Aniversare sub semnul dăruirii luminoase și al slujirii culturii

Într-o zi de luminoasă aniversare pentru academicianul Dorina Elena N. Rusu, când gândurile se adună cu admirație în jurul unei vieți închinate cunoașterii și slujirii culturii, dincolo de cuvintele de prețuire ale celor care au înțeles rodnicia lucrării sale îndelungate pentru cultura română și îndeosebi pentru Academia Română, se cuvine să evocăm cu reverență aprecierea academicianului Ioan-Aurel Pop, care a numit-o, cu îndreptățire, cea mai bună specialistă în istoria Academiei Române. Această caracterizare, de o remarcabilă claritate și limpezime, se întemeiază pe o operă de o înaltă ținută academică, în care rigoarea cercetării se împletește cu o rară finețe a interpretării, luminând, asemenea unei candele aprinse, bogatul peisaj al culturii românești.

La o asemenea aniversare, gândul este călăuzit și de apariția unei lucrări de referință: cartea recent publicată de Dorina Elena N. Rusu, Academia Română 1866-2026: 160 de ani de istorie, rod al unei munci statornice și al unei fidelități exemplare față de adevărul istoric. Apărut la Centrul de Studii Transilvane din Cluj-Napoca, în anul 2026, volumul nu reprezintă doar o sinteză erudită, ci și o punte între generații, pregătind cu noblețe aniversarea autoarei, celebrată în data de 1 mai, prilej în care se înalță, firesc și cu recunoștință, cuvinte de cinstire pentru o viață dăruită cercetării și memoriei culturale.

Dorina N. Rusu s-a născut la Brașov, la 1 mai 1951, într-un spațiu încărcat de frumusețe și tradiție, care pare să fi sădit în sufletul său chemarea către istorie și cultură. A urmat studiile la Iași, oraș al marilor începuturi intelectuale, atât în anii de liceu, cât și în cei de formare universitară. În 1974, la absolvirea Facultății de Istorie-Filosofie, a fost șefă de promoție la nivel național, o distincție care exprimă nu doar excelența academică, ci și o vocație a rigorii și a dăruirii. Cinci ani mai târziu, în același spirit de înaltă exigență, a obținut un doctorat strălucit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, confirmând un parcurs intelectual de o rară coerență și profunzime.

Parcursul său profesional s-a desfășurat sub semnul unei slujiri neîntrerupte a cunoașterii: cercetător la Centrul de Istorie și Teorie Militară din București, apoi redactor la Editura Academiei Române, secretar științific al Secției de Științe Istorice și Arheologice a Academiei și consilier al președintelui acesteia. Prin aceste trepte, parcurse cu discreție și fidelitate, Dorina Elena N. Rusu a devenit membru corespondent în 2015, iar în 2022 a fost aleasă membru titular al Academiei Române, încununând o activitate de o valoare științifică deosebită.

Întreaga sa operă, de o bogăție impresionantă, se așază sub semnul unei cercetări îndelungate și neobosite, în care fiecare lucrare devine o fereastră deschisă spre trecut și, în același timp, spre viitor. Cărțile de autor, sintezele, contribuțiile ca autor în volume colective sau lucrările coordonate, edițiile științifice, studiile și articolele alcătuiesc împreună un vast tezaur de cunoaștere. Ar fi nevoie de numeroase pagini pentru a cuprinde în cuvinte întreaga sa operă, întrucât aceasta oglindește o activitate de o rodnicie rar întâlnită și o cercetare atentă a izvoarelor, menită să pună în lumină, cu discernământ și claritate, istoria Academiei Române.

Pentru Biserica Ortodoxă Română, contribuția sa are o semnificație aparte și este un motiv deosebit de adânc de recunoștință: acela că, în opera sa, Dorina Elena N. Rusu a acordat atenția cuvenită și slujitorilor Bisericii care au făcut parte din acest înalt for de cultură. Astfel, prin această deschidere, lucrarea domniei-sale nu rămâne o simplă consemnare istorică, ci devine o revelație de chipuri și vocații, ilustrând legătura profundă dintre credință și cultură. De aceea, este pe deplin potrivit ca printre cei care îi adresează cuvinte de prețuire să se afle și reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române, care recunosc în această operă nu doar rigoare științifică, ci și o lumină a slujirii care, discret și statornic, se așază în slujba adevărului și a memoriei neamului.

În discursul de recepție rostit la 7 mai 2025, academicianul Dorina Elena N. Rusu a adus în lumină, cu o delicatețe intelectuală și cu o profundă conștiință a continuității, câteva referiri prețioase la aspecte ce privesc viața și lucrarea Bisericii. De altfel, aceste mărturii sunt asemeni unor fire de aur care străbat discret întreaga sa operă. Nu puține sunt cuvintele domniei sale, rostite de-a lungul anilor sau așternute în lucrări de specialitate, care rămân încă învăluite într-o tăcere nedreaptă, fiind prea puțin cunoscute ori chiar necunoscute, deși poartă în ele o lumină a adevărului și a memoriei. O restituire de o valoare deosebită pentru cultura română și în chip aparte pentru istoria Academiei Române o constituie publicarea volumelor ce reunesc discursurile de recepție, serie ajunsă la al 10-lea tom, o mărturie a unei preocupări inedite și, totodată, semnul unei alese prețuiri pentru înaintașii care au clădit, prin cuvânt și jertfă, temeliile acestui înalt for al spiritului.

Lucrarea ieșită de sub tipar cu puțin timp înainte de aniversarea autoarei se înfățișează ca un adevărat tezaur de lumină, oferind pagini de o rară valoare din istoria Academiei Române. Într-un parcurs armonios și bine cumpănit, sunt evocați precursorii acestui for cultural, precum Societatea Academică Română. Sunt amintite, apoi, etapele de devenire ale Academiei: perioada întemeierii, anii grei ai regimului totalitar și renașterea de după 1990. Informațiile, atent selectate și limpezite printr-o exprimare clară, sunt însoțite de imagini care deschid înaintea cititorului o fereastră către atmosfera acestei instituții, de la începuturile ei până în vremea noastră. Între persoanele evocate se regăsesc numeroși slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, a căror prezență dă mărturie despre legătura profundă dintre credință și cultură. Astfel, încă de la începuturile Academiei, se remarcă figuri luminoase precum Episcopul Dionisie Romano de la Buzău și, la scurt timp după el, Mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei - canonizat de Biserica Ortodoxă Română -, evocate și prin grăitoare fotografii de epocă.

Cu finețe și echilibru, autoarea prezintă mai multe nume de rezonanță dintre cei mai cunoscuți academicieni din istoria instituției, atât prin cuvinte sintetice, cât și prin imagini care vorbesc de la sine, purtând în ele amprenta timpului și a unei demnități culturale neșterse. De asemenea, în paginile lucrării sunt surprinse o parte dintre imobilele care aparțin Academiei Române, alături de chipurile celor care au condus acest important for, într-o succesiune care sugerează continuitatea și responsabilitatea slujirii. O pagină de adânc Memento răscolește conștiința prin reproducerea unei plăci omagiale ce amintește de marea dramă a Academiei Române, cuprinzând numele membrilor excluși în 1940, ale celor întemnițați, dintre care unii trecuți la cele veșnice în închisorile comuniste, sau ale celor îndepărtați în 1948. Între aceștia se regăsesc și slujitori ai Bisericii, precum Mitropolitul Nicolae Colan sau preotul Nicolae M. Popescu, nume care evocă jertfă, statornicie și mărturisire în vremuri de încercare.

Lucrarea academicianului Dorina Elena N. Rusu este întregită de câteva anexe de o importanță aparte, adevărate instrumente de orientare și aprofundare pentru cititor. Acestea ajută la conturarea unei imagini de ansamblu asupra momentelor și personalităților definitorii din istoria Academiei Române. Prima pagină a anexei cuprinde lista președinților Academiei Române, în ordine cronologică, până la Ioan-Aurel Pop, oferind astfel o perspectivă actuală asupra continuității unui lung șir de conducători ai acestei instituții.  

Urmează prezentarea membrilor Academiei, de asemenea în ordine cronologică: membrii fondatori, membrii titulari, pentru fiecare an, membrii corespondenți, membrii de onoare și cei aleși postum. Sunt menționate, de asemenea, personalitățile din afara granițelor țării, alese fie ca membri de onoare, fie corespondenți, subliniind deschiderea internațională a instituției.

Într-o rânduială riguroasă și cu o grijă atentă față de detaliu, sunt evocați și membrii Academiei Române distinși cu Premiul Nobel, în ordine cronologică, ca o confirmare a prestigiului și a dialogului cu marea cultură universală. Deși nu sunt redate integral, sunt consemnate, începând cu anul 1869, discursurile de recepție, împreună cu titlurile lucrărilor publicate de cei care le-au rostit, oferind astfel doritorilor un fir călăuzitor pentru o cercetare mai amplă. Toate acestea alcătuiesc o operă de sinteză care nu doar informează, ci și luminează, chemând la o redescoperire a valorilor, a memoriei și a demnității unei instituții fundamentale pentru viața culturală a neamului.

Lucrarea se îmbogățește, asemenea unui izvor limpede care adună apele memoriei, cu o bibliografie selectivă de o însemnătate aparte, cuprinzând documente esențiale din arhiva Academiei Române: acte privitoare la fundație și la organizare, texte fondatoare, cuvântări rostite în ședințele acestei instituții de prestigiu, precum și pagini reprezentative din istoria ei. Acest ansamblu este completat de lista dicționarelor și a lucrărilor apărute de-a lungul timpului, adevărate repere ale cercetării, care întregesc tabloul unei tradiții academice de o mare profunzime. Se regăsesc, de asemenea, acte ce evocă solemnitatea, atât oficială, cât și neoficială, a inaugurării Societății Literare Române, culese cu grijă din manuscrise, documente istorice, arhive și corespondențe, din cărți rare și din pagini dedicate istoriei Bibliotecii Academiei Române sau edificiului său emblematic. Între lucrările de referință se numără și istoricul Academiei Române semnat de Ștefan Pascu, la 125 de ani de la înființare, alături de numeroase contribuții bibliografice purtând semnătura academicianului Dorina Elena N. Rusu. Este de la sine înțeles că majoritatea numelor care luminează paginile acestei lucrări aparțin unor personalități de prim rang, din țară și din străinătate, între care se regăsesc mulți slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române.

Miile de pagini scrise de academicianul Dorina Elena N. Rusu vorbesc de la sine, asemenea unor mărturii vii care poartă înlăuntrul lor ceasuri nenumărate de osteneală, ani de cercetare și zile încărcate de dăruire neobosită. Ele sunt rodul unei activități îndelungate, încununate și de aprecierea deosebită primită din partea președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care a numit-o pe drept cuvânt cea mai bună specialistă în istoria acestei instituții. Nu este nevoie să stăruim asupra înălțimii unei asemenea recunoașteri, căci ea presupune o viață întreagă de muncă, o dăruire deplină, o lepădare de sine și o dorință statornică de a așeza în centrul cercetării chipurile și lucrările înaintașilor.

Astfel de istorii sunt rare în cei 160 de ani de existență ai Academiei Române. Deși meritele fiecărui membru - fie că vorbim despre savanți, oameni de știință, scriitori de mare valoare, înțelepți rafinați -  sunt incontestabile, fără această adunare în comuniune a lucrărilor și a biografiilor lor, multe ar fi rămas necunoscute, risipite în uitare. Prin contribuția academicianului Dorina Elena N. Rusu, aceste comori au fost adunate, sistematizate și dăruite culturii române într-o formă unitară, grăitoare.

Pentru un lucrător în via Domnului, se naște în mod firesc o dorință luminoasă: aceea ca, într-o zi, aceste cercetări să fie împlinite printr-o lucrare dedicată în mod special slujitorilor Bisericii care s-au ostenit sub cupola Academiei Române. Unele dintre aceste chipuri se regăsesc deja în volumele autoarei, dar, adunate într-o sinteză dedicată acestui subiect, actualizată, ar putea alcătui o ediție aparte, o carte a luminii, închinată celor care au unit credința cu știința, rugăciunea cu cercetarea.

De asemenea, pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru toate instituțiile care privesc cu respect către lucrarea membrilor Academiei Române, discursurile de recepție rămân izvoare neprețuite. Unele dintre ele, precum discursul academicianului Dorina Elena N. Rusu, sintetizează în pagini dense cele mai importante preocupări ale unei vieți dedicate cunoașterii, așa cum s-a întâmplat în cazul evocării binefăcătorilor Academiei Române.

Alți academicieni au adus în aceste discursuri reflecții asupra istoriei naționale, a științei, a memoriei înscrise în piatră, a muzicii și culturii române, a cercetării din laboratoare, a unor teme medicale, literare, economice și arhitecturale. Au vorbit despre mari literați, istorici, arhitecți și ingineri, despre trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, despre arhitectura eclesială și despre slujitorii Bisericii, uneori prea puțin cunoscuți. Toate alcătuiesc, asemenea unor fragmente de lumină, un tezaur de neprețuit, adunat cu răbdare și stăruință de academicianul Dorina Elena N. Rusu.

Cuvintele de prețuire se așază astfel cu recunoștință întru cinstirea acestui istoric și cercetător de seamă, membru titular al Academiei Române și prieten devotat al Bisericii Ortodoxe Române, a cărui lucrare rămâne lumină pentru cultura și memoria neamului nostru.