Blândeţea, o armă împotriva jignirilor

- Să ia aminte bine oricine crede că este stăpân al unei virtuţi, pe când el nu are decât viciul -

Cum, oare, e cu putinţă să suferim jignirile? Cum - întreb eu - aceasta n-ar fi cu putinţă? Cuvintele pricinuiesc, oare, vreo rană? Lasă pe trup vreo zgârietură? Ce rău fac? De vrem, le putem suferi. Să facem legământ că le vom suferi - şi, să vedeţi, le vom suferi. Să ne zicem nouă înşine: aceasta nu-i ură, ci slăbiciune. Şi în adevăr e slăbiciune - şi dovadă că nu-i ură sau răutate, este că omul acesta însuşi voia să se înfrâneze, cu toate că adesea fusese jignit.

Dacă cugetăm că acesta-i un lucru de slăbiciune, vom suferi, vom ierta şi ne vom sili ca noi înşine să nu cădem. Vă întreb pe toţi: de voiţi, puteţi fi îndeajuns de înţelepţi ca să suferiţi pe cei ce vă jignesc? Cred că da. Poate că acel ce v-a jignit a făcut-o fără voie, nu din gând precugetat, poate numai sub îmboldirea patimii, stăpâniţi-vă… Aţi fost jigniţi - şi jignirea vine de la duşmanii voştri? Cu atât mai mult să fiţi împăciuitori. Dar acela înnebunit de obrăznicie!… Tocmai pentru aceasta trebuie să te duci să-l afli; căci două rele îl pasc, obrăznicia şi mânia.

Voi sunteţi în stare de sănătate, vedeţi limpede, nu ca el care orbecăieşte în întuneric, din pricina acestor două rele. Şi fiindcă voi sunteţi la adăpost de acestea şi, pe deasupra, sănătoşi, mergeţi spre el, după cum doctorul la bolnav. Zice, oare, doctorul: „Omul acesta este bolnav şi nu voi merge să-l văd?“ Mai ales atunci se duc doctorii, când văd bolnavi care nu se pot mişca. De cei ce se mişcă, ei se îngrijesc mai puţin. Oare, trufia şi mânia nu vi se par mai grozave ca o boală?

Alături de virtuţi se află viciile, alături de uşurinţa exprimării obrăznicia, alături de blândeţe laşitatea. Să ia aminte bine oricine crede că este stăpân al unei virtuţi, pe când el nu are decât viciul.

Aşadar, ce este blândeţea şi ce este laşitatea? Să nu ajuţi pe cei jigniţi, să rămâi mut când sunt asupriţi, aceasta-i laşitate; să suferim jignirile pe care ni le fac alţii, iată ce este blândeţea.

Ce este curajul opiniei? Acelaşi lucru: a lupta pentru altul. Dar obrăznicia? Când vrei să te răzbuni tu însuţi. Blândeţea şi curajul opiniei merg împreună, şi tot împreună, pe altă parte, obrăznicia şi laşitatea. Cine se mâhneşte de propriile sale suferinţe, greu îi va fi să se mâhnească de ale altora, cine nu se răzbună pe sine, bine va răzbuna pe alţii…

Mărinimia este o virtute, dar e vecină cu risipa. Economia, asemenea e o virtute, alături de ea se află zgârcenia. Să apropiem iarăşi virtuţile. Risipitorul nu-i mărinimos. Cum oare!… Cel înlănţuit de mii de patimi va putea avea duh înalt? Nu dispreţuieşte bogăţiile, ci-i stăpânit de alte patimi. Nu-i mai liber decât omul pe care tâlharii îl silesc să-i asculte. Nu din dispreţ pentru bogăţii le risipeşte, ci numai din pricină că nu ştie să le chivernisească cum se cuvine.

De ar fi cu putinţă să le şi păstreze şi să le şi folosească, iată ce ar face. Este mărinimos acela care-şi cheltuieşte averea aşa cum se cade, căci duh cu adevărat înalt are acela care nu-i rob patimii şi căruia puţin îi pasă de bogăţii. Economia, şi ea este un bine. Cel ce merită bun nume, este acela care cheltuieşte cu înţelepciune, nu la întâmplare şi fără discernământ. Cu totul altceva este omul zgârcit. Economul nu cheltuieşte decât când trebuie, cel zgârcit nu se atinge de avutul său, nici chiar când nevoia cere. Economia, putem zice, este soră cu mărinimia. Să punem aşadar, deoparte mărinimia şi economia, de alta risipa şi zgârcenia. Unele se ţes din micimea de suflet, altele, din măreţia lui.

* Sf.Ioan Gură de Aur, „Cuvinte alese“