Preoții de la parohiile Pucioasa I, Pucioasa II, Fieni și Doicești, judeţul Dâmboviţa, au desfășurat joi, 30 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, o nouă acțiune filantropică la Centrul de criză pentru adulți „Floarea Speranței” din Pucioasa. În spiritul solidarității creștine, preoții și tinerii parohiilor implicate, coordonați de părintele protopop Iulian Rainea, au oferit beneficiarilor centrului produse igienico-sanitare și de papetărie. Gestul lor a adus bucurie și alinare persoanelor aflate în îngrijirea instituției, confirmând încă o dată vocația social-misionară a Bisericii. Acțiunea se înscrie în seria proiectelor pastorale și sociale prin care parohiile din Arhiepiscopia Târgoviștei sprijină constant instituțiile sociale din județul Dâmbovița și persoanele aflate în dificultate, cultivând responsabilitatea comunitară și slujirea aproapelui, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Preoții din Protoieria Panciu în sprijinul pacienților
În Protoieria Panciu a fost organizată miercuri, 17 decembrie, o amplă acțiune social‑filantropică, prin implicarea parohiilor din municipiul Adjud, județul Vrancea.
Beneficiarii principali au fost pacienții internați în cadrul Spitalului Municipal Adjud - Secția de îngrijiri paliative, care au primit cărți de rugăciuni, fructe, precum și numeroase bunuri de strictă necesitate. Printre acestea s‑au numărat: un frigider, două televizoare inteligente, aparate electrice de tuns, aparate de ras de unică folosință, uscătoare de păr, produse de igienă personală și materiale sanitare (scutece și aleze pentru adulți, șervețele umede, spumă de ras, șampon și săpun lichid), menite să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de îngrijire a bolnavilor.
De asemenea, Spitalul Municipal Focșani - Secția Psihiatrie a beneficiat de sprijinul preoților din Cercul pastoral Putna, care au oferit pijamale, saboți medicali și prosoape igienice, în semn de solidaritate și grijă față de persoanele aflate în suferință.
„Desfășurate în apropierea sărbătorii Crăciunului, aceste activități constituie o expresie vie a iubirii creștine, prin care lumina Nașterii Domnului se revarsă și asupra celor aflați pe patul de spital, aducând nădejde, mângâiere și întărire sufletească”, a transmis părintele protoiereu Cristinel Popa.



.jpg)