Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au oferit sâmbătă, 21 decembrie, daruri de Crăciun pentru 110 copii din localitățile prahovene Vitioara de Sus, Cuib și Nucet. Acțiunea face parte din campania
Noi acţiuni de ajutorare a copiilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos
La nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, activitatea filantropică a parohiilor şi a instituţiilor sociale ale Bisericii continuă pe fondul stabilirii unor noi restricţii pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus. În cadrul campaniilor de ajutorare, copii şi familii cu posibilităţi materiale modeste au primit rechizite, produse alimentare şi materiale igienico-sanitare.
În cadrul activităţilor misionare şi social-filantropice organizate cu prilejul sărbătorii hramului bisericii parohiale, la 20 octombrie, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Brăila a oferit copiilor de la Grădiniţa „Familia”, din Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, rechizite, dulciuri şi produse de dezinfectare şi igienă personală. Ajutoarele au fost achiziţionate şi pregătite de slujitorii şi voluntarii parohiei brăilene. Copiii de la grupa mică şi cea mijlocie le-au mulţumit binefăcătorilor printr-un scurt program artistic şi activităţi interactive. Valoarea darurilor oferite preşcolarilor a fost de 3.000 de lei. În această unitate de învăţământ sunt înscrişi 40 de elevi, majoritatea provenind din familii nevoiaşe. Cheltuielile pentru funcţionarea grădiniţei sunt suportate de parohie, cu sprijinul financiar al unor sponsori, donatori şi oameni de bine. În cadrul activităţilor zilnice, copiii primesc educaţie creştin-ortodoxă, atât prin grija părintelui paroh, cât şi a educatoarelor, ne-a transmis părintele Rareş Bucur, consilier eparhial.
Totodată, Asociația multifuncțională filantropică „Sfântul Spiridon” din Galaţi, prin serviciul social „Centrul de zi pentru copii”, oferă sprijin zilnic pentru 70 de copii din familii cu risc social. Activitățile centrului constau în acordarea de servicii de asistență socială, consiliere psihologică, asistență educațională și socializare, asistență social-medicală și serviciu de masă caldă. În perioada stării de urgenţă, activitatea centrului a fost adaptată potrivit noilor reglementări legale, astfel încât toţi beneficiarii și familiile acestora să poată primi în continuare sprijin.
În perioada martie-septembrie, costurile cu asigurarea hranei pentru copii au fost de 77.740 de lei. Lunar, familiile copiilor au primit şi pachete cu materiale igienico-sanitare, în valoare de 21.700 de lei, iar la începutul lunii septembrie le-au fost oferite rechizite în valoare de 6.000 de lei.
Începând cu luna octombrie a acestui an, asociaţia a început un proiect de sprijinire a persoanelor vulnerabile, în contextul pandemiei de COVID-19, în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care constă în identificarea a 100 de persoane cu vârste de peste 65 de ani sau cu handicap care au nevoie de echipamente de protecție (măști și mănuși) și dezinfectanți. Durata proiectului este de 6 luni, valoarea estimată a ajutoarelor care vor fi oferite fiind de 46.500 de lei.