Amintiri despre părintele Gala Galaction

Era prin toamna anului 1959 sau 1960, nu îmi mai amintesc foarte exact. Printre zvonurile care ­circulau cu rapiditate în rândul nostru, studenţii Institutului Teologic din Bucureşti, azi ­Facultatea de Teologie, se vehicula că scriitorul Gala Galaction era grav bolnav şi nu se ştia dacă va mai trăi mult.

Stând şi aşteptând la uşa ­secretariatului institutului să primim informaţiile privind eliberarea legitimaţiilor de student, iar eu, venind nu de mult de la Seminarul Teologic din Mofleni - Craiova şi neştiind absolut nimic despre scriitorul ­Gala Galaction, întreb pe unul dintre colegii mai mari, care aştepta ca şi mine la uşa secretarului: „Cine-i acest Gala Galaction?”.
Studentul dintr-un an mai mare decât mine se uită surprins şi întrebător în acelaşi timp la mine şi-mi spune: „Cum, tu nu ştii cine e Gala Galaction?!”.

Eu răspund clar şi fără echivoc: „Este prima dată când aud în viaţa mea de acest scriitor”.

Colegul luându-şi un aer de atoateştiutor, dar în acelaşi timp foarte îndatoritor, îmi spune: „Gala Galaction a fost preot şi profesor de Exegeza Noului Testament la acest institut şi a ieşit nu de mult timp la pensie şi este acum membru corespondent al Academiei Române!”.

Aşa am aflat fără prea mari eforturi puţinele informaţii despre marele şi neuitatul scriitor român, părintele și profesorul Gala Galaction.

După această știre greu de acceptat pentru cei care l-au avut profesor, şi în special pentru cei care i-au citit neuitatele scrieri literare de largă și adâncă trăire scriitoricească, secretarul de atunci al institutului, diaconul Paul Munteanu, a apărut între noi, studenții, cu o doamnă de vârstă mijlocie, fiica scriitorului Gala Galaction, dispusă să ne conducă la casa scriitorului din strada Calea Mihail Cornea nr. 51, unde locuia, bolnav de foarte mult timp, tatăl ei.

Împreună cu alţi trei colegi ai mei am plecat la casa scriitorului, unde l-am găsit într-un fotoliu mare şi lung, complet imobilizat. Fiica i-a spus cu lacrimi în ochi: „Tata, sunt ­studenţii tăi de la teologie, au venit să te vadă”.

Atunci, vigurosul scriitor de altădată, acum bolnav și neputincios, n-a scos o vorbă, dar lacrimile sale au început să-i curgă şiroaie pe obrajii săi albi şi îmbătrâniţi, pe care doamna i le-a șters cu o batistă albă, după care l-a sărutat uşor pe frunte.

N-a trecut mult timp şi ­vestea neplăcută a tulburat inimile şi sufletele tinerilor studenţi ai Institutului Teologic din acea vreme. Scriitorul iubit şi apreciat de întreaga intelectualitate a României trecuse la cele veşnice.

Știrea s-a confirmat când ­însuşi profesorul de muzică al institutului, din acea perioadă, compozitorul Nicolae Lungu, trecând pe la fiecare an de studiu a organizat un cor spunându-ne: „Domnilor studenţi, să ştiţi că a trecut la cele veşnice scriitorul Gala Galaction, coleg şi prieten cu noi, cei de la acest institut, şi trebuie să dăm răspunsurile la slujba Înmormântării sale care va avea loc la ­Biserica «Sfântul Vasile», unde a slujit cu mult timp în urmă”.

Între cei care au fost selecţionaţi pentru a face parte din corul care a dat răspunsurile la slujba Înmormântării scriitorului Gala Galaction a fost şi cel care scrie aceste rânduri şi care a avut fericitul prilej să asculte din cafasul bisericii cuvântările scriitorilor români prea bine-cunoscuţi până în zilele noastre ca: Cezar Petrescu, Eusebiu ­Camilar, Mihail Sadoveanu, ­Camil Petrescu şi alţii, iar la cimitirul Mănăstirii Cernica, cuvântul larg şi adânc trăitor al neuitatului actor Emil Bota.

După toate aceste evenimente la care am fost prezent fără să-mi dau atunci prea mult seama de importanța lor, am avut de asemenea fericitul prilej de a face cunoştinţă cu creaţia literară a lui Gala Galaction, când într-o vacanţă de 18 zile, trimis fiind de medicul curant al Conservatorului „Ciprian Porumbescu”, al cărui student eram, la Slănic Moldova, am avut prilejul să citesc majoritatea lucrărilor literare ale lui Galaction: „Lângă apa Vodislavei”, „Papucii lui Mahmud”, „De la noi la Cladova”; „Jurnalul vol. I”; „La vulturi”; „În pădurea Cotoşmanei”, „Moara lui Călifar”; „Clopotele din Mănăstirea Neamţu”; „Drumul lui Creangă” şi altele.

Toate aceste lucrări şi întreaga creaţie a lui Gala Galaction au fost scrise cu o rară şi adâncă trăire artistico-religioasă, care m-a determinat ca ori de câte ori vedeam o carte sau un articol de ziar scris de Gala Galaction să fac tot posibilul ca acea carte, acel articol să le citesc cu nesaţ. Pentru că, spre deosebire de alţi scriitori contemporani, Galaction era puternic legat de tradiţiile şi sufletul poporului din care făcea parte.

Iar acum, când se vor împlini 140 de ani de la naşterea celui mai prolific şi profund scriitor creştin şi fervent practicant al tradiţiilor şi credinţelor poporului român, se cuvine a-i aduce un cald şi binemeritat omagiu. Temele abordate în opera sa literară au influenţat puternic în bine zeci de generaţii; de aceea, posteritatea nu l-a uitat, ci i-a dedicat o stradă cu numele său, în sectorul 1 din Bucureşti, stradă pe care la numărul 51 se află casa memorială.

În curând, prin grija deosebită a urmaşilor săi, precum şi a celor care au iubit şi apreciază minunatele sale creaţii literare, casa memorială va fi transformată în Muzeul „Gala Galaction”.