Arhimandritul mitrofor Ioil Babaca, stareţ al lavrei Troiţei din Bucureşti

Aveam să aflu de multe ori lucruri minunate despre părintele Ioil Babaca, păstrat în amintirea Mănăstirii Radu Vodă și în pomelnicul acesteia, precum și în șirul stareților Mănăstirii Cernica, lavra cea mult iubită a Sfântului Ierarh Calinic. Auzisem de la persoane diferite despre el şi misiunea pe care a făcut-o cu destoinicie în vremea tinereții.

Arhimandritul Ioil Babaca s-a născut la 7 noiembrie 1905, în ajunul sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în localitatea Jorăști, județul Galați, din părinții Gheorghe și Frăsina, tatăl său fiind cântăreț bisericesc. A primit la Sfântul Botez numele Iordache, crescând în casa unui psalt, slujitor al stranei, unde s-a familiarizat cu psalmodiile Bisericii, pe care a frecventat-o de mic copil, având vocație pentru slujirea Mântuitorului Iisus Hristos. A urmat cursurile Seminarului Teologic din Galați și apoi ale Facultății de Teologie din Cer­năuți și Chișinău. În toate aceste locuri în care s-a format ca teolog a întâlnit foarte mulți oameni ai lui Dumnezeu. Era o perioadă binecuvântată în care, lângă Cer­năuți, își termina studiile liceale tânărul Ilie Iacob, mai târziu călugărul Ioan de la Mănăstirea Neamț și sfântul canonizat de către Biserica noastră și de Patriarhia Ierusalimului cu numele Sfântul Ioan de la Neamț, sau Sfântul Ioan Noul Hozevit. Erau, de asemenea, mai mulți slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române (Eugeniu Laiu, Antim Nica, Nicodim Ioniță etc.), care făceau misiune printre frații români de dincolo de Prut, iar legăturile dintre cele două zone erau cu adevărat fraterne în timpul respectiv.

Atras de viața călugărească și de părinții duhovnicești pe care i-a întâlnit, după o perioadă de ucenicie, a fost tuns în monahism în ziua de 7 februarie 1931 la Mănăstirea Căpriana, ctitorie a Domnului Alexandru cel Bun și a Sfântului Voievod Ștefan, egumen al mănăstirii fiind Paisie Adaniţei (1929-1939). Tunderea în monahism a oficiat-o Episcopul Nicolae. În 1943, la Chișinău, mai mulți căr­turari români (Alexandru Eli­an, Alexandru Mironescu, Anton Dimitriu, Constantin Noica), dar și monahii deja amintiți vorbeau despre rugăciunea inimii. Grupul avea să-și continue activitatea în București, între ei aflându-se și arhimandritul Ioil Babaca.

Sârguincios la învățătură, atent și foarte ascultător, a fost apreciat de către starețul și episcopii care l-au întâlnit și l-au recomandat pentru o bursă de studii în Italia, la Roma, unde a studiat în perioada 1931-1934. Revenit în țară, i s-au încredințat mai multe ascultări, atât la Cernăuți, cât și la Chișinău. A fost exarh al Mitropoliei Basarabiei și apropiat ucenic al Mitropolitului Gurie Grosu. După cedarea Basarabiei, s-a stabilit în București, unde a fost predicator la Mănăstirea Radu Vodă. În acei ani s-a bucurat de prietenia duhovnicească cu Episcopul Antim Nica, precum și cu părinții arhimandriți Benedict Ghiuș și Nicodim Ioniță, împreună editori la tipărirea broșurii „Înnoiește-te, Noule Ierusalime!”. În vremea slujirii la Mănăstirea Radu Vodă a rostit mai multe cuvântări radiofonice. (Până în 1948, Postul de Radio Naţional transmitea frecvent slujbe din duminici şi sărbători, precum şi omilii şi cateheze în programe speciale.)

În perioada 25 februarie 1942 - 15 octombrie 1943, a fost stareț al Mănăstirii Cernica. În vremea aceea, mănăstirea avea personal puțin, iar monahii, mai ales cei în vârstă, aveau nevoie de ajutor. De aceea, arhimandritul Ioil Babaca a apelat la credincioși și credincioase din Basarabia care erau dispuși să se angajeze la muncile agricole. Prezența mirenilor în mănăstire avea să producă anumite tensiuni în rândul obștii. La jumătatea lunii octombrie a anului 1943, arhimandritul Ioil Babaca a fost schimbat cu arhimandritul Inochentie Tănăsoiu, care era originar din județul Vâlcea, fost econom al Episcopiei Arge­șului și Vâlcii, dar și Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale. Erau ani grei, ai războiului, ai lipsurilor, nu doar de personal, ci de tot felul.

Când s-a aflat la conducerea Mănăstirii Cernica a fost tuns în monahism fratele Nicodim Bujor, care a devenit mai târziu un călugăr cunoscut, autor al Acatistului Sfântului Ierarh Calinic. Această călugărie, oficiată în ziua sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, 8 septembrie 1942, a adunat mulți cărturari bucureșteni, între care și prietenul Mănăstirii Cernica, renumitul scriitor și profesor de teologie Grigorie Pișcu­lescu, cunoscut sub pseudonimul literar de Gala Galaction.

A fost apoi numit stareț la Mănăstirea Radu Vodă, începând cu anul 1944 până în 1948, cu mici intermitențe, alături de Ioil Babaca slujind și arhimandriții Paulin Lecca, Mahim Mereanu și protosinghelul Iasim Neagu (conform mărturiei părintelui Nicolae Bordaşiu într-un interviu acordat Televiziunii TRINITAS, în anul 2017). Din arhiva Mănăstirii Radu Vodă am aflat, de asemenea, că în anul 1947 aveau loc aici conferinţe duminicale susţinute de pr. prof. Ioan Coman, pr. prof. Dumitru Stăniloae, arhim. Benedict Ghiuş, pr. prof. Gr. Cristescu, prof. Ioan Savin şi prof. Theodor Popescu.

Avea să reorganizeze mănăstirea după perioada încercată a războiului. Biserica și clădirile din jur aveau nevoie de foarte multe lucrări de restaurare. Instalarea regimului potrivnic Bisericii îi va aduce necazuri și încercări, mai ales din pricina publicațiilor pe care le-a scris înainte. Atunci când a fost anchetat, arhimandritul Benedict Ghiuș avea să explice auto­rităților comuniste de la acea vreme că publicarea broșurii „Înno­iește-te, Noule Ierusalime!” nu avea nimic cu puterea seculară, ci era doar o lucrare misionară, prin care cei patru prieteni - Antim Nica, Benedict Ghiuș, Nicodim Ioniță și Ioil Babaca - doreau să slujească Bisericii.

Din funcția de stareț al Mănăstirii Radu Vodă a fost transferat, începând cu data de 30 august 1949, slujitor la Mănăstirea Sinaia. Se dorea îndepărtarea lui din Capitală. Urmărit de sistem, s-a stabilit în Episcopia Romanului şi Huşilor, ca duhovnic și director de studii la Școala Monahală de la Mănăstirea Adam, județul Tutova, acolo unde păstorea Episcopul Teofil Herineanu. A avut și ascultarea de exarh al mănăstirilor, numit de la 1 decem­brie 1950 până la 1 mai 1951, de asemenea, într-o perioadă foarte grea, pentru că, la scurt timp, Decretul nr. 410 din 1959 avea să alunge din mănăstiri numeroși călugări și călugărițe. Exarhul de atunci se afla întotdeauna în vizorul autorităților, mai ales pentru activitatea pe care o desfășura, fiind sprijinitor al Bisericii și al monahismului din zona respectivă. După 1 mai 1951 a fost numit preot la Catedrala Episcopală din Roman și apoi transferat la Mănăstirea Giurgeni, Protoieria Ne­grești. A fost ulterior desemnat stareț al Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși, fosta Episcopie a Hușilor, desființată după venirea la putere a comu­niștilor și mai ales după înlăturarea Episcopului Grigorie Leu († 1949).

În vremea respectivă, în România erau doar câțiva arhi­man­­driți care aveau dreptul de a purta mantie, cârjă și mitră, printre care arhimandritul Melchisedec Dimitriu, în câteva rânduri sta­reț al lavrei de la Neamț, mort în 1975, arhimandritul Teofil Pandele, de la metocul Mănăstirii Neamț „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Galați († 2001), și arhimandritul Ioil Babaca.

A fost o perioadă misionar și la Blaj, după cum mărturisește părintele Ioan Petru, care i-a fost apropiat ucenic și colaborator la Fălciu. Din anul 1962 a fost numit preot la Parohia Fălciu 1, din județul Vaslui, unde a desfășurat o bogată activitate pastoral-misionară, dar și ctitor de locașuri sfinte, realizând reparații la Biserica „Sfântul Grigorie”, unde a slujit până în 1991, și la Parohia Bozia, filiala Copăceana, unde a construit din temelie, între anii 1969 și 1971, biserica cu hramul îSfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Cei care l-au cunoscut, și în special părintele Ioan Petru, biograful lui, mărturisesc că era un om cu o cultură teologică solidă, harnic și foarte preocupat de ceea ce făcea. Pe lângă obligațiile sacerdotale, se ocupa cu apicultura și viticultura. În unele fotografii de epocă apare slujind în soboare de preoți, purtând mitra și uneori mantia. În discuțiile pe care le avea cu cei apropiați evoca adeseori anii tinereții și nostalgia acestora, ascultările pe care le-a împlinit atât în Basarabia, cât și la București, Sinaia, Roman și alte locuri, oamenii pe care i-a cunoscut, vorbind despre ierarhi, călugări și oameni de cultură, considerându-se, așa cum mărturisea, un ucenic al lui Nicolae Iorga.

Credincioșilor din Parohia Fălciu, unde a păstorit aproape 30 de ani, le spunea adeseori: „Eu nu am venit doar să vă mănânc pomenile, ci să vă învăț credința cea adevărată, pentru care va trebui să primesc răsplata misiunii mele”.

A trecut la cele veșnice în ziua de 18 iulie 1992, după o scurtă suferință, și a fost îngropat în Cimitirul „Sfântul Gheorghe” din Fălciu, în apropierea bisericii în care a slujit.

Este pomenit în diferite locuri unde oamenii l-au cunoscut, acolo unde a slujit cei mai mulți ani ai misiunii sale preoțești, dar și la București, la Mănăstirea Radu Vodă sau Mănăstirea Cernica. Rămâne în amintirea misionarilor vremurilor grele pentru curajul pe care l-a avut, tipărind cărți de lucrare duhovnicească și străduindu-se să fie de folos credincioșilor. A avut mult curaj, care avea să îi aducă nenumărate încercări, dar a rămas dârz, atent și preocupat întotdeauna de slujirea duhovnicească. Deși puțin pomenit, a făcut parte din Rugul Aprins încă de la începutul acestei mișcări în Basarabia, unde slujise în tinerețe. Ultima parte a vieții a petrecut-o în smerenie, departe de prietenii și apropiații de altădată, aștep­tând răsplătirea cea dreaptă pentru cei care mult s-a ostenit.

Bibliografie

Arhiva Patriarhiei Române, dosar, adresa nr. 372/30.05.1950.

Arhiva Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, dosar cadre, adresa nr. 3.601.

Arhiva Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, dosar personal, adresa nr. 10.358.

CLIPICI, Răzvan Mihai, emisiunea Patriarhul Justinian Marina. Biserica sub comunism, episodul Ctitoriile patriarhului, TRINITAS TV, online, disponibilă pe internet la: https://www.youtube.com/watch?v=n4vlmriYo5o&index=2&list=PLx_GBNs8AYzrLNdrNQthv-7BVSJhIWXrd, 11.03.2019.

Monografie Mănăstirea Căpriana, 2003, colectiv de la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova.

PETRU, pr. Ioan, „Pr. Arhimandrit Mitrofor Ioil Babaca: Urmărit de regimul comunist ca adept al Rugului Aprins”, în: Ziarul Lumina, 7 noiembrie 2017, online, disponibil pe internet la: http://ziarullumina.ro/pr-arhimandrit- mitrofor-ioil-babaca-urmarit-de-regimul-comunist-ca-adept-al-rugului-aprins-127850.html, 11.03.2019.

PETRU, pr. Ioan, File de monografie. Fălciu. Istorie și actualitate, Bârlad, Edit. Tiparul, 2008.