Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Calul califului

Calul califului

Un articol de: Augustin Păunoiu - 01 Feb 2013

Ceea ce ne face pe mulţi astăzi să întoarcem capul în direcţia opusă când ne abordează un cerşetor este gândul că acesta încearcă să ne escrocheze. E firesc să nu doreşti a fi tras pe sfoară de nimeni. Dar cu toate acestea, spunea un sfânt al Bisericii, împietrirea simţită în inimă în urma refuzului de a da milostenie este considerabil mai păgubitoare decât însăşi paguba cauzată prin pierderea banilor dăruiţi inutil, să zicem.

Un calif din Bagdad avea în herghelia lui un superb cal arab. Pe acesta dorea să-l cumpere un şeic, care i-a oferit mai multe cămile în schimb. Califul nu dorea însă să se despartă de animal. Şeicul s-a enervat foarte tare. Nu îi mai  rămânea decât să obţină calul prin înşelăciune. Drumul pe care califul mergea cu calul său era cunoscut de toţi. Deci, şeicul s-a aşezat la marginea drumului, deghizat într-un cerşetor foarte bolnav.

Califul era un om cu inimă bună; de aceea, când a văzut cerşetorul, a descălecat şi s-a oferit să îl ducă până la o casă de oaspeţi.

Vai! A strigat cerşetorul. Nu am mâncat nimic de multe zile, încât nu mai am putere nici să mă ridic. Văzând neputinţa omului zdrenţăros, califul l-a ridicat în braţe şi l-a aşezat pe cal, cu intenţia de a merge pe jos, alături de el. Dar de îndată ce s-a văzut în şa, falsul cerşetor a luat-o la galop. Califul a alergat în urma lui, strigându-i să oprească.

După ce şeicul a avansat suficient de mult pentru a se simţi în siguranţă, s-a oprit.

Mi-ai furat calul, i-a strigat califul. Dar nu e nimic. Eu am multe exemplare asemenea lui. Aş vrea însă să-mi îndeplineşti o rugăminte.

Care?, i-a spus şeicul. Să nu spui nimănui cum ai intrat în posesia calului. De ce? Pentru că va veni o zi în care cineva cu adevărat bolnav va sta la marginea drumului, iar oamenii, auzind de înşelătoria prin care ţi-ai însuşit animalul, vor trece mai departe şi vor refuza să-l ajute pe cel nevoiaş.