Biserica din suflete

Există, cu siguranţă, în România de azi o febrilitate în ceea ce priveşte ridicarea de lăcaşuri de cult. E un dinamism caracteristic întregului domeniu al construcţiilor, care cunoaşte un veritabil boom. Un stăvilar a fost măturat din cale, restricţiile de odinioară s-au risipit ca fumul şi ceaţa şi nici chiar scumpetea exorbitantă adesea a lucrărilor ziditoare nu poate împiedica acest suflu întemeietor. Energiile acumulate şi jugulate atâta amar de vreme debordează pur şi simplu. Este aceasta starea de spirit ce domneşte şi în sânul bisericii bisericilor la români, în cea ortodoxă. Se ridică cu râvnă, jertfitor, biserici în oraşe şi sate, în singurătăţi monahiceşti, în ţară şi mai peste tot în lume, unde sunt stabiliţi acum românii pribegiţi în căutare de o viaţă mai bună. Preoţii sunt de obicei cei care, dogorâţi de această dorinţă ziditoare, catalizează şi canalizează elanul şi-i dau sens şi corporalitate. Se înalţă parcă peste tot sfinte lăcaşuri unele mai falnice, altele mai umile, unele atingând acel prag râvnit şi dezirabil al armoniei şi frumuseţii cuviincioase, altele lipsite, din păcate, de fiorul înălţător ce-ar trebui să nimbeze fiecare asemenea îndumnezeită întrupare.

Nu prea des lucrurile se săvârşesc în aşa fel, încât să atingă acest orizont şi înveşmântarea noilor biserici să aibă atributele minunate ale expresivităţii celei chemătoare. De aceea m-am simţit bucuros să descopăr în Tătăraşi, un cartier ieşean al străvechimii târgului nostru celest, schimbat nu tocmai fericit în anii trecutului regim şi transformat într-un gigant dormitor colectivist, o zidire bisericească plăsmuită cu inspiraţie, modelată cu unicitate şi cu simţul profund al frumosului. Biserica, aflată în construcţie de la începutul acestui nou mileniu, şi-a conturat silueta impunătoare şi elegantă. E situată pe strada Vasile Lupu, la capătul de jos al cornişei, în apropiere de magazinul Flora. Hramul ales pentru noul lăcaş - Intrarea Domnului în Ierusalim. Construcţia are monumentalitate. E învăluită şi impregnată de Duh Sfânt şi colindată de cântecul armoniei şi emoţiei estetice. Bizanţul respiră prin unele dintre componentele sale arhitecturale, mai ales prin turla ce aduce aici, în Tătăraşi, mireasmă din Ierusalimul primitor al lui Iisus. Alte elemente exprimă cu pregnanţă tendinţele arhitecturii contemporane. O fac într-o manieră bine temperată şi se armonizează cu modernitatea mult umanizată de vegetaţie şi de mâna omului a cartierului tătărăşean.

Această nouă biserică este fructul priceperii, pasiunii, bunului-gust de care au dat dovadă parohul de aici, părintele Dumitru Boboc, şi arhitectul George Carapanu. Nu mai puţin însemnată a fost contribuţia oamenilor, cei care au ştiut să scoată din austeritatea sa de beton acest cartier şi să-l întoarcă spre poezia şi patriarhalitatea lui proverbială. Au alcătuit împreună o echipă şi au lucrat cu iscusinţă, devoţiune, dragoste. Au ridicat biserica din zid, dar în acelaşi timp, lucru admirabil, au durat biserica din suflete.

Construcţia acestei biserici se petrece ca într-un fel de înminunare. Se ţese o solidaritate în jurul unui proiect şi, totodată, se iscă o împreunare în spirite şi o cuminecare cu Dumnezeu.