Adevărata farmacie este creaţia lui Dumnezeu

Desigur că e reductiv şi ireal să sintetizezi o naţiune într-o singură frază. Se spune despre francezi că sunt chic, italienii sunt macaronari, germanii roboţi de muncă etc. Aceste peceţi (sau stigmate) sunt de bună seamă efective doar în zona glumelor, însă ele aduc ceva din atmosfera respectivei naţiuni. E plin internetul de astfel de catalogări. Din păcate, românii nu beneficiază de vreo clemenţă valorică, aşa că sunt catalogaţi de cele mai multe ori ca hoţi, şi nicidecum ca oamenii bisericilor pictate, neamul lui Brâncuşi, Coandă sau Eliade.

Dacă mergi la pas pe Champs-Élysées, vei vedea însă că aceste standarde reductive nu sunt cu totul ireale. Abundenţa magazinelor de modă, haute couture, prét a porter, firmele de haine în general, arată preocuparea pentru estetică vestimentară a francezilor, ceea ce s-a impregnat în firea lor. Pe Oxford Street, în Londra, ideologia consumistă este dublată cu succes de vocaţia clasică insulară, distinsă, afectată, nobilă, "peculiară".

Ajungem în Iaşi, în Piaţa Unirii. În spaţiul generos dintre Hotelul Traian, proiectat de Gustave Eiffel, Hotelul Unirea şi Piaţa Eminescu (pe esplanadă), întâlnim nu mai puţin de patru farmacii una lângă alta.

Monopolul farmaceutic arată pe de o parte cât suntem de bolnavi, dar mai ales cât de bolnavi ne credem, cât suntem de dependenţi de pastile ca surogat al binelui, confortului, fericirii, sănătăţii. Nu suntem doar o naţiune de asistaţi sociali, ci mai ales una de oameni bolnavi. În acelaşi timp însă, omul consumă în derivă alimente care îi distrug echilibrul metabolic, sănătatea şi în final viaţa. În acest proces, ingerarea de chimicale din alimente duce invariabil la necesitatea supravieţuirii prin chimicalele din medicamente.

Necesitatea pastilelor arată fragilitatea fiziologică a oamenilor, dar şi friabilitatea lor noetică. Omul - deşi ştie că îi face rău - consumă în mod pătimaş sau ignorant lucrurile care îl ucid - şi apoi recurge invaribil la remedii artificiale şi anti-biotice (împotriva vieţii).

Ceea ce am spus până acum are aplicare şi remediu duhovnicesc. Relativismul alimentar decurge bunăoară din relativism spiritual sau euharistic. Caracterul oscilant, dependenţa de plăcere infuzată rapid, chiar dacă te omoară, preponderenţa superstiţiei în faţa credinţei, apetenţa pentru comerţ în locul dăruirii de sine, lipsa de paradigmă, toate acestea induc nevoia de înlocuitori, de surogate spirituale sau mentale.

Adevărata farmacie este creaţia lui Dumnezeu, plantele şi florile sădite de El cu gândul ascuns de a ne înfumuseţa viaţa prin ele, naturaleţea nepătimirii, libertatea de a face binele, vocaţia de împreună creatori cu Dumnezeu. Medicamentul nemuririi (farmacon athanasias - Sfântul Ignatie al Antiohiei Teoforul) este Sfântul Trup al lui Hristos dăruit lumii pentru viaţă veşnică. Spitalul adevărat al lumii este Sfânta Biserică (după expresia Sfântului Ioan Gură de Aur), acolo unde se operează tumorile nevăzute, se cauterizează păcatul prin Spovedanie şi se unge rana nefiinţei prin Sfântul Maslu. Asta nu înseamnă că nu avem nevoie de sistem farmaceutic, el este simbolul necesar al firii umane căzute, ce trebuie mereu vindecată de neputinţă până la moarte. Ci doar că trebuie operată o schimbare fundamentală de viziune, acolo unde adevărata moarte e păcatul şi iadul, nu oprirea funcţiilor vitale, şi adevărata viaţă începe cu Hristos şi devine nemuritoare împreună cu El.