Parohia Zlătari, Protopopiatul Sector 3 Capitală, a oferit joi, 4 decembrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, daruri pentru copiii Şcolii Gimnaziale Speciale „Sfântul Nicolae” din Bucureşti. Pentru al nouălea an consecutiv, prin purtarea de grijă a preoţilor slujitori de la această parohie, precum şi prin dărnicia mai multor persoane din Comitetul şi Consiliul parohial și a celor care participă cu regularitate la slujbele de la Biserica Sfântului Ciprian de pe Calea Victoriei, peste 200 de copii cu nevoi speciale de la Şcoala Profesională Specială „Sfântul Nicolae” au primit daruri ce au constat în: rechizite (acuarele, creioane cerate, creioane colorate, coli colorate, cartoane colorate, lipici, hârtie creponată, plastilină etc.), jocuri educative (puzzle, cuburi, mingi, jetoane), dulciuri și decorațiuni de Crăciun.
Proiectul „ReScriem povești”, la final
Asociația „Diaconia”-București a derulat, în perioada 7 august - 22 octombrie, proiectul „ReScriem povești - Reabilitare socio-emoțională prin art terapie” destinat persoanelor vârstnice instituționalizate din cadrul căminului de bătrâni de la Mănăstirea Christiana. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 2.
Scopul proiectului a fost îmbunătățirea percepției vârstnicilor instituționalizați despre calitatea vieții și întărirea comunicării intergeneraționale, reducând declinul fizic și cognitiv prin utilizarea intervențiilor art terapeutice. Din luna august, la căminul de bătrâni de la Mănăstirea Christiana au fost susținute opt ateliere de terapie prin artă și sunete, prin intermediul instrumentelor muzicale.
De asemenea, s-a dorit să se creeze o punte generațională de comunicare prin joc și voie bună cu 20 de copii, proveniți din sectorul 2 al municipiului București, care s-au bucurat de înțelepciunea și sfaturile seniorilor. Mesajele către tânăra generație au fost mai mult decât binevenite, iar copiii au promis să le păstreze în minte și în suflet și să le pună în practică.
În data de 22 octombrie, a avut loc activitatea de încheiere a proiectului, printr-o lansare de carte, intitulată „ReScriem povești”, ce cuprinde poveștile/experiențele de viață ale doamnelor internate în așezământul social - adevărate istorii de viață ale unor oameni care au știut să privească mai mult spre lucrurile frumoase pe care le-au trăit, înfruntând greutăți și păstrând înăuntrul lor bucurii neatinse de vremurile tulburi.
Copiii participanți la proiect au susținut programul artistic „Punți între generații”, ce a cuprins pricesne, cântece acompaniate la pian și chitară, iar o micuță voluntară a dansat pe muzică de balet.
La final, atât persoanele vârstnice, cât și copiii au primit daruri. Echipa proiectului a fost formată din psihoterapeut, graphic designer, pedagog și asistent social.
Prin acest proiect s-a dorit crearea unui model de asistență/intervenție pentru vârstnicii instituționalizați, bazat pe art terapie, ce ar constitui un element inovator în sprijinul acestor persoane.





