Avatarurile şi biruinţele unei biserici istorice a Fălticenilor

Bisericile, aidoma oamenilor, sunt supuse eroziunii vremii. Timpul lucrează şi asupra zidirilor, dar aceste incinte sacre au îngerii lor păzitori, care intervin în momente de cumpănă, salvându-le de la pieire şi asigurându-le dăinuirea. Bisericile izbutesc astfel să străbată veacurile, mereu biruitoare, cu porţile larg deschise pentru cei purtând în suflet dorul de Dumnezeu şi de Împărăţia cerească. O asemenea biserică este cea a Fălticenilor Vechi, parte a târgului celest, ce fost-a unul dintre sâmburii din care a odrăs­lit aşezarea urbană a Fălticenilor. Târgul de pe Şomuz a fost întemeiat de Domnul Moldovei, Constantin Moruz, după raptul austriac din 1775 al nordului principatului moldovenesc, spre a ţine, cum se consemna în hrisov, loc de Suceavă. Numele noului centru orăşenesc era preluat de la cel al satului Fulticeni, pomenit într-un uric al lui Ştefan cel Mare şi apoi în altul al lui Alexandru Lăpuşneanu, prin care moşia de aici se dăruia Mănăstirii Moldoviţa. La Fălticeni existase din vechime o biserică din lemn ctitorită de un călugăr, arhimandritul Afanasie. În veacul al XIX-lea sfântul locaş se gârbovise de bătrâneţe şi nu-i mai putea cuprinde pe toţi cei care doreau să intre într-însul. Atunci, un boier credincios, noul proprietar al moşiei Fălticenilor Vechi, Tudorache Ciurea, a înălţat o mândreţe de biserică din piatră, cu o monumentalitate de catedrală, mai ales prin turla cea mare, zveltă, masivă, armonios plăsmuită, luminând cu alburi selenare de pe dea­lul Corneştilor. Construcţia bisericii cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil a început în 1846 şi s-a sfârşit în trei ani, fiind sfinţită în ziua de 23 mai 1849 de protoiereul judeţului Suceava, cu capitala la Fălticeni, preotul iconom N. Hasnaş.

Falnica biserică a trecut prin urgia Primului Război Mondial şi prin şirul de privaţiuni ce-au urmat şi starea sa s-a degradat. Comunitatea şi slujitorii au pus mână de la mână şi odată pacea instaurată au reuşit să-i redea chipeşa înfăţişare originară. La 20 iulie 1924, preotul iconom stavrofor Mihai Zăhărescu a resfinţit-o. Un nou război, al doilea mondial, şi comunismul înstăpânit pe pământurile româneşti au tulburat iar rosturile Bisericii Fălticenii Vechi. Se ruinase şi se pustiise, pentru că, fiind filie fără de preot a Bisericii Adormirea, aici se slujea rar şi lumea cam uitase drumul într-acolo.

Într-o asemenea stare a găsit-o părintele meu, preotul Ilie Ilisei, în 1955, când a primit încredinţarea de slujitor la Fălticenii Vechi. Dintru început, în pofida potrivniciilor vremii atee vrăjmaşe, a sărăciei unei comunităţi mici, noul slujitor şi-a propus ca prioritate să refacă cât mai grabnic biserica, la fel cum o făcuse, ca un preot cu vocaţie ctitoricească, la Poiana Mărului, satul natal al lui Nicolae Labiş, unde a reînnoit din temelii Casa Domnului şi a avut bucuria târnosirii acesteia în 1942 de Mitropolitul Irineu Mihălcescu. La Fălticenii Vechi, părintele Ilisei a pornit la drumul său ziditor remodelând familia de credincioşi, atrăgându-i la biserică prin slujire şi purtare aleasă după pravila sortită de Domnul preoţiei. Cu aceşti puţini credincioşi, cu osârdia şi milostenia lor, cu truda sa, a prezviterei Nadejda, a rudeniilor de la Mălini, Biserica Fălticenii Vechi a renăscut ca în poveste. La capătul a două etape de construcţie, biserica nu numai că îşi redobândise aspectul de odinioară, dar i se adăugaseră noi atribute de frumuseţe. Era la exterior înveşmântată cu praf din piatră, cu acoperiş din tablă zincată, iar la interior împodobită cu strai preţios pictural realizat de artistul Muraru şi înzestrată cu catapeteasmă şi strane iscusit meşterite, cu intarsii de esenţe rare, de un dăruit sculptor al lemnului, Mihai Muşat. Tot atunci s-a ridicat o casă de prăznuire.

Biserica de la capătul străzii Maior Ioan ajunsese a fi, cum remarcă într-o scriere a sa Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, crescut în ambianţa acestei bazilici în vremea păstoririi părintelui Ilie Ilisei, cel mai frumos sfânt locaş al Fălticenilor, cu rânduială şi tipic ca de mănăstire. Jertfelnicul urcuş a fost încununat de resfinţirea din 13 noiembrie 1977 a Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Fălticenii Vechi de Mitropolitul Moldovei şi Sucevei,
Teoctist Arăpaşu, însoţit de doi arhimandriţi din Muntele Athos, Teoclit şi Gavriil. În semn de cinstire, Vlădica de la Iaşi la acea vreme i-a conferit preotului Ilie Ilisei rangul de iconom stavrofor.

Anii s-au dus, părintele Ilie Ilisei a trecut de mult la cele veşnice (1985) şi biserica primenită de el arăta iar marcată de semnele curgerii timpului. Acel înger păzitor a apărut la nevoie. Poartă numele unuia dintre patronii bisericii. Părintele Gabriel Hlade, odată ajuns paroh la Fălticenii Vechi în septembrie 2017, după un episod în diasporă, a purces la înnoirea bisericii şi la adaosuri patrimoniale. S-a refăcut zidăria la exterior, s-a schimbat acoperişul, s-au înlocuit instalaţiile electrice şi termice, s-a curăţat şi restaurat pictura. De asemenea, un mozaic reprezentându-i pe Sfinţii Arhangheli te întâmpină la intrare de pe tâmpla turlei-clopotniţă.

Casa de prăznuire a fost reparată şi dotată cu o bucătărie modernă. S-a construit un lumânărar ce nu-i doar funcţional, ci şi o reuşită arhitectonică. Părintele Gabriel Hlade a mai făptuit ceva minunat, a înmulţit numărul credincioşilor la slujbe. I-a adus pe oameni la biserică, mergând el întâi spre ei. A cultivat şi cultivă frăţietatea. Peste toate aceste fapte de vrednicie pastorală şi-a pus pecetea o sfinţire înălţătoare, în ziua de 3 noiembrie 2019, oficiată de Preasfinţitul Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Prin rectitoriri ca aceasta, istorica Biserică Fălticenii Vechi navighează biruitoare pe apele timpului, mângâind viaţa bunilor creştini din acest colţ al Grădinii Maicii Domnului.