Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Adaptarea la lume
Este foarte adevărat că omul se naște într-un anumit mediu, într-o lume cu anumite date la care este nevoit să se raporteze. În consecință, auzim deseori expresia: „Noi, creștinii, nu putem face abstracție de lumea în care ne-am născut și trăim!”. Este foarte adevărată remarca dacă aceasta înseamnă un îndemn la înțelegerea contextului exterior al existenței noastre dimpreună cu implicațiile sale cele mai subtile asupra credinței, pentru a ne putea poziționa corect creștinește în fața lumii. Dacă însă prin aceasta se subînțelege adaptarea necondiționată la datele lumii, atunci expresia devine problematică, dacă nu chiar vicleană. De ce? Întrucât un creștin cu totul adaptat la datele lumii, indiferent de epocă, va sfârși prin a deveni un om de succes, un om de lume, dar în cele din urmă va apostazia de la statutul său de creștin. Iar pentru a ne convinge, s-ar cuveni să privim nu mai mult decât la viețile sfinților mai vechi și mai noi și să vedem felul în care ei s-au raportat la contextul civilizației în care au trăit. Nu de puține ori, chiar și cei care au viețuit în orașe, erau socotiți niște inadaptați, întrucât viața lor nu era în acord cu obiectivele lumii.
De aceea, chiar în cazul folosirii inevitabile de lucrurile civilizației actuale, între creștin și lume trebuie să existe neapărat o anumită distanță. Altfel el va fi înghițit pe nesimțite de duhul lumesc care se va strecura odată cu lucrurile generate de mentalitatea materialistă, care le-a și inspirat. În plus, inclusiv producția acestor lucruri este strâns legată de foarte multe interese egoiste, străine principiilor creștinești, fără să mai vorbim de mai generalele manipulări sociale și politice.
O pildă extrem de interesantă în acest sens este și dorința unor oameni apropiați de Cuviosul Serafim Rose și de Schitul de la Platina de a instala pe cheltuiala lor un telefon, în anii ‘70 ai secolului trecut, în incinta retrasului schit din California, desigur pentru a facilita comunicarea cu exteriorul. Părinții de atunci (Serafim și Gherman) s-au opus însă acestui gând bun, după gândirea lumească. Iar celor nedumeriți de refuzul lor hotărât, Episcopul Nectarie al Bisericii Ruse din Afara Granițelor le-a relatat următoarea întâmplare: „Lângă Mănăstirea Optina era un râu ce o despărțea de orașul din apropiere. Singura legătură cu mănăstirea era bacul. Era destul de incomod, atât din pricina schimbării anotimpurilor, cât şi fiindcă mănăstirea creştea repede, având un mare flux de vizitatori. În sfârșit, orășenii s-au asociat şi s-au oferit să construiască un pod gratis, însă monahii au refuzat categoric, explicând că ei au părăsit lumea şi nu voiau să aibă legături prea lesnicioase cu ea. Această legătură cu lumea este atât podul de la Optina, cât şi telefonul de la Platina. Când sovieticii au luat puterea în Rusia, au construit îndată un pod şi au închis Mănăstirea Optina”.
În final, devine extrem de important de sesizat faptul că puterea creștinului stă în distanțarea sa față de lume, iar adaptarea la lume îi dă acesteia putere asupra sa până când ajunge să-l anihileze. Astfel, se pare că îndemnul Apostolului Ioan: „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el” (1 Ioan 2, 15) își dovedește valabilitatea netrecătoare indiferent de cadrul civilizațional