amintire, rapsodul Tudor Gheorghe, actorul Ilie Gheorghe, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, şi Sorin Cârţu, antrenorul echipei de fotbal CS Universitatea Craiova, sunt alături ca întotdeauna de crezul Sfintei noastre Biserici în misiunea ei de mărturisire a Adevărului Întrupat.

„A elimina din şcoli această disciplină este o mare greşeală!“

„Am fost de mic oblăduit de Sfânta Biserică, întrucât mi-am petrecut copilăria în strana bisericii de la Podari, alături de tatăl meu, care era dascăl acolo, participând la Sfânta Liturghie în duminici şi sărbători. De acolo am înţeles un lucru foarte important, şi anume că în tradiţia poporului român există această vorbă: să-ţi creşti copilul cu respect faţă de oameni şi frică faţă de Dumnezeu. Poate că termenul acesta de frică nu este la prima vedere cel mai potrivit, însă sensul pe care îl oferă este unul extraordinar. El nu trebuie luat drept teamă faţă de Dumnezeu. Nu! Ci mai mult de respect. Ei bine, consider că educaţia religioasă este indispensabilă pentru această generaţie, pentru copiii şi tinerii de astăzi. Cei mai în vârstă, cei care au crescut după instaurarea regimului comunist, când Biserica a fost chinuită şi marginalizată, au fost privaţi de această binecuvântare. Rodul acestei perioade se simte azi. Lipsa de respect, brutalitatea, vulgaritatea în exprimare şi în atitudine, felul în care am învăţat în mod liniştit să furăm, să minţim, fără nici un fel de jenă, fără nici un fel de teamă, este rodul acelei perioade în care nu aveam acces la morala creştină. Sigur că astăzi trăim în democraţie, perioadă în care fiecare om, vezi Doamne!, are voie să facă orice. Ei bine, acest lucru nu este adevărat, iar termenul de democraţie este înţeles prost. Avem obligaţia morală cel puţin să ne creştem generaţiile care ne urmează într-un climat adevărat, într-un climat creştin. Iar morala creştină şi implicit Biserica Ortodoxă este unul dintre cele mai autentice îndreptare pentru realizarea acestor deziderate. Consider că a elimina din şcoli această disciplină, în care copiii iau un prim contact cu morala creştină, este o mare greşeală. Vorba aceea, fiecare om, cum îşi aşterne, aşa doarme. Părinţii trebuie să înţeleagă faptul că pruncii lor trebuie antrenaţi şi fizic, şi moral, şi de aceea este atât de necesară această educaţie. Mai este un lucru însă foarte, foarte important. Contează foarte mult felul în care preoţii noştri ştiu să sădească în sufletele tinerilor de astăzi dragostea şi misterul învăţăturilor sfinte şi mântuitoare. Dacă vom avea un preot hărăzit şi dacă va face asta cu dar, miluit de Domnul să facă asta, vă asigur eu că vor veni copiii şi împotriva dorinţei părinţilor să fie martori la tainele pe care părintele va şti să le prezinte copiilor.“ (Tudor Gheorghe, rapsod) 

„Degeaba vom avea savanţi, dacă nu vom avea oameni de caracter“

„Am să vorbesc în calitate de învăţător, pentru că am terminat mai întâi Şcoala Normală de Învăţători înainte de a deveni actor şi am profesat cinci ani de zile ca învăţător la clasele I-IV. Trebuie să spun că şcoala în viaţa unui popor acţionează în două direcţii, sau mai bine spus menirea şcolii în viaţa unei societăţi este să îndeplinească două deziderate: cel instructiv şi cel educativ. Cel instructiv este cel care dă cunoştinţe, din toate domeniile, or, de acest domeniu al formării cunoştinţelor se ocupă toate disciplinele din curricula şcolară. O menire a şcolii este cea educativă, adică să formeze caractere, să trezească trăsături frumoase care împodobesc mintea omenească. De această latură a formării caracterelor pot afirma cu certitudine că nici una din disciplinele care sunt în curricula şcolară nu se ocupă. Se spune, de asemenea, că acumulările cantitative de cunoştinţe duc la salturi calitative. Aceasta este o concepţie prin care încercau să ne îndoctrineze acum cincizeci de ani, când făceam eu şcoala pedagogică. Dincolo de aceste cunoştinţe pe care le Cumulăm în şcoală, eu cred şi sunt convins că societatea are nevoie mai mult de caractere decât de oameni instruiţi. Am văzut de multe ori oameni instruiţi care au avut comportamente lamentabile, în timp ce marile caractere cultivă cele mai frumoase trăsături: onoare, vitejie, patriotism, dragoste de muncă, dragoste de frumos, dragoste de viaţă. Singura materie care împodobeşte mintea omenească şi formează aceste trăsături este numai religia. Pentru că, am putea spune, numai Cele Zece Porunci sunt suficiente pentru zece teze de doctorat, ca să nu mai vorbim de întreaga istorie a creştinismului de la Naşterea Mântuitorului şi până în zilele noastre. Ce se întâmplă astăzi, toate polemicile antireligioase, în care unii şi alţii îndeamnă în mod greşit la scoaterea religiei din şcoli, sunt îndemnuri care nu trebuie luate în seamă. În ceea ce mă priveşte, mă pot considera un apărător total ca religia să stea acolo unde îi este locul şi să ajute la formarea tinerilor în oameni cu trăsături morale frumoase, pentru că degeaba vom avea savanţi, dacă nu vom avea oameni care să-şi iubească ţara, familia, copiii, părinţii, tot ce este frumos şi să fie capabili să se sacrifice pentru ceilalţi. Starea de sacrificiu este o culme a înfrumuseţării caracterului omenesc, pe care o modelează şi o formează numai şi numai religia.“ (Ilie Gheorghe, actor)

„Înscrie-ţi copilul la ora de religie!“

„Nu ştiu ce ştiţi dumneavoastră despre educaţia religioasă a copiilor, dar eu ştiu: că fiicele mele au mers la Sfânta Biserică cu mama mea de la vârste foarte fragede; că au învăţat rugăciuni atât de la mama lor, cât şi de la bunici şi nu mergeau la culcare fără a vorbi cu Dumnezeu, printr-o rugăciune; că la şcoală au învăţat despre îngeri, sfinţi şi alte evenimente religioase; că prin ora de religie copiii mei au fost ajutaţi să descopere bogăţia ascunsă în viaţa şi adevărul lor personal. Rezultatul? Alţii au descoperit că «fiicele lui Cârţu» sunt harnice, iertătoare, generoase, conştiincioase, cumpătate, discrete, prietenoase, chibzuite, perseverente, devotate, ferme, îşi cunosc forţele proprii şi nu numai. Şi mai ştiu că la ora de religie se lucrează cu sufletele copiilor, că religia în şcoală înseamnă mai puţină violenţă şi mai multă înţelegere, prietenie, iubire, că profesorul de religie transmite copiilor Cuvântul Domnului. Să stăm cu frică şi să luăm aminte că Dumnezeu este încă în România şi să nu-L alungăm. Şcoala fără ora de religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu şi fără identitate! Înscrie-ţi copilul la ora de religie!“ (Sorin Cârţu, antrenor) (Pagină realizată de arhid. Ioniţă Apostolache)