Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Bucurii de la copii pentru vârstnicii îngrijiți la Mănăstirea Christiana
Continuând tradiția începută la finalul anului 2023, câțiva dintre copiii înscriși la cursurile organizate în Parohia „Buna Vestire”- Giulești, însoțiți de părinții lor, de părintele paroh Ionuț Tutea, consilier eparhial, și de părintele Constantin Neagu, au fost prezenți, în ultimele zile ale lui 2024, la căminul de bătrâni de la Mănăstirea Christiana din București. Cei mici le-au oferit beneficiarelor vârstnice ale așezământului socio-medical atât momente pline de magie și speranță, cât și daruri.
Mai multe detalii despre această frumoasă acțiune ne-a oferit prof. dr. Maria-Alexandra Spânu: „Copiii au fost primiți cu căldură și așteptați cu iubire și daruri pentru că atunci când dăruim, fără a aștepta o răsplată în schimb, primim cu mult mai mult decât ne-am fi dorit. În sala de mese unde bătrânii au venit să îi vadă, nu aveai cum să îți dai seama cine are sufletul mai plin: copiii care se așezaseră pe scaune să își primească darurile sau bătrânii care îi priveau cu bucurie, entuziasm și mulțumire. Bătrânii au primit cu zâmbetul pe buze cadourile, au vorbit cu micii colindători și au făcut fotografii. În contradicție cu vremea ploioasă de afară, micul concert de colinde oferit de copiii care fac parte din corul bisericii parohiale a adus soarele pe chipurile îngândurate ale publicului vârstnic. De altfel, cadourile pe care ei le-au oferit bătrânelor doamne au fost cumpărate cu banii strânși la târgul de Crăciun organizat în curtea lăcașului de cult, când cei mici și-au vândut decorațiunile confecționate de ei înșiși în timpul orelor de lucru manual, artă și pictură care au loc în fiecare duminică”.



.jpg)