Arta plastică, azi

Cele mai vechi sculpturi cunoscute datează din paleoliticul superior, între 30.000 și 10.000 î.Hr. Cele mai vechi sculpturi rupestre - tot de atunci. Obiectele de podoabă au început însă să fie realizate cu peste 140.000 de ani în urmă! Mult mai modest, cel mai vechi covor - persan, desigur! - are „doar” 3.500 de ani, iar cea mai veche tapiserie datează tot din anii 1.400 î.Hr.

Pe scurt, omul a simțit nevoia să imortalizeze frumosul de-a lungul întregii sale existențe, și anume într-un mod din ce în ce mai variat, încât până azi nu există un consens care sunt artele plastice. Toată lumea e de acord cu sculptura, pictura, grafica (miniatură, pastel, gravură, xilogravură, acvaforte, mezzotinto, linogravură, ilustrația de carte etc.), artele decorative (ceramica, giuvaergeria, sticla artistică etc.). Alții adaugă fotografia, filmul și grafica de caculator, animația, arta textilă, instalațiile, arta video, arta modei, benzile desenate, caricatura, colajul, decolajul (sic!), desenul, designul, designul grafic, desenele animate, graffiti, tatuajul și chiar tiparul.

Lucrurile sunt complicate de faptul că, în interiorul multora dintre aceste manifestări artistice, există materializări extrem de diverse. Nu e tocmai ușor să accepți că fac parte din aceeași artă „Cina cea de taină” pictată de Leonardo da Vinci și „Pătratul alb pe fond alb” al lui Kazimir Malevici sau „David” al lui Michelangelo și „Copacul-semafor” al lui Pierre Vivant, format din 75 de semafoare...

Firește, de-a lungul timpului, operele de artă plastică s-au înscris, convenţional, în diverse curente, stiluri şi tendinţe: manierism, baroc, clasicism, academism, realism, romantism, impresionism, postimpresionism, abstracţionism etc. Le-am numărat pentru dvs.: sunt 210... Întru des­cre­țirea frunților la început de săptămână, vă semnalez câteva: tonalism, secesiunea vieneză, cubo- futurism, artele incoerente, vorticism, precizionism, abstrac­ționism liric, situaționism, postminimalism, arta algoritmică, stuckism, superstroke, toyism...

În unele cazuri, artiștii sunt cei care au impus numele curentului, acționând în grupări mai mici sau mai mari și uneori elaborând manifeste în care își exprimă inten­țiile (de multe ori aceea de a da de pământ cu ce-a fost înainte), în căutarea originalității (uneori ostentativă). În alte cazuri, criticii și istoricii artei au stabilit încadrările și probabil că există destui artiști care creează fără să se preocupe dacă aparțin sau nu unui anumit curent.

Astăzi nu prea se mai pictează ca Rembrandt și nu se mai sculp­tează ca Rodin, chiar dacă operele acestora sunt profund admirate și se vând pe sume fabuloase la licitații. Nu mai vrem sau nu mai putem? - e o întrebare delicată... Oricum, nu contează, pentru că, slavă Domnului, e loc pentru toți și pentru toate. Iar criteriul suprem de apreciere este plăcerea estetică și emoțională. Vă place un tablou, vă transmite ceva? - asta contează, nu cărei tendințe aparține și nici măcar ce-a vrut artistul.

Admirați tot ceea ce socotiți că merită admirat! Restul e istorie...