Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Arta tapiseriei, tradiție și modernitate

Arta tapiseriei, tradiție și modernitate

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
În ziua sărbătoririi Sfântului Proroc Zaharia am avut ocazia de a admira o miniatură tex­tilă, aflată într-o colecție particulară din București, care-l reprezintă pe tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, realizată în anul 2011 de către talentata artistă Cela Neamțu.
 

Cititorul de epistole nu este altcineva decât profetul Zaharia. Știm cât de mult s-au rugat Zaharia și femeia lui, Elisabeta, să aibă un prunc și cum le-a ascultat Dumnezeu rugăciunea. În același duh statornic s-a rugat și doamna Cela Neamțu, creatoare a multor tapiserii care ne îndeamnă către elevație duhovnicească, întâlnire cu Dumnezeu, comuniune cu prietenii Săi și cu lucrurile spirituale care depășesc sfera teluricului, care adeseori domină viața noastră.

Când ai posibilitatea să te întâlnești cu artiști înzestrați, îți dai seama mai mult de darurile lui Dumnezeu prezente în lume, de felul cum aceștia au stăruit să le înmulțească, cum au încercat în toată viața lor să biruiască lumea cu toate ale ei și să se înalțe către cer.

Diferitele stiluri ale artei, căile felurite pe care le aleg artiștii, pictorii, sculptorii, muzicienii, tapiserii, gravorii ne arată că oamenii doresc să se înalțe spiritual și să întoarcă talantul primit către Dumnezeu. Sunt felurite moduri de a exprima dorința de înălțare și de căutare a luminii. Cei care au astfel de realizări sunt, înainte de toate, oameni care prețuiesc darurile primite de la Dumnezeu.

Așa este și doamna Cela Neamțu. Recuperarea unor teme, identificarea și valorificarea vechilor tapiserii, cele păstrate în obștile monahale sau în casele țărănești, prin aducerea lor la nivelul unei strălucite arte din vremea noastră, demonstrează că proiectele domniei sale au fost realizate sub binecuvântare divină, bucurându-se de un real succes. Fără a căuta reputația efemeră a artistului, aceea pe care gene­ra­țiile care vin o uită adesea, ea a realizat lucrări care vor dăinui, asemeni capodoperelor din alte vremuri.

S-a vorbit adeseori despre o noblețe a spiritului. Sunt oameni care provin din familii importante, cu nume sonore și care aduc prin lucrarea lor o contribuție la istoria sau cultura unui ținut, a unei țări, uneori a lumii întregi. Sunt însă și oameni atinși de o nețărmurită noblețe spirituală, de neînțeles pentru mulți, oameni ale căror daruri înseamnă mai mult decât sorgintea nobilă cu care s-ar putea lăuda cineva.

Tapiseriile doamnei Cela Neamțu au o ținută profesională remarcabilă. Cuvintele apreciative care s-au spus despre aceste lucrări arată că artista a reușit, într-o lungă carieră, să se identifice cu ma­rii creatori pe care i-a avut lumea în acest domeniu. A primit aprecieri la cel mai înalt nivel, premii importante, a avut participări și a fost remarcată la marile concursuri internaționale și toate acestea demonstrează că doamna Cela Neamțu oferă, prin opera sa, un mare dar umani­tății.

Culorile și formele pe care le regăsim în arta modernă vin de demult, din istorie. Le redescoperim acum și ne amintim de vremuri de mare strălucire, când pentru o tapiserie se lucra ani la rând. Așa sunt țesăturile păstrate la mănăstirile Neamț, Putna, Sucevița, Moldovița, Sinaia, Căl­dă­rușani, Cernica sau Țigănești, dar și cele de departe, din marile palate ale Europei, care ne evocă povești tulburătoare despre cei care au creat tapiserii muncind la ele ani și ani, lucrări care încă uimesc lumea după trecerea secolelor.

Gândindu-mă la opera doamnei Cela Neam­țu, apreciată de cei mai acribioși cri­tici în domeniu, mi-am adus aminte de cu­vintele unui apropiat al marelui domn al Țării Românești, Sfântul Constantin Brân­coveanu, care relatează că, aflân­du-se la București și primind vizita Patri­ar­hului Ierusalimului, marele domn român, iubitor al lucrurilor frumoase, a primit, în același timp, de la Veneția, un ne­gu­țător care i-a adus cele mai valoroase stofe. Erau țesute de meșteri pricepuți, în fir de aur și argint, fiind cele mai pre­ți­oa­se din vremea aceea. Bun la inimă, mă­­rinimos, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu s-a adresat neguțătorului, comandând atunci mai mulți metri de stofă prețioasă pentru Patriarhul Ierusalimului, în vederea confecționării veș­min­telor, cu convingerea sinceră că Stăpânului Hristos nu-I poți sluji oricum. Gestul domnitorului Constantin Brâncoveanu este al unui creștin autentic. Ar fi putut rămâne indiferent la cel de alături, dar și-a deschis inima, oferind din vistieria lui și Patriarhiei Ierusalimului, văduvită atunci de credincioși și de posibilități, pe deasupra și datoare Porții Otomane în fie­care an cu sume importante. Nu doar că-l ajuta pe Patriarh să-și plătească dările către turci, dar se gândea și la lucrurile frumoase care ar putea împodobi slujbele, viața liturgică a acestei apostolice și istorice Biserici.

La fel s-a întâmplat adeseori și cu doamna Cela Neamțu. A avut mărinimia și generozitatea bunului voievod Constantin Brâncoveanu. Ar fi putut și ea rămâne indiferentă la nevoile sau dorinţele celorlalți, dar a preferat să dăruiască, asemenea voievodului, din dorința de a avea comoară în cer, după pilda pe care ne-a spus-o Mântuitorul: dacă cineva dorește să aibă comoară în cer, are datoria să vândă toate pe care le are, să le împartă săracilor și apoi să vină să-I urmeze. În momentul în care dăruim nu facem nimic altceva decât să ne golim de toate cele ale noastre, pentru a putea face mai mult loc lui Dumnezeu și semenilor în mintea și inima noastră.

Doamna Cela Neamțu ocupă, fără îndoială, locul cel mai important în arta tapiseriei din ţara noastră. Inspirându-se din vechile izvodiri medievale, din lucrările oamenilor simpli, dar care aveau gust și care înțelegeau că firul de lână, la fel de valoros precum cel de aur sau de argint, reprezintă legătura cu pământul românesc, din picturi și tapiserii vechi, din fres­ce bizantine și din portul popular, doamna Cela Neamțu a reușit să creeze din lână cele mai frumoase ferestre din câte s-au aflat vreodată..., ferestre care conduc spre inima autenticei tradiții românești.

Nu doar „ferestrele” pentru Așeză­mân­tul Românesc de la Ierihon, ci și celelalte lucrări ale ei vorbesc despre acele taine ale lumii pe care fiecare le descifrează după darul pe care l-a primit de la Dumnezeu. Toți marii artiști, privind la aceste tapiserii, vor înțelege taine și ecouri care vin din adânc de istorie și care ne umplu sufletele de bucurie.

Doamna Cela Neamțu a mărturisit că a simțit de multe ori bucuria de a dărui ceva semenilor ei. A muncit mult și a păstrat mereu acest dialog dintre tradiție și modernitate. A călătorit în toată lumea și, într-un răstimp de aproape jumătate de veac, a expus în cadrul multor întâlniri și congrese internaționale, iar în ceea ce privește fereastra, doamna Cela Neamțu a spus adeseori: Fereastra este înăuntru și în afară. Este și aici, și dincolo...

Locuind la Ierihon o anumită perioadă și întâlnindu-mă cu tapiseriile dăruite de doamna Cela Neamțu acestui loc, am înțeles ce s-a întâmplat atunci când, după închiderea unei expoziții personale pe care a avut-o la Tel Aviv în 2004, a vizitat cel mai vechi oraș din lume. E de prisos să spunem că Ierihonul adună istoria a 12.000 de ani de bucurii și împliniri, de lipsuri, secetă și încercări, dar și vremuri când Dumnezeu S-a arătat în acel loc și a dăruit bucurie locuitorilor cetății.

Nu întâmplător, doamna Cela Neamțu a dăruit șapte tapiserii locului unde s-a înălțat un Așezământ românesc pentru pelerinii călători în Țara Sfântă. Numărul șapte are o încărcătură și o conotaţie simbolică în învăţătura creştină. Cunoaștem din cercetările istorice că Ierihonul a fost asediat timp de șapte zile, iar în ultima zi, după ce a fost înconjurat în sunetul trâmbițelor, zidurile sale au căzut.

Acestui loc, unde s-au întâmplat lucruri minunate, doamna Cela Neamțu i-a dăruit ferestrele sale unice. Fiecare dintre noi înțelege, privind către ele, un drum, un simbol, modul firesc fiind acela de a privi către cer. S-a spus despre icoană că este o fereastră prin care vedem cele nevăzute, Îl vedem pe Dumnezeu ori pe sfinții zugrăviți în ea. Aidoma vedem printr-o fereastră care invită în intimitatea diferitelor locuințe pentru a întâlni și cunoaște realitățile ascunse trecătorilor. Sunt oameni care văd prin fereastra deschisă pe Dumnezeu Care este pretutindeni, ori admiră frumusețea creației, bucurându-se tainic de zidirea cea fără de cusur. Fereastra ne conduce inima către libertate, descoperim lucruri noi, ne îmbogățim gândirea, iar sufletul tresaltă de bucurie. Așadar, ferestrele și altarele ne îndeamnă la lucruri adânci și înalte, dincolo de ceea ce se vede și se poate înțelege.

Orașul parfumurilor, al florilor pustiei și al unui loc în care Dumnezeu S-a revelat, aflat în mijlocul pustiului, ne descoperă tuturor că în sihăstria Ierihonului găsim culori, nuanţe, tonuri și miresme speciale, la fel cum sunt și tapiseriile doamnei Cela Neamțu.

Dacă este neobișnuit pentru pustiul Iudeei, care se întinde până la Iordan și mai departe, de unde Ilie s-a ridicat către cer într-un car tras de cai de foc, să descoperim acolo flori și verdeață în mijlocul nisipurilor purtate de vânt și furtuni, la fel se întâmplă și cu pustiul acestei lumi, unde frumuseți nepământene, printre care se numără și tapiseriile doamnei Cela Neamțu, ne întâmpină.

Așezate într-un loc plin de simboluri, unde de 100 de ani s-au ridicat multe rugăciuni în grai românesc, pe unde a trecut Sfântul Ioan Iacob adeseori, poposind chiar în casele românilor stabiliți acolo, în special la câteva monahii care s-au stabilit în Țara Sfântă la începutul veacului al 20-lea, doamna Cela Neamțu se întâlnește cu chipurile venite din veacurile trecute și cu simbolurile pe care ni le propune, aproape coborâte din icoane, ori din arhitectura mănăstirilor medievale, care au o frumusețe aparte și care-l invită pe omul modern să privească spre un alt fel de frumusețe, una care să încânte fără să dezgolească taina lumii și a omului.

Doamna Cela Neamțu a fost numită primă doamnă a tapiseriei românești și este considerată printre cei mai importanți reprezentanți ai acestei bresle în lume, fiind apreciată și selectată în publicații și expoziții dintre numeroși alți artiști.

Călătorind în Europa, dincolo de Ocean, în Orientul Mijlociu și-n alte locuri, doamna Cela Neamțu s-a împrietenit cu cerul. Lăsând deoparte toate ale pământului și dăruind mai mult decât primind, s-a asemănat celor de demult, între care, nu întâmplător, l-am amintit pe Sfântul Constantin Brâncoveanu, cel mult milostiv.

Dacă nu mai avem boieri și voievozi atât de mari care să ofere cu mărinimie danii, Dumnezeu trimite câte un artist, cum este și doamna Cela Neamțu, pentru a dărui din preaplinul inimii ei, pentru a împodobi bisericile și mănăstirile, aidoma voievozilor de altădată.

Sunt bucuros să fi întâlnit un astfel de artist, să aud cuvinte frumoase, să știu fapte minunate și, mai ales, să simt cum inima ei bate pentru alții mai mult decât pentru sine, să înțeleg legăturile create între Iași, Fălticeni, Putna și București, între Ierihon și alte multe locuri ale lumii în care s-a aflat pentru un timp doamna Cela Neamțu.

Prețuirea pe care o datorăm domniei sale este motivată de iubirea fără margini, arătată în primul rând față de munca ei, de Biserică, de familie, de prieteni și de cei pe care i-a întâlnit.

Citeşte mai multe despre:   arta sacra