Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Când un înger se preschimbă în demon

Când un înger se preschimbă în demon

Data: 08 Decembrie 2014

Undeva, în caietele sale, Sfântul Siluan Athonitul consemnează un lucru paradoxal. Astfel spune el: am văzut tineri cu feţe de îngeri, dar pe care o viaţă de delăsare şi patimi le-a întunecat fiinţa. Şi iarăşi, pot da mărturie că am întâlnit oameni cu chipuri răvăşite, aparent pierduţi pentru mântuire care intrând în mănăstire sau urmând calea dreptăţii lui Dumnezeu au ajuns luminoşi asemenea arhanghelilor.

E adevărat, păcatul şi virtutea sunt cele două căi care stau înaintea omului. Depinde de el pe ce cărare apucă ca să devină înger sau demon.

Se zice că Leonardo da Vinci se plimba într-o zi prin Milano, căutând un model pentru Cina cea de Taină, pe care voia s-o picteze în sala de mese a unei mănăstiri. Voia să realizeze chipul Apostolului Ioan. Tot căutând, a găsit un tânăr foarte frumos, cu trăsături senine, cu privire deschisă, curată, sinceră. Şi-a zis: acesta este modelul de care am nevoie. Tânărul a acceptat să-i pozeze şi pictorul a realizat după el chipul ucenicului iubit.

Leonardo a lucrat mult la acest tablou. Când a ajuns la Iuda, peste câţiva ani, a pornit iarăşi în căutarea unui model. A găsit un vagabond desfigurat, cu ochii în fundul capului, ridat, pe faţa căruia se citeau toate păcatele lumii adunate la un loc. I-a plăcut. Aşa trebuia să fi fost Iuda. „Omule, i-a zis, vii câteva zile să-mi pozezi? Îţi plătesc.“ „Vin bucuros“, i-a răspuns acela.

L-a luat şi l-a dus la mănăstire. L-a aşezat în poziţia de care avea nevoie pentru tablou şi, în timp ce punea primele culori, vagabondul a început să râdă. „Vezi că nu m-ai recunoscut?“ Leonardo, deşi cu ochiul exersat, s-a uitat la el, dar nici vorbă. Nu l-a recunoscut. „Vezi că nu m-ai recunoscut?“, i-a zis din nou vagabondul. „Tot eu ţi-am pozat şi pentru Apostolul Ioan!“

O viaţă de păcate şi de rele îl schimbase pe cel care putuse fi model pentru chipul ucenicului iubit, în model bun pentru chipul lui Iuda. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din vol. „Tâlcuri noi la texte vechi“, Mitropolit Antonie Plămădeală, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1989)