Campania „Un ghiozdan plin de speranță”, organizată de Serviciul de asistență comunitară al Protopopiatului Ortodox Gherla, se desfăşoară şi în acest an şi are ca scop sprijinirea copiilor proveniți din familii vulnerabile, în vederea începerii anului școlar în condiţii cât mai bune. „Ne dorim să pregătim și să oferim ghiozdane complet echipate cu rechizite pentru peste 100 de copii din comunitatea noastră. Un ghiozdan dăruit cu dragoste poate însemna pentru un copil mai mult decât un obiect. Poate fi un semn că este prețuit, că cineva se gândește la el și că nu este singur în drumul său. De aceea, vă invităm să vă alăturați acestei inițiative și să transformați un gest de generozitate într-un motiv de bucurie pentru un copil”, a menţionat Trifan Simina Ionela, asistentă socială în cadrul Serviciului de asistență comunitară al Protopopiatului Ortodox Român Gherla.
Activități pentru beneficiarii Centrului de zi „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din Deva
Pe perioada vacanței de vară, Centrul de zi pentru copii „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” al Episcopiei Devei și Hunedoarei continuă activitățile cu copiii beneficiari. Pe lângă programul din interiorul centrului, unde copiii au parte de activități educative, precum cluburi de lectură, lucru manual pe diverse tematici sau realizarea temelor de vacanță, au loc și activități recreativ‑educative și de socializare în aer liber.
Pe parcursul lunii iulie, beneficiarii Centrului de zi pentru copii au vizitat Centrul de tip familial „Acoperământul Maicii Domnului” din Săulești, unde au luat parte la jocuri și activități comune, printre care și activități de recreere la piscina din curtea centrului, împreună cu cei 11 copii, care primesc servicii de îngrijire în regim rezidențial în cadrul Centrului de tip familial de la Săulești.
În colaborare cu psihologul voluntar al Centrului de zi pentru copii, Mihaela Ionescu și al Florinei Crișan, reprezentant al Asociației Rangerilor din România, au avut loc două ieșiri în aer liber la pădurea Bejan pentru a cunoaște împrejurimile, prilej cu care copiii au explorat „Traseul lui Ghinduță”, realizat de reprezentanții Direcției Silvice Hunedoara și „Traseul Stejarilor”.
Cei mici au primit informații despre importanța protejării pădurilor și a mediului înconjurător și au participat la jocuri tematice cu surprize și provocări, cu ajutorul cărora au învățat cum să recunoască diferite specii de arbori și frunzele acestora.



.jpg)