Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Biografia unui model monahal

Biografia unui model monahal

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Magda Ciopraga - 11 Feb, 2022

Volumul Stavrofora Irina Pântescu, întâia stareță a Mănăstirii Voroneț (Editura Crimca, Suceava, 2021), semnat de Carmen Cornelia Balan, publicat în condiții grafice remarcabile, răspunde exemplar nece­si­tății de a avea un portret în devenire al uneia dintre cele mai ilustre figuri monahale din România de astăzi. Asociată lesne cu smerenia, vocația religioasă feminină a făcut rareori obiectul unor lucrări de amploare, mai la îndemână fiind prezentările succinte, de genul celor din Patericul românesc al părintelui Ioanichie Balan, ori din Matericul mănăstirilor vâlcene al monahiei Theodora Videscu; mereu binevenite rămân evocările documentate și calde ale Episcopului-vicar Timotei Prahoveanul, apărute în presă, apoi în volume. Un prim motiv pentru care este de apreciat cartea doamnei profesor Balan este așadar legat de dimensiunea cercetării despre stareța Irina.

Dincolo de aceasta, valoarea de bază a cărții vine din opțiunea metodologică urmată. Este vorba despre o „biografie interpretativă”, alcătuită după principiile stabilite în sociologia contemporană, altfel spus, o imagine a unei personalități fondată pe date și mărturii, care tinde să rețină partea sa vie, evoluția sa în ce are ea unic: „Cercetătorul își propune construirea unui model explicativ al persoanei analizate, din punct de vedere psihologic și comportamental” (p. 9). Autoarea pleacă astfel de la o importantă sumă de informații despre stavrofora Irina, din dicționare și volume, din articole și interviuri, inclusiv din înregistrări și note inedite, adunate cu admirabilă grijă de ucenicele sale. Se ajunge în acest fel la prezentarea unui tablou cuprinzător, format din trei segmente principale. Primul dintre acestea, O biografie cu valoare de simbol și putere de exemplu, pornește din locul nașterii viitoarei monahii, satul Goruni, din Tomeștii Iașilor, traversează lunga perioadă a formărilor sale - la Văratec, Agapia, Moldovița și Golia -, pentru a ajunge la Voroneț și la rodnica stăreție de aici; e rândul ei să-i formeze pe alții, ucenice în ale călugăriei sau vizitatori de o zi, oameni importanți sau simpli zilieri. Acesta e, concentrat, parcursul protagonistei, marcat de împliniri, dar și de lipsuri și frământări, mai ales de ordin istoric, urmărit prin documente scrise și fotografii. Simetric față de acesta, al treilea și ultimul segment al volumului se oprește la Secretele performării maicii starețe, legate de evoluția surprinsă la început, dar inventariate acum într-o tipologie sui generis, un întreg de linii care îi este propriu. O serie de „atitudini, valori și principii”, învățate din veac și probate apoi în nume personal, sunt credința, sentimentul tradiției, cultul muncii și răspunderea părintească pentru obștea sa și pentru tot poporul. În sfârșit, bilanțul „aptitudinilor” include înțelepciunea stareței, alături de calitățile sale de conducător și administrator. În fond, panoul inițial, cel biografic, și cel din urmă, modelul psihologic, se sprijină unul pe celălalt, primul anticipându-l pe cel din urmă, iar acesta sprijinindu-se pe istoria vieții examinate.

Realizată după toate normele academice, cu note explicative și o bogată bibliografie, ancheta doamnei Carmen Cornelia Balan prezintă viața stareței Irina și ansamblul de trăsături care o alcătuiesc în alt mod decât o biografie literară. Se știe că, atunci când sunt atent informate, operele de ficțiune ajung la efecte de realitate comparabile cu acelea din textele istoriografice, așa cum explorarea științifică nu exclude exprimarea sensibilă, nici dacă ar dori-o. Și în cazul de față, bunăoară, nimic schematic, nimic rigid nu grevează tabloul, nu-l secătuiește de nuanțe și de freamăt. Întâia stareță a mănăstirii marelui Ștefan și a sihastrului Daniil apare aici ca un veritabil personaj, asemeni celor din cronici și din sinaxare: o putem desemna, ca în vechime, doar prin prenumele și toponimul definitoriu - maica Irina de la Voroneț.

Între cele două planuri investigate - cel al cursului vieții și cel al personalității -, autoarea volumului suspendă cât se poate de oportun analiza, dându-i cuvântul maicii starețe. Ca pentru a sublinia rolul hotărâtor al mărturiilor directe, ale maicii și ale altora, panoul central al lucrării reproduce convorbirile sale cu preotul Nicolae Dima, câteva cuvântări de la mănăstirile Cămârzani și Voroneț, și interviuri ale unor realizatori ca Marina Constantinescu și Vasile Arhire. Toate acestea luminează altfel ideile observate în cercetarea propriu-zisă, întărindu-i argumentele și concluziile. Nu e vorba însă doar despre exemplificări aici, ci și despre o deplasare de perspectivă, de la distanța analizei, spre prezența în apropierea persoanei. Ca și multe dintre fotografiile din carte, care ne apropie de ea, textele acestea fac auzită vocea maicii Irina, cititorul având libertatea de a înțelege pe cont propriu ideile și nuanțele, pauzele și meșteșugul retoric, toate celelalte semne ale individualității sale.

Despre ce vorbește maica Irina? În esență, aș spune că despre existența de aici și acum, precum și despre rostul ei: pregătirea pentru cea de apoi. Nu din opulență ori din lungimea zilelor vin împlinirea și pacea, ci din lăsarea în voia Domnului și din devotamentul pentru ceilalți. Oricât de impozantă, orice viață este „o frunză-n vânt”, singura măsură a sa găsindu-se dincolo, spre orizontul pentru care se cade să ne pregătim fără zăbavă. Odihna va veni după efortul consimțit, care pregătește calea cea bună. Odată căpătată disciplina aceasta interioară, căutarea și drumul nu țin atât de reguli, cât de angajarea personală liberă și curajoasă. În ajutor vin legăturile cu Biserica, Scripturile și Sfinții Părinți, din care maica stareță citează frecvent, dar și modelele noi, de exemplu, maicile Olimpiada sau Eustohia de la Agapia, ori părinții Cleo­pa și Teofil Pârâian. Pe scurt, rădăcinile prin care vine seva învățăturii.

Conform aceleiași înțelepciuni verificate de generații, nu numai elanului duhovnicesc îi răspunde pronia Domnului, ci și celui practic. Prinsă într-o puzderie de treburi, primind arhierei și șefi de state, vorbind cu turiștii și veghind aprovizionarea mănăstirii, distribuind ajutoare și programând muncile agricole, maica Irina s-a dăruit poate cel mai mult planului de restaurare a Voronețului. Timp de ani întregi, discuții asupra proiectelor, șantiere interioare sau exterioare și multe alte demersuri au vizat aducerea bisericii și a zidirilor înconjurătoare la aspectul inițial ștefanian - „Nici un centimetru într-o parte sau în alta, ci exact cum au fost” (p. 127); iată o reacție dintr-un ceas de cumpănă financiară - „Am luat foc: «Adică cum? Am zis că vreau să se vadă tabloul votiv» (...) și s-a scos tabloul votiv de sub întunericul în care era și s-a refăcut, s-a restaurat” (p. 118). La fel ca în zona spirituală însă, și aici motivația rezultatelor este doar parțial personală. Perseverența constantă, aplombul inegalabil, îndrăzneala de a continua, toate acestea sunt, în ultimă instanță, manifestări de smerenie ale stareței, fiindcă autoritatea care se exprimă prin ea este cea a trecutului și a lăcașului păstorit.

Pe cât de grav este discursul maicii Irina în ideile directoare, cele ținând de sensul vieții, pe atât este de alert și firesc în formulări, punctat de interogații, de răspunsuri pozitive sau de contestări, atunci când citează cu simplitate dialoguri ale sale, ca acela cu vânzătorii din piața de la care a cumpărat tot busuiocul, sau conversații cu pelerinii. Subliniind prin reluări gândurile de căpetenie, lămurind câte un termen local, exprimarea aceasta se înscrie în stilul clasic monahal, plin de înțelepciune, fără a fi tranșant normativ. În loc de lecții afectate în alb și negru, el ne oferă mereu câte o pildă, o istorisire cu tâlc, în loc de precepte aspre, versuri de Traian Dorz și Omar Khayyam. Peșteri și fire de apă, arbori și păsări, oameni sărmani și împărați alcătuiesc un decor ieșit parcă din frescele mănăstirii. Unul cu atât mai viu cu cât este mai în afara timpului. Și în care determinante nu rămân răutățile ori obstacolele, ci lucrul omului cu sine însuși.

Unei întrebări despre dificultățile începutului în comunitatea voronețeană, stareța îi răspunde scurt: „Nu trebuie altceva decât să fii un exemplu”. A urma un model și a propune celorlalți un model nu sunt însă lucrări la îndemâna oricui, cum bine știe oricine, fiindcă durează o viață și sunt plătite din greu. Nu pe acestea insistă însă vorbitoarea, ci pe ajutorul divin, fără de care încordarea individuală izolată eșuează. De unde ideea, repetată de maica Irina, că misiunea sa e aceea de „unealtă” a lui Dumnezeu: „Mă mir, m-am mirat și am pus numai pe voința lui Dumnezeu. Un copil sărman, necăjit, de aici de la poalele Iașiului, de la Goruni, să ajungă să ia în mâini refacerea Mănăstirii Voroneț?” (p. 122). Întrebarea aceasta nu e una dramatică, fiindcă nu se blochează în uimire, ci aduce echilibru și liniște. Retorica maicii răspunde în duh de cumințenie numelui său, al cărui înțeles este pacea. Privirea fermă, dar blândă a vorbitoarei, argumentele clare, limbajul apropiat, ușor arhaic, toate acestea sunt ale unei purtătoare de dar, asemeni atâtor modele ale sale. Pare că și degetul ridicat cu măsură, fără emfază, într-unul dintre marile portrete fotografice din carte (p. 87), nu este doar al maicii starețe, ci și al tuturor ziditorilor de suflete și de clădiri de la mănăstirea sa.

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte  -   monah  -   Mănăstirea Voroneţ