Ca să știm. Și ca să nu uităm

Despre cumplitul Experiment Pitești, în care unii deținuți politici au fost asmuțiți împotriva celorlalți și aceștia din urmă au trecut prin tortúri inimaginabile, publicul știe încă destul de puține. S-au scris cărți și studii, dar n-a fost suficient. Pentru a umple acest gol, acum 12 ani, o foarte tânără regizoare, Victoria Baltag, a pornit un proiect ambițios, fără nici o finanțare.

În 2015, a reușit să realizeze un film artistic fără buget, la care a participat și regretatul mare actor Ion ­Caramitru, în ceea ce avea să fie ultimul lui rol într-un lungmetraj.

De-atunci și până acum, regizoarea și echipa ei de voluntari au mers cu filmul într-un turneu național, în 44 de locuri, dar a fost și invitată în Mexic, Canada și SUA. De fiecare dată a prezentat într-o expoziție și obiectele pe care a reușit să le adune: trei tablouri realizate de deținutul Fag Negrescu după ce a reușit să supravie­țuiască infernului de la Pitești, numeroase alte tablouri donate de artiști contemporani pentru ca din banii rezultați în urma vânzării lor să poată ajuta proiectul, lucrări de artă ale regizoarei, fotografii și obiecte de la filmări, o cergă dăruită la Iași de Constantin Merișcă, fost deținut politic la Pitești.

La sfârșit de august, prima ediție a turneului s-a încheiat la București, în Galeria Galateca, prilej cu care am stat de vorbă cu creatoarea proiectului, care ne-a explicat că expoziția încununează sezonul întâi al proiectului (al doilea urmează să înceapă chiar în această toamnă) și are în centrul ei obiecte ale tinerilor care au trecut prin Experimentul Pitești. O a doua zonă a expoziției, în premieră la București, e formată din recuzita de la filmări: sacouri purtate de interpreți sau ceasul de buzunar folosit de Ion Caramitru, scaunul de tortură, testimoniale ale urmașilor foștilor deținuți de la Pitești. Fotografiile de la filmări sunt făcute în diversele închisori comuniste și alte locuri în care s-a turnat producția cinematografică. „În 2024 vom sărbători 35 de ani de la căderea comunismului, cred că filmul vine la momentul potrivit”, spune regizoarea. A treia secțiune a expoziției e realizată în parteneriat cu Muzeul „Undeva, în comunism” și include obiecte diverse din perioada comunistă: ziare, reviste și cărți de propagandă, carnete de membru PCR, diapozitive, un telefon. Spre deosebire de regimul altor expoziții, aici publicul are voie să atingă exponatele.

O idee inspirată a fost de a echilibra tragismul subiectului principal al expoziției cu o zonă artistică viu colorată: tablouri, ceramică, o carte de copii.

Organizând câteva campanii de strângeri de fonduri, naționale și internaționale, pentru a plăti cheltuielile, precum și datoriile acumulate încă din 2011, proiectul a fost ajutat de mulți oameni, dar este realizat, din ­păcate, cu „zero sprijin instituțional”. Poate de acum înainte...

La începutul începutului, în 2011, Victoria Baltag a pictat un mic tablou cu un și mai mic copac, așteptând simbolic ca destinul filmului să crească precum crește un arbore... „Și iată că a prins rădăcini, a crescut, a făcut flori și am ajuns la fructe!”, îmi spune zâmbind.