În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfătuire pentru educația ancorată în valorile credinței
Profesorii de religie de la unităţile de învăţământ din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor s-au întrunit ieri, 17 octombrie 2018, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. Consfătuirea cadrelor didactice a fost prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a rostit cuvântul intitulat „Predarea religiei în contextul social de azi necesită permanentă pregătire, conştiinţă misionară şi multă dăruire de sine”.
La eveniment au participat Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pr. prof. Gheorghe Dogaru, inspector școlar de specialitate la disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Ioana Mihaela Neacşu, inspector școlar general ISMB, Florentina Ecaterina Costea, inspector școlar județean (ISJ) Ilfov, Romeo Moşoiu, consilier al ministrului educaţiei naţionale, Mirela Șova, membră a colectivului de autori care a realizat unul dintre manualele de religie (clasa a VI-a).
După cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pr. prof. Gheorghe Dogaru a prezentat referatul „Formarea continuă a profesorilor de religie - realități și perspective”, în care a precizat faptul că formarea continuă pentru disciplina religie se realizează pe două planuri. „Un plan îl constituie într-un mod direct participarea la gradele didactice şi avem bucuria ca, în afară de cei 11 profesori debutanţi, absolut toate cadrele didactice care predau religie în Bucureşti să fie înscrise la gradele didactice sau să fi terminat tot acest proces. De asemenea, avem foarte mulţi colegi care au obținut doctoratul sau un master în educaţie (...). Cel de-al doilea plan îl constituie programele de formare continuă, oferite de Casa Corpului Didactic”, a spus pr. prof. Gheorghe Dogaru. În continuare, inspectorul școlar de specialitate la disciplina religie a subliniat că formarea continuă reprezintă un deziderat, dar şi o obligaţie a profesorului, indiferent de disciplina pe care acesta o are la bază. „Pe parcursul activităţii didactice toate cadrele didactice sunt chemate să-şi desăvârşească această formulă a formării continue în metodică şi didactică. În ceea ce priveşte didactica, ea este valabil generală pentru absolut toate disciplinele. În ceea ce priveşte metodica, se are în vedere faptul că formele de manifestare a didacticii sunt specifice fiecărei discipline în parte. De aceea, teologia are această disciplină a metodicii predării religiei, care ţine cont, în primul rând, de nivelul de vârstă şi înţelegere al fiecărui elev. De asemenea, metodica la care suntem chemaţi ca să facem această formare continuă are la bază eclesiologia şi hristologia (...). Doar prezenţa noastră şi înţelegerea noastră corectă de către părinţi fac posibilă această oră de religie, deşi ea este în trunchiul comun şi are statutul de obligativitate”, a precizat pr. prof. Gheorghe Dogaru.
A luat apoi cuvântul Florentina Ecaterina Costea, de la ISJ Ilfov, care a vorbit despre „Mișcarea personalului didactic din perspectiva legislației actuale”. „Ca noutăţi pentru anul acesta aş începe cu cea mai importantă, şi anume, Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale Nr. 3.218/16 februarie 2018 publicat în «Monitorul Oficial» Nr. 220/martie 2018, care spune: Cererea depusă conform alineatului 1 este valabilă pe toată perioada de şcolarizare în învăţământul preuniversitar sau până la schimbarea opţiunii, conform alineatului 3”.
„Profesorul de religie este un profesor special”
Mirela Șova, membră a colectivului de autori care a realizat unul dintre manualele de religie, a prezentat modul în care sunt elaborate manualele de religie. Apoi, Ioana Mihaela Neacşu, inspector școlar general ISMB, a subliniat importanţa disciplinei religie în curriculumul naţional, precum şi rolul deosebit pe care profesorii de religie îl au în şcoala românească. „Profesorul de religie este un profesor special şi este aşa datorită misiunii nobile pe care acesta o are în şcoală. Disciplina religie este printre puţinele discipline care aduc educaţie în şcoala românească.
Dumneavoastră aveţi o misiune importantă şi nobilă. Nu vă adresaţi doar minţii copiilor noştri, ci vă adresaţi sufletelor lor şi de aceea trebuie să faceţi toate eforturile cu putinţă pentru a vă îndeplini această importantă misiune. Vedem cu toţii că astăzi trăim într-o societate tulburată şi tulbure, într-o societate confuză şi care nu-şi găseşte reperele şi tocmai de aceea dacă dorim ca religia, credinţa să dăinuiască în viitor în societatea românească, este foarte important să punem bazele ei încă de pe băncile şcolii. De modul în care noi ne vom creşte şi educa copiii depinde ceea ce ei vor şti să facă ca adulţi în societate”, a reliefat Ioana Mihaela Neacşu.
La finalul întrevederii, profesorii de religie au primit din partea Patriarhului României volumul „Istoria Unirii Românilor” de Ioan Lupaş, apărut la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, pliantul „Dealul Mitropoliei din Bucureşti, 1668-2018”, pliantul „Palatul Patriarhiei - Centru de Conferinţe şi Muzeu de artă creştină” şi pliantul „Patriarhii României - promotori ai unităţii naţionale”.