Când cununile veşniciei se suprapun: Sfinţii Brâncoveni şi Serghie de Radonej

Într-o istorie care ne traversează tot mai năvalnic şi aneantizant, uităm adesea să aruncăm priviri rotitoare în aluviunile de geografii culturale ce ne înconjoară. Dar tocmai aceste baleieri ale privirii pot descoperi înrudiri nebănuite şi limane salvatoare, ascunse în enclave de timp şi de spirit prea puţin vizitate.

Observatorul vieţii cultural-duhovniceşti din România lui 2014 va fi uimit să descopere că marea prăznuire a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni, pusă în valoare de Biserica Ortodoxă Română şi de toată suflarea conştientă a neamului românesc, intră în corespondenţă, pe meleaguri vecine ale Ortodoxiei, cu o altă majoră aniversare, la fel de emblematică sub raport spiritual şi naţional: 700 de ani de la naşterea Cuviosului Serghie de Radonej (1314-1392), un sfânt de o importanţă crucială pentru formarea duhovniciei şi statalităţii ruse medievale. Întemeietor al vieţii monahale ruseşti şi al Lavrei Sfintei Treimi de la Serghiev Posad, Serghie de Radonej este sfântul în jurul căruia gravitează spiritual, cultural şi politic întreaga Rusie medievală. Isihast văzător cu duhul al Sfintei Treimi, slujirii şi desluşirii Căreia şi-a dedicat întreaga viaţă, Cuviosul Serghie este mentorul direct şi inspiratorul marelui Sfânt iconar Andrei Rubliov, al cărui nume se identifică azi cu arta iconografică ortodoxă, dar şi inspiratorul cneazului Dmitri Donskoi, sfântul militar care i-a învins pe tătari în răsunătoarea bătălie de la Kulikovo, contribuind decisiv la formarea suveranităţii statului medieval rus.

Există sfinţi întemeietori de cultură şi civilizaţie, ziditori de şcoli şi mănăstiri, sfinţi melozi şi cărturari, autori de canoane, sfinţi la care alergau dregătorii popoarelor pentru ajutor strategic şi militar, sfinţi teologi şi asceţi, făcători de minuni. Toate aceste virtuţi s-au îngemănat în personalitatea Cuviosului Serghie, supranumit de Pavel Florenski „Îngerul păzitor al Rusiei“. A fost începător de cultură şi civilizaţie creştină, ucenicii săi au întemeiat peste patruzeci de mănăstiri; rugăciunile lui au readus la viaţă trupuri moarte şi suflete rătăcite, la el alergau mai-marii pământului, cerând ajutor împotriva urgiei năvălitorilor; pilda lui a devenit chip de urmat pentru multe generaţii de ucenici. Lavra Sfintei Treimi întemeiată de el a ajuns cel mai important centru de răspândire a culturii şi civilizaţiei ortodoxe pentru întreaga ţară. Concentrând ateliere de copişti, artizanat, de traduceri şi de icoane, păstrând neabătute rânduielile Cuviosului Serghie, crescând neîntrerupte generaţii de părinţi duhovniceşti şi născând, peste veacuri, cea mai veche înaltă şcoală din Rusia - Academia Teologică din Moscova -, Lavra Sfântului Serghie a devenit, după cuvintele aceluiaşi Pavel Florenski, „cetatea de scaun a culturii ruseşti, faţa Rusiei, semnul sub care s-a desfăşurat ulterior istoria rusă“.

Însemnătatea politică a lucrării Cuviosului este vădită de influenţa sa asupra Sfântului Dmitri Donskoi, care cu binecuvântarea sa a repurtat prima mare victorie a Rusiei în faţa Hoardei: este momentul istoric care a reunit toate forţele Rusiei în jurul ideii de unitate naţională. Formarea cnezatului moscovit, al doilea stat centralizat rus, după cel kievean, va fi o consecinţă a biruinţei sale. Peste veacuri, Florenski conchide: „Cu Preacuviosul Serghie începe istoria“.

Cea mai rodnică mlădiţă a Sfântului Serghie pe tărâmul armoniilor pure, care a cucerit, prin pnevmatică frumuseţe, întreaga lume, debordând hotarele confesionale şi chiar religioase, este Andrei Rubliov, numărat abia în secolul XX în rândul sfinţilor, numai „pentru pictarea icoanei Sfintei Treimi“. Crescând sub îndrumarea Cuviosului de la Radonej, tăcutul monah iconar a pătruns cu simţirea duhului său priveliştea Increatului, spre a da glas, în forme şi culori, dumnezeirii de dincolo de cuvinte, rostită şi rostuită de dogmă, dar anevoie de atins cu simţirea omenească.

Aceeaşi formulă trinitară de lucrare preaplinită a Duhului - ascetică, culturală şi social-politică - se descoperă în viaţa Sfântului Martir al Valahiei, Constantin Brâncoveanu. Promovând din amvonu-i voievodal o epocă de pace şi înflorire culturală de anvergură europeană, care astăzi îi poartă numele, marele principe luminător şi-a sfinţit viaţa prin sacrificiul suprem - forma sângeroasă a ascezei - pentru credinţă şi neam. Înţelepciunea sa, vădită în arta diplomaţiei, în afirmarea identităţii creştine româneşti şi integrarea ei în marea cultură europeană, este un rod al lucrării Duhului Sfânt, pe care abia acum începem să-l descoperim la adevărata-i valoare.

Puntea creată de cele două aniversări bisericeşti de anvergură naţională, literalmente „seculare“ (sau „epocale“), între cei doi mari sfinţi şi cele două civilizaţii creştin-răsăritene este paradigmatică pentru reînţelegerea, la început de mileniu, a sensului şi destinului, istoric şi supraistoric, al Ortodoxiei.