Arhimandritul Melchisedec Dumitriu, printre încercările vieţii (II)

Bogăţia epistolară a arhimandritului Melchisedec Dumi­triu ce cuprinde gân­duri expediate de la Mănăs­ tirea Neamţ către monahi precum Nicodim şi Varlaam, des­tinatarii rândurilor de mai jos, este un adevărat tezaur de cu­vinte, poveţe şi rânduieli năs­cut din dorinţa cunoaşterii şi împlinirii ascultărilor monahale, slove pline de viaţă duhov­ni­cească aşezate cu abilitate într-o formă simplă, directă, specifică rândurilor patericale.

România
Monastirea
Neamţu-Secu
Jud. Neamţu
Stăreţia

Iubiţi Părinţi: Nicodim şi Varlaam

V-am privit ca printr-o ne­gură, nu bine definiţi şi ultima scri­ soare adusă de părintele Gri­gore şi chiar cartea ce mi-aţi tri­mis, să mărturisesc sincer, maâu uluit, mi-au spulberat nişte nă­dejdi ce mă forţam să mi le întăresc.

Gândul de înstrăinare, unde veţi vedea că nu veţi face cine ştie ce ispravă, încăpăţinarea în unele chestiuni la care ţineţi ca fanati­ cii,  jertfind şi duhul de bază al ascultării, le găsesc pri­mej­dioase chiar pentru idealul ce-l urmăriţi.

Mai citiţi biografiile oameni­lor mari ai Bisericii şi veţi înţe­lege poate mai bine acel dicton: Mai bine este a asculta de Dumnezeu decât de oameni, cărui dicton pare că voiţi acum să slujiţi, forţându-l însă după judecata sfin­ţiilor voastre cu totul su­biec­tivă.

E un păcat căci zilele sunt rele, seceriş este aici prea mult şi vă îmbie la lucru, dar închideţi ochii şi sburaţi cu mintea prin cele pus­ tietăţi. Vă făgăduiesc a fi ultima oară când vă mai atrag atenţia.

Mai departe să intrăm în fă­ga­şul banalităţilor: Mulţi ani de sfin­ tele sărbători şi anul nou 1958. Spor să dea Dumnezeu pen­tru mântuire. Mila Domnului să ne însoţească în lucrările noastre.

Nu ştiu de faceţi bine, atât cât poate  să stea Ghiuş la Cernăuţi, unde împlineşte un rol pe lângă studenţi bine determinat, să-l atra­geţi spre Bucureşti. Îmi pare că este şi ceva răutăcios, de răs­bunare. Nu călcaţi cumva Evan­ghelia Domnului, care ne în­deam­nă să iubim pe vrăjmaşii noştri şi să facem bine celor ce ne fac rău. De ce pierzi aceste sfinte ocazii şi te laşi robit de patimi, cuvioase Nicodime?

Şi eu fac abstracţie de Mitropolitul Visarion şi mă interesez de sufletul studenţilor, viitorii preoţi ai lui Hristos de mâni...

Mă uit în scrisoarea sfinţiei tale, părinte Nicodime, unde spui că ar voi să te facă bun pentru dânşii  şi ai părerea că atunci nu vei fi bun pentru frăţia ta, pentru sufletul ce-l ai şi pentru mântuirea ce o doreşti. Enormă gre­şală: Un tată, oricât de interesat, desigur că se va bucura de succesele fiului, căci din onoarea lor se împărtăşeşte şi el, şi iarăşi din pă­ catele fiului gustă şi el ruşine. Doar ce-or fi vrând să facă din sfinţia ta să fii bun pentru ei. Să presupun că te vor forţa să-i lauzi în predici şi în scris că-s sfinţi, că săvârşesc minuni, şi că în conştiinţa sfinţiei tale nu este această convingere şi că a face aşa ceva, te corupi sufleteşte, devenind o lichea. Eu îţi zic să nu te îngrijeşti de aceasta, şi chiar de ai face aşa ceva, nu va fi nici contra duhului evanghelic, dacă vei face cu dragoste o jertfă, al cărei ecou poate (face) pe unii măcar să nu privească îngroziţi spre biserică, ci cu dragoste şi va fi foarte mult bine, nu rău.

Aşa îmi cade de greu expresia: De-oi pleca... să vadă ei... pildă… Dar să înţelegi că trebuie o statornicie, încât nimic să nu doreşti decât ca până la sfârşitul vieţii acolo să rămâi, unde cu mila lui Dumnezeu eşti, şi slujeşte-i cu tot dragul şi devotamentul. Mân­gâie cu cunoştinţă pe binevoitori şi fă-le dovada că preţuieşti foarte mult binele ce ţi l-au făcut. Nu iscodi şi nici lăsa minţii să-ţi spună că ei te-au adus să fii bun pentru ei. Este o smerenie foarte folositoare pentru suflet, să te ştii mereu dator, mereu sărac, mereu slab. Doar am credinţa că în scriituri eşti mai mult şi mai cu temei introdus decât mine. Cât vom umbla după voile noastre atât ne vom depărta mai mult de Dumnezeu, primejduind cu adevărat mântuirea sufletului nostru. Nu noi ne vom mântui, ci puterea lui Dumnezeu, sub a cărui cârmuire şi ascultare trebuie să rămânem toată viaţa noastră.

Poate sunt confuz. Atâta timp cât intervine pretenţia noastră a judeca şi răstălmăci cum ne convine învăţătura Domnului, în părţile ei dure şi neconvenabile nouă, să ştim că suntem în duşmănie cu Dumnezeu. Degea­ba-s toate celelalte. Nici de unele nu are nevoie Dumnezeu.

Câţi nu sunt şi între noi şi foarte aproape de noi, iată stu­denţii care îi dădăciţi, nu cunosc  pe Domnul. Suntem, cum vezi, împăgâniţi. Doar Domnul a zis să nu lăsăm pe fii şi să aruncăm pânea cânilor.

Trudiţi de faceţi grădiniţă a lui Dumnezeu în toate sufletele cu care veniţi în contact şi simţiţi-vă fericiţi, de câştigaţi suflete cu adevărat pentru Domnul.

Ţi-am recomandat sau nu să cauţi anume a te împrieteni cu preotul Ion Gafton de la Sf. Ecaterina din Bucureşti, precum şi cu toţi acei râvnitori reali pentru a face bine în numele Domnului:  Lascarov Moldovanu şi alţii.

Păşiţi din domeniul teoriei la practică. Veţi găsi nepotriveli, dar mergeţi înainte căci sfâr­şi­tul tuturor gândurilor sfinte aces­ta este de a pune în prac­tică:  rugă­ciu­ne, unită cu milă, bunătate,  jertfă pentru altul.

Şi ce nu aţi putea face, dacă simţiţi că aveţi râvnă în acea Sodomă, care este Bucureşti?

Sunt tare păcătos şi nu ştiu cât mă poate auzi Dumnezeu, dar mă rog din toată inima să vă lumineze drept mintea şi să vă arate calea ce trebuie să urmaţi.

Încă îmi cer iertare de vă supăr cu părerile mele cu totul opuse celor ale frăţiilor voastre, păreri ce-mi par pe baza expe­rien­ţii şi a vârstei pe care o am că sunt mai aşezate decât ale fră­ţiilor voastre, al căror duh cloco­ teşte de a vă lupta pentru Dum­nezeu. Viaţa însă ne este un dar aşa de scump al  lui Dumnezeu, că nu fără băgare de sea­mă să o irosim, mai ales de avem acest har care ne în­deamnă a-i fi slujitori.

Vă promit că închei acest fel de împotriviri, dar vă fac atenţi a fi mai judicioşi în hotărârile ce le veţi lua. Un lucru este cert:  voiţi să faceţi voile şi, de(h),  călugăria are principiul tăierii voiei, să te smereşti şi să nu poţi zice chiar pentru un lucru bun ce ai săvârşit. Ce bine îmi pare că Dumnezeu mi-a ajutat de am făcut acest lucru.  El devine al tău, îţi măguleşte un orgoliu, care răsare obişnuit mai puternic tocmai la aceia cărora le pare că sunt aproape de Dumnezeu.

Acum încă o mică certare: întâmplarea face ca Laiu din Paris să fie în corespondenţă cu mine foarte deasă. Prin începutul lui Decembrie a fost prin Italia şi pela 17 Dec. era în Paris şi acum încă este în Paris, slujind la bise­rica română de acolo. Acest om urăşte pe Nicodim Ioniţă, dar nu am voit ca Ioniţă să-l urască pe el. Mult am dorit aceasta. Cum puteţi afirma că el ar fi ascuns în Bucureşti? Cu ce scop? Şi cum s^âar aranja ale lui treburi ascuns  în Bucureşti? Dar vânturaţi totuşi ideea aceasta. Deci vedeţi cât sunteţi de lipsiţi de atenţie şi diavolul introduce pe ascuns  în inimă răutatea. Dar curăţiţi-vă de toată această sgură. Potriviţi învăţătura cu faptele.

În sfârşit să dea Dumnezeu dar nou de anul nou ca să începem cu mai multă apropiere reală de Domnul viaţa noastră.

Doresc ca să am parte a zice cu Sf. Pavel: Voi sunteţi pecetea apostoliei mele, sau ca mama Grachilor arătând pe copilaşii ei: Iată podoabele mele.

În colo cu cea mai frăţească dragoste şi cu toată plecarea rugându-vă să mă iertaţi, că din dor de bine am scris toate acestea.