„Omnia mea mecum porto”

Bias, născut în 600 î.Hr. în Priene, din actuala provincie turcă Aydın, și trecut la cele veșnice tot acolo, 70 de ani mai târziu, a fost un filosof grec, şi anume unul dintre Cei Șapte Înțelepți ai Greciei Antice.

A profesat ca avocat și se spune că a murit în timp ce pleda o cauză pentru clientul său! După ce a terminat pledoaria, și-a sprijinit capul de nepotul său, prezent în sala de judecată, ca și când ar fi simțit nevoia să se odihnească un pic. După ce a vorbit și avocatul celeilalte părți, judecătorii au dat verdictul în favoarea clientului lui Bias, dar avocatul filosof murise între timp... Pentru întreaga lui activitate, municipalitatea i-a organizat o înmormântare magnifică și pe mormântul său s-a scris: „Aici odihnește Bias din Priene, al cărui nume/ A adus faimă casei lui și întregii Ionia”.

Dar Bias a rămas în istoria lumii mai ales pentru o vorbă pe care o știm de la alt mare filosof, Marcus Tullius Cicero, care a citat-o în Paradoxa Stoicorum 1.8: Orașul fiind asediat de perși, toată lumea fugea care încotro, fiecare cu ce-a apucat să-și ia, probabil în primul rând bani, care avea, dar și orice alt lucru de oarecare valoare ori folos. În clipe de panică nu judeci chiar foarte rațional. La cutremurul din 4 martie 1977 din România, au fost oameni care au alergat în stradă cu un tub de deodorant...

Ei, bine, Bias se refugia şi el, dar fără să-şi fi luat nimic. Nici un bun. Nici o posesiune. Nici un obiect. Doar hainele de pe el. Un concetățean intrigat l-a întrebat, probabil din fugă, peste umăr, cum de nu și-a luat nimic. La care filosoful a răspuns „Omnia mea mecum porto”. Tot ce am, port cu mine.

Să trecem peste ironia faptului că replica s-a păstrat în latină, în loc de greaca în care a fost rostită - așa se scrie istoria! - și să ne gândim puțin la profunzimea ei tulburătoare.

Tot ce am, adică tot ceea ce contează - spiritul, curajul, înțelepciu­nea, bunătatea, inteligența, creativitatea. Tot ceea ce se află în suflet și în minte. De va fi să ajung pe alt­undeva și să trebuiască să mă așez în alt oraș, oi găsi acolo vase, provizii, țesături sau cărți cum am lăsat acasă. Dar alt suflet? Altă minte?

Timpurile moderne au dat o dimensiune neașteptată zicerii lui Bias. Scriu aceste rânduri la un laptop. În el se află cărțile pe care le-am scris, articolele, fotografiile personale și cele din reportaje, mesajele de la oamenii pe care-i cunosc, agenda telefonică, o listă de subiecte posibile, câte și mai câte. Dacă, Doamne, ferește!, năvălesc perșii peste noi, o să-ncerc să-mi salvez calculatorul. Asta nu contrazice, ci doar completează formidabila frază a înțeleptului antic, care nu avea cum să anticipeze o asemenea minunăție tehnică: așa cum calculatorul poate avea memorii exterioare, tot astfel el însuși e memoria exterioară a creierului meu. Și chiar și a sufletului, într-un fel, căci în el se află lucruri care m-au făcut să râd, să plâng, să mă emoționez, să cad pe gânduri.

Dar, desigur, e doar o extensie. Esențialul e în mine, în fiecare dintre noi. Sigur că am pe laptop inclusiv rugăciuni, dar contează mai mult rugăciunile pe care le am în mine și le rostesc în gând în fiecare zi. După cum contează mai puțin stocarea externă a articolelor și cărților decât cele care încolțesc în minte și în suflet și vor fi să fie cândva, când le va veni sorocul.