Biserica din Stoeneşti, împlinirea unui vis de demult

Recent s-au împlinit 72 de ani de la sfinţirea bisericii noi din comuna Stoeneşti-Muscel, considerată de profesorul Ion Popescu-Argeşel a fi cea mai frumoasă de pe valea superioară a Dâmboviţei.

Preotul profesor Gheorghe I. Cotenescu, de la a cărui naştere s-au împlinit de curând 125 de ani, s-a născut în comuna dâmboviţeană Izvoarele, inclusă azi în comuna Voineşti. După căsătoria sa cu Elisabeta Răuţoiu din Stoeneşti a fost hirotonit în 1912 pe seama Parohiei Conţeşti din Muscel, iar în 1913, la înfiinţarea noii parohii din Stoeneşti, revine pe pământul strămoşilor săi coteneşteni, stabilindu-se definitiv alături de socrii săi. Decizia i-a influenţat întreaga viaţă, slujind aici cu credinţă timp de 52 de ani, îndurând inclusiv umilinţele prin care au trecut toţi deţinuţii politici sub regimul comunist.

Participă la întreaga campanie militară (1916-1919), din Muntenia în Moldova, din Basarabia în Ardeal, până la Tisa, iar la demobilizare îşi regăseşte modesta bisericuţă monument istoric (1815) devastată şi desacralizată de dispreţuitorul ocupant german, prin transformarea ei în grajd.

Îndurerat, ia decizia construirii unei biserici noi, din piatră. Conştient de enorma răspundere morală ce-i revenea, constituie un comitet de iniţiativă pe care îl conduce împreună cu socrul său, Ioan Răuţoiu, donatorul terenului. În paralel, îşi convinge profesorul din studenţie, Ioan Mihălcescu (viitorul Mitropolit Irineu al Moldovei) să accepte preşedinţia de onoare. Nu ar fi reuşit dacă nu lansa liste de subscripţie în întreaga ţară, rugându-şi prietenii de odinioară să-l ajute şi cerşind cu umilinţă sprijin stăpânirilor vremelnice. Temelia nouă a fost sfinţită în 22 septembrie 1929 şi timp de 10 ani s-a lucrat în condiţiile crizei economice, morale şi politice prin care trecea ţara.

Încununare a apostolatului preotului profesor Gh. Cotenescu, această bijuterie arhitectonică are la bază strădania unui colectiv de mare valoare, din care au făcut parte arhitectul-şef al Patriarhiei Dumitru Ionescu-Berechet, fraţii antreprenori Guido şi Tita de Nicolo, sculptorul în lemn Dumitru Iliescu-Călineşti, pictorii Octav Angheluţă, Vasile Blendea, Gheorghe Vânătoru şi Ion Fleşaru.

Visul său de o viaţă s-a finalizat duminică, 8 octombrie 1939, printr-o slujbă de târnosire radiodifuzată, la care au luat parte, printre alţii, patriarhul Nicodim Munteanu, ardeleanul Nicolae Zigre, ministrul cultelor şi artelor, rezidentul regal Gheorghe Alexianu, familia ziaristului Pamfil Şeicaru, dar şi generalul Gheorghe Rasoviceanu, fostul său comandant din războiul de reîntregire a Neamului. Pentru meritele sale de necontestat, i se va recunoaşte calitatea de ctitor principal (jertfise inclusiv dota pusă cu greu de o parte pentru căsătoria fiicei sale), iar la intrare se află tabloul votiv, în care preotul Gheorghe Cotenescu şi soţia sa, îmbrăcată în frumosul port muscelean, sunt zugrăviţi în mărime naturală.