Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Filantropie O comunitate aparte, rod al filantropiei creștine

O comunitate aparte, rod al filantropiei creștine

Un articol de: Dumitru Manolache - 20 Ian, 2020

Prin grija manifestată față de aproapele, creștinul înveșnicește binele vremelnic. La Galați, Așezământul social-filantropic „Sfântul Vasile cel Mare”, al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, întruchipează pe deplin grija definită de Mântuitorul ca semn de identificare a creștinului, când spune: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 35). Pentru zboruri mari ai nevoie de aripi mari, spunea cineva. În această instituție a Bisericii, copiii beneficiari ai serviciilor ei filantropice deprind „tehnica” zborului și împlinirii în viață.

Așezământul social-filantropic „Sfântul Vasile cel Mare” s-a născut ca semn al dragostei creștine. Instituția a luat ființă după Primul Război Mondial, când Episcopul Cosma Petrovici, îngrijindu-se de soarta copiilor rămași orfani, a luat inițiativa ridicării în Galați a unui așezământ de fete. Clădirea a fost terminată în 1939 și a primit 60 de orfane. Ele viețuiau într-o rânduială desăvârșită cu măicuțele așezate aici de ierarh pentru a le oferi o educație moral-creștină. 

Continuitate filantropică

După al Doilea Război Mondial, activitatea social-filantropică a continuat, în vremea Episcopului Antim Nica, dar pentru o scurtă perioadă, pentru că regimul comunist a confiscat clădirea, destinând-o activității mai multor instituții: centrul de îmbunătățiri funciare, institutul județean de proiectări etc. Din 1968 până în 1997, aici a funcționat tribunalul județean. În acel an, prin implicarea hotărâtă a Înaltpreasfințitului Părinte Casian, la acea vreme Episcop al Dunării de Jos, clădirea a fost retrocedată Bisericii, redobândindu-și scopul inițial, acela de orfelinat. În anul 2000, după ample lucrări de reabilitare și reorganizare, așezământul s-a redeschis oficial la 12 octombrie, în prezența Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist al României și a Înaltpreasfințitului Părinte Casian. Misiunea acestuia este de a asigura ocrotirea și educarea a peste 100 de copii aflați în dificultate, proveniți din familii dezbinate, cu probleme financiare, precum și combaterea marginalizării sociale, a sărăciei, a suferinței și încurajarea dezvoltării morale personale. Prin toate componentele sale - Centrul rezidențial de fete „Sfântul Vasile cel Mare”, Centrul multifuncțional de servicii sociale „Speranța”, Centrul medical „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” și Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” -, așezământul asigură servicii acreditate specializate de asistență socială, de găzduire pe perioadă nedeterminată, de educație, de socializare, de petrecere a timpului liber, de reintegrare familială și comunitară, de asistență medicală, hrană, îmbrăcăminte, consiliere psihologică, rechizite școlare, asis­tență religioasă etc.

Recent, am vizitat și noi acest complex socio-filantropic de la Dunărea de Jos, o comunitate în adevăratul sens al cuvântului, deschisă spre credință, societate, spre viitor, în care, așa cum avea să ne declare o tânără, „se dobândește conștiință și discernământ”.

Cele 30 de fete din centru

În centrul rezidențial sunt ocrotite până la 30 de fete, orfane de unul sau de ambii părinți. „Sunt copii care au probleme grave acasă. Ele ajung aici în plasament în urma unei hotărâri a comisiei de pe lângă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Galați și primesc tot ceea ce au nevoie pentru a-și putea continua studiile. Adică masă, cazare, îmbrăcăminte, încălță­minte, asistență socială și educațională, îngrijire permanentă. Conform legislației în vigoare, ele pot rămâne la noi până la vârsta de 26 de ani, dacă urmează o formă de învățământ. În prezent, am ajuns deja la a cincea sau a șasea generație. Avem chiar și «nepoți», pentru că multe dintre cele care au trecut prin instituția noastră și-au continuat studiile, au făcut facultatea, s-au căsătorit și acum au copii. Și ne bucurăm de fiecare dată când se întorc în mijlocul nostru. În cadrul așezământului funcționează mai multe ateliere: croitorie, lucru manual, pictură, muzică, în care copii cu abilități și talent se pot manifesta. Desfășurăm însă și multe alte activități extracurriculare în care, prin proiecte intergeneraționale, implicăm persoane vârstnice, voluntare, care își aduc prin experiența lor contribuţia la pregătirea și dezvoltarea acestor copii”, ne mărtu­risește părintele Cristian Podașcă, directorul așezământului.

Toate fetele de aici au urmat liceul, apoi au intrat la facultate pe locuri bugetate. Unele au excelat, au făcut masterate, facultăți și studii postuniversitare chiar și în străinătate. Copii din acest așezământ învață în centre universitare din Galați, București, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, unde se specializează în arhitectură, cibernetică, medicină și multe alte profesii. Biserica se mândrește cu ei pentru că au realizat performanță, deși toți provin din medii defavorizate, dar au conștientizat și valorificat ajutorul pe care îl primesc aici.

Ajutor pentru copiii vecinilor

Pe lângă centrul rezidențial de fete, începând din anul 2007, în comunitate a fost înființată o grupă de copii necăjiți din jurul așezământului, cu părinți plecați la muncă în străinătate, cu situații financiare precare, din familii monoparentale, dezorganizate sau defavorizate, care veneau aici o dată pe săptămână pentru a primi o masă caldă și meditații, oferite de fetele aflate în rezidență. Se urmăreau prin aceasta reducerea riscului de abandon școlar și îmbună­tă­țirea rezultatelor la învățătură. „Văzând că numărul lor creștea mereu, am adus și un cadru didactic care să se ocupe permanent de acești copii. În 2009, am accesat două proiecte, unul european și celălalt guvernamental, prin care am realizat Centrul multifuncțional de servicii sociale de zi «Speranța», în care aproximativ 60 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, primesc educație și consiliere în regim after school, îmbrăcăminte, încălțăminte, acasă mergând doar pentru a-și petrece timpul liber și pentru a se odihni noaptea. Acum, în centru activează trei instructori de educație, un asistent social, un psiholog, un asistent medical și personal administrativ. Pe lângă aceștia, copiii beneficiază de munca și experiența multor voluntari, persoane vârstnice, care se ocupă de pregătirea educativă a lor. Și rezultatele la învățătură sunt în fiecare an din ce în ce mai bune”, adaugă directorul așezământului.

Cele două „policlinici”

În anul 2014, aici a fost deschis și Centrul medical „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” care, prin medicii și asistenții lui, asigură consultații și investigații (în jur de 5.000 pe an), electrocardiograme, ecografii, analize de sânge, intervenții stomatologice gratuite persoanelor defavorizate din Galați, tinere și în vârstă, care nu au asigurare medicală. De la înființare până în prezent, au beneficiat de serviciile acestui centru peste 30.000 de persoane.

Lângă „policlinica medicală” funcționează și „policlinica pentru suflet”, cum numește părintele Podașcă așezământul monahal înființat aici. „Este o mănăstire socială, în care viețuiesc cinci maici jertfitoare, care se îngrijesc de creșterea, buna educare și de tot ceea este nevoie pentru asistatele noastre. Avem și o capelă, care are hramurile «Sfântul Vasile cel Mare» și «Cuvioasa Parascheva», unde se săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie miercurea, vinerea, sâmbăta și duminica. De aceea, întreaga lucrare socio-filantropică pe care Biserica o desfășoară aici eu o numesc «Liturghie după Liturghie la Dunărea de Jos». Capela joacă un rol esențial în educarea copiilor. Toate activitățile se desfășoară în jurul ei. Nu este suficient să-i dai unui copil doar ceea ce el are nevoie. Trebuie, obligatoriu, să-i oferi, în primul rând, un model concret de la care să se împărtă­șească zi de zi. Și noi îi oferim modelul Iisus. Tot programul unei zile începe și se termină cu slujba de la biserică. Concret, dimineața, copiii, angajații și voluntarii ne întâlnim la rugăciune în capelă, după care fiecare merge la programul său. Ziua se încheie cu rugăciunea de seară. Copiii aceștia, care au trecut prin traume mari în viața lor, simt aici mâna lui Dumnezeu întinsă către ei, cum îi ajută prin oamenii care lucrează aici. Și ei conștientizează acest dar primit de la El”, ne mai spune părintele Cristian Podașcă.

„A-ți broda” sufletește aproapele

Maicile din mănăstire se ocupă de tinerele rezidente, pe care încearcă să le formeze, să le „brodeze” sufletește, pentru că sunt fete extraordinare, dar care au nevoie de sprijin la învățătură și de stimularea aptitudinilor pe care multe dintre ele le au. Monahiile le ajută la broderie, la pictură, la sculptură, dar și la lecțiile de franceză, engleză, geografie, cultură civică, limba română. Ele au o relație de caldă prietenie cu fetele, de la soră la soră, încercând astfel să le fie aproape și la bucurie, și la suferință. Principalele probleme care apar sunt legate de definirea personalității lor, de cunoașterea de sine, de modelarea temperamentului. Unele nu au avut în preajma lor modele, sau au avut antimodele care le-au influențat viața. De aceea, maicile se mai confruntă și cu complexele pe care ele le dezvoltă din cauza situației sociale a familiilor din care provin.

La finalul vizitei în această comunitate diferită, dar atât de vie și ziditoare, aveam să descoperim roadele unei osteneli mult prea puțin cunoscute, din păcate, de către cei care rămân indiferenți și uneori ostili lucrării Bisericii. Ele nu se exprimă în cifre, în cuvinte de complezență, ci în rezultate și mărturisiri. Căci, așa cum spune Einstein, „sunt două feluri de a-ți trăi viața: unul de a crede că nu există miracole, altul de a crede că totul este un miracol”. Iar cuvintele unor fete asistate despre viața trăită în acest spațiu exprimă în fapt convingerea că, pentru ele, totul este un miracol! Unele se pregătesc să devină dascăli, altele, medici, actori, arhitecți, ciberneticieni etc. Și, deși la început au avut probleme de acomodare, au realizat că nimic nu este întâmplător. „Aici m-am aflat pe mine însumi, prin Dumnezeu. Mi-am descoperit viața, scopul”, ne mărturisește una dintre ele. O alta ne-a spus că aici se simte ca acasă: „Locuim și trăim într-o comunitate specială și de aceea este nevoie să ne acceptăm unii pe alții. Aici, viața ne aduce un plus de educație, care ne pregătește pentru a ieși în societate, clar, și pentru a întâmpina problemele cu fruntea sus și a le rezolva. Aici aflăm că lumea nu este numai materială, ci și suflet. Tot ceea ce se petrece aici lucrează în timp, numai dacă știi să privești în urmă și dacă tu îți dorești cu adevărat ca viața să lucreze pentru tine. Pentru toate acestea, mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu. În viață, nimic nu este întâmplător. Eu cred că El a vrut ca noi să ne aflăm aici și să trecem prin toate încercările acestea ca să putem deveni ceea ce suntem astăzi. Apoi părinților și, după aceea, celor de aici, care ne-au acceptat și ne ajută în fiecare zi. Și, de ce nu, și nouă înșine, pentru că în noi se dă o luptă în fiecare zi și astfel dobândim conștiință și discernământ”.

Citeşte mai multe despre:   filantropie  -   copil  -   centru social