De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Duminica Samarinencei la Catedrala Patriarhală
În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice de la Ioan (cap. 4, vv. 5-42), Patriarhul României a vorbit despre chemarea Domnului nostru Iisus Hristos la mântuire, adresată tuturor oamenilor.
Din convorbirea Domnului Hristos cu femeia samarineancă se desprind patru mari învățături, a spus Preafericirea Sa: „În primul rând, Iisus Hristos-Domnul dăruiește oamenilor apa cea vie, curgătoare spre viață veșnică, adică harul mântuitor. În al doilea rând, vedem că Iisus schimbă viața unei femei nestatornice în iubirea ei și cheamă pe samarineni la mântuire. În al treilea rând, adevărații închinători ai Tatălui ceresc se închină în duh și în adevăr, deoarece mântuirea nu depinde de un loc geografic anume, ci de adevărata sau dreapta credință, spirituală și universală, descoperită prin și în Iisus Hristos. În al patrulea rând, femeia samarineancă prefigurează Biserica lui Hristos, alcătuită din iudei și din multe popoare diferite care vor crede în Iisus Hristos”.
Din cuvintele Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan înțelegem că Mântuitorul nostru Iisus Hristos este izvorul harului, iar apa cea vie este harul Duhului Sfânt, pe Care El Îl va trimite în ziua Cincizecimii peste Sfinții Săi Apostoli. Din episodul întâlnirii Domnului cu femeia samarineancă înțelegem că Mântuitorul nu este doar un tămăduitor de boli, ci Cel ce dăruiește harul mântuirii ca arvună a vieții veșnice. De asemenea, El face dovada depășirii unor stereotipii întipărite în mentalul colectiv al vremurilor Sale, cum ar fi disprețul dintre poporul iudeu și poporul samarinean sau reticența unui bărbat de a accepta dialogul cu o femeie: „Mântuitorul Iisus Hristos depășește barierele mentale care existau între aceste două grupuri etnice. El depășește complexul superiorității iudeilor față de samarineni și complexul inferiorității samarinenilor față de iudei. În al doilea rând, El vorbește cu o femeie. Ucenicii când au venit – pentru că plecaseră să cumpere hrană din împrejurimi – se mirau că vorbește cu o femeie de alt neam. Cu alte cuvinte, exista o altă barieră mentală, și anume aceea că bărbatul este superior femeii. Dar Mântuitorul Iisus Hristos vorbește cu această femeie de neam diferit, de credință diferită, și o consideră ca fiind o ființă creată după chipul lui Dumnezeu, chemată și ea la mântuire. Vedem aici că Mântuitorul Iisus Hristos consideră demnă această femeie de a fi luată în seamă”.
„Toate popoarele lumii sunt chemate la mântuire în Biserică”
Tot din Evanghelia Duminicii a 5-a după Învierea Domnului aflăm că, datorită mărturiei femeii samarinence adresată locuitorilor din Sihar, Mântuitorul a petrecut, la rugămintea stăruitoare a samarinenilor, două zile în cetatea lor. „Când au venit cei din cetate, mulți au crezut în Iisus, pentru că femeia le-a spus că El este un Proroc. Dar după ce au venit la El și L-au întâlnit, L-au rugat să meargă în cetatea lor. Și spune Evanghelia că Iisus a acceptat invitația și a stat două zile în cetatea Sihar, acolo unde nici un iudeu nu a intrat niciodată. El este singurul iudeu – pentru că e născut în Betleemul Iudeei – Care a intrat în cetate și a stat două zile de vorbă cu locuitorii cetății Sihar din Samaria. Sfinții Părinți ai Bisericii spun că, în aceste două zile cât a stat în cetatea Sihar, Mântuitorul Iisus Hristos i-a învățat într-o formă concentrată adevărurile Vechiului și Noului Testament. Alții spun că în acele două zile Mântuitorul Iisus Hristos i-a învățat pe samarineni, cu multă smerenie și multă dragoste duhovnicească, două porunci: porunca iubirii față de Dumnezeu și porunca iubirii față de aproapele. De aceea, aceste două zile au fost tâlcuite de Sfinții Părinți ca două zile de duhovnicie, de învățătură, de pregătire a samarinenilor pentru a primi credința în Iisus Hristos – Mesia”, a spus Preafericirea Sa.
În continuare, Patriarhul României a amintit cuvintele Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, care arată vrednicia femeii samarinence, devenită mărturisitoare a Domnului Hristos, din femeie păcătoasă: „O femeie păcătoasă, de neam străin, care se întâlnește cu Hristos, își schimbă viața și din femeie păcătoasă devine o femeie misionară, mărturisitoare a lui Mesia-Hristos, și aduce o cetate întreagă la El. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că această femeie, mărturisind pe Hristos, cheamă la El o mulțime de oameni. Unii ucenici au adus câte unul sau doi oameni la Hristos, dar ea a adus o cetate întreagă, fiindcă a fost transformată de harul lui Hristos, Care cunoștea viața ei și Care i-a spus că iubirea nesfârșită, neînșelătoare și netrecătoare este iubirea lui Dumnezeu. Iubirea aceea a ei dezordonată, schimbătoare și trecătoare era o iubire pământească. Dar apa cea vie sau harul mântuitor este iubirea sfântă, netrecătoare, neschimbătoare și neînșelătoare a lui Dumnezeu față de oameni. Întâlnindu-se cu această iubire sfântă a lui Dumnezeu prin Iisus Hristos, ea se convertește, se schimbă și devine mărturisitoare a lui Hristos și misionară. Fericitul Augustin, un Părinte al Bisericii latine, din Apus, care era aproape contemporan cu Sfântul Ioan Gură de Aur, a spus că femeia samarineancă preînchipuia pe toate popoarele păgâne, care împreună cu iudeii care au crezut în Hristos formează Biserica lui Hristos. Cu alte cuvinte, femeia samarineancă arată că nu numai evreii sunt chemați la mântuire, ci toate popoarele lumii, toate etniile de limbi și culturi diferite, sunt chemate la mântuire în Biserica lui Hristos”.
În încheiere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre ultimul aspect al întâlnirii dintre Mântuitorul Iisus Hristos și femeia din cetatea Sihar, care se referă la adevărata închinare adusă lui Dumnezeu: „Închinarea în duh și în adevăr înseamnă închinare în stare de rugăciune, dar și în stare de mărturisire a credinței adevărate. Cu alte cuvinte, adevărații închinători ai Tatălui ceresc sunt cei care se roagă prin lucrarea Duhului Sfânt și mărturisesc pe Hristos, Care este Adevărul. Duhul Care ne învață să ne rugăm este Duhul Sfânt, iar Adevărul este Hristos Însuși: Calea, Adevărul și Viața. Ca atare, adevărații închinători ai Tatălui ceresc sunt cei care, prin Duhul Sfânt, mărturisesc pe Hristos, Adevărul mântuirii noastre. În concluzie, se poate spune că adevărații închinători sunt cei care se închină Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt. Adevărații închinători ai Tatălui ceresc sunt închinători ai Sfintei Treimi. De aceea, adevărata rugăciune se săvârșește nu doar în Ierusalim, ci în orice loc din lume unde se mărturisește credința descoperită nouă de Hristos, credința în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pentru a dobândi viața veșnică din Împărăția Preasfintei Treimi. Fiecare biserică ortodoxă în care se mărturisește credința în Sfânta Treime, pe care noi o exprimăm în Crezul ortodox, este deschisă nu doar spre Ierusalimul pământesc, ci spre Ierusalimul ceresc, spre Împărăția cerurilor. Aceasta este marea învățătură a Evangheliei de astăzi privind adevărata închinare în duh și în adevăr. Harul dăruit nouă de Hristos schimbă viața omului, îl face din om păcătos om smerit, care se pocăiește de păcatele sale, își îndreaptă viața sa și caută sfințenia și mântuirea”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite ieri în Catedrala Patriarhală de membri ai Grupului psaltic „Tronos”, la slujba Utreniei, și de Corala „Nicolae Lungu”, la Sfânta Liturghie.