Cântarea, rugăciunile, ostenelile și năzuințele părintelui Clement Haralam

Catedrala Patriarhală din București, în istoria ei de aproape 100 de ani de existență și trăiri sublime sub oblăduirea patriarhilor României, fiind mai înainte Catedrală Mitropolitană, ori, pentru câțiva ani, biserică mănăstirească la începuturile ei, a avut numeroși clerici, unii dintre ei afirmându‑se drept slujitori de vocație întrucât aceasta era cea dintâi biserică a Munteniei.

Daruri felurite la oameni diferiți pe care cei înțelepți s‑au străduit să le așeze în lumină, iar cei neînțelepți au lăsat loc și întunericului sub diferitele lui înșelări.

Într‑o asemenea lumină s‑au străduit vreme de aproape patru veacuri sacerdoții acestui loc important din istoria Munteniei și a țării, unde s‑au desfășurat evenimente deosebite. Dar ce poate fi mai măreț decât Sfânta Liturghie, adică împlinirea poruncii Stăpânului de a frânge pâinea și a bea din potir întru pomenirea Lui.

Într‑un lung șirag al slujitorilor, în mare parte uitat de oameni, dar nu și de Dumnezeu, se așază arhimandritul Clement Haralam, iar aceste rânduri se doresc a fi spre neuitare, nu doar pentru vreun dar ce l‑a primit, ci și pentru că așa se cuvine, ca toți cei care‑I slujesc Domnului să fie mereu pomeniți. Iar când, după mult timp, cineva îi descoperă, este îndatorat întru pomenire să‑i cinstească și să le așeze chipurile în rama neuitării așa cum scoatem la lumină, uneori, de sub colbul documentelor, numele celor de demult.

Arhimandritul Clement Haralam a simțit și el, asemenea multor alți monahi și slujitori ai Bisericii, o tainică chemare. Aceasta s‑a plăsmuit încă din vremea copilăriei, în locurile legate de trecerea odinioară a părinților cu viață sfântă, Paisie Olaru și Cleopa Ilie, cu ultimul având o legătură duhovnicească și cunoștințe comune, din vremea aceea.

Monahii botoșăneni, cuvioși, au adresat tinerilor urmași aceeași chemare, de aceea este demnă de toată lauda râvna unora dintre ei, ajunși la măsura sfințeniei, cum au fost Sfântul Ioan Iacob, părinții Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Dionisie Ignat, dar și Teoctist Arăpașu, fericitul întru pomenire Patriarh, și mulți alți călugări care s‑au dovedit a fi oameni ai lui Dumnezeu, după cum scrie, în Epistola întâi către Timotei, Sfântul Apostol Pavel: „Dar tu, o, omule al lui Dumnezeu, fugi de acestea și urmează dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea” (1 Timotei 6, 11).

Înainte de a aminti preocupările părintelui Clement în domeniul muzicii bisericești, este bine să subliniem faptul că s‑a format într‑o atmosferă patericală, mai întâi în satul natal, Zlătunoaia, din ținutul Botoșanilor, apoi la Mănăstirea Sihăstria și Schitul Sihla, unde a ucenicit fără a‑și depune voturile monahale, dar și la seminarul de la Mănăstirea Neamț, într‑o perioadă când această școală era mai mult decât o academie, cu profesori pe măsură și elevi care aveau, de asemenea, preocupări adeseori ca ale sfinților care știau doar drumul Bisericii și al Școlii.

După studiile universitare de la București, Constantin Haralam a ales drumul Mănăstirii Putna. M‑am întrebat de multe ori, știind legăturile sale cu Schitul Sihla și cu Mănăstirea Sihăstria, de ce nu s‑a îndreptat către acele locuri? Dar neștiute sunt căile lui Dumnezeu!

Obștea de la Putna, înfiripată în vremea stăreției arhimandritului Gherasim Cucoșel (devenit arhiereu în 1977), era atunci povățuită de arhimandritul Iachint Unciuleac. Monahi puțini și vremuri grele. Constantin Haralam a ajutat cu darurile primite de la Dumnezeu, fiind prezent la ascultări, la biserică, la strană, apoi la Sfântul Altar, după ce a primit Taina Preoției din mâinile Mitropolitului Moldovei, Teoctist. A urmat un drum către înălțimile Athonului, care se află în legătură cu Muntele Taborului, loc unde Apostolii și apoi urmașii lor au văzut lumina cea neînserată și au simțit bucurii negrăite, pe care noi, cei risipiți, nu le înțelegem nici măcar în parte.

Sub vârful Athonului, bucuriile și căutările ieromonahului Clement au fost pe măsură. A avut alături oameni ai lui Dumnezeu. De la ei a învățat neosândirea, iubirea sfântă, puterea de a vedea lumina, pretutindeni, iubind biserica și orânduielile sfinte.

Mai cred că, adeseori, ieromonahul Clement a petrecut ore prelungi în prețioasa bibliotecă a chinoviei, cu cărți rare, manuscrise, lucrări de muzică psaltică și cu amintirea marilor cântăreți de altădată, unii dintre ei uimind Muntele Athos, cum a fost Nectarie Protopsaltul, dar și a altor români, prea puțini cunoscuți în șirul marilor protopsalți ai muzicii bizantine.

Din toate a învățat. A fost martor la multe evenimente, vizite importante și mărturisiri de suflet. S‑a apropiat de părintele stareț Petroniu Tănase. A rânduit Domnul să fie acolo în vremurile din urmă, cum îl cunoscuse și în vremurile bune, când Avva Petroniu era nelipsit de la biserică. Cânta și era model pentru monahii împreună‑nevoitori cu el. Un stareț cu evidente calități de literat, care scria cu un condei inspirat, plin de frumusețe și căldură sufletească, lucru oarecum neașteptat la un sihastru. Un iubitor al rânduielilor. De la părintele Petroniu aveai de învățat din toate. Am remarcat atenția lui pentru fiecare, răspunsul la fiecare scrisoare primită, prezența la slujbe. Tăcerea. Puterea de a înțelege tainele din jur.

L‑am auzit cântând. Deși starețul nu s‑a remarcat printr‑o voce de răsunet, părintele Clement mi‑a atras atenția că fusese un mare cântăreț. Incontestabil, fiecare are darul lui. Cineva poate avea frumusețea vocii, dar nu poate aduna întotdeauna toate cunoștințele tehnicii muzicale. Alții au aceste cunoștințe, dar nu au strălucirea vocii. Important este cum primește Dumnezeu cântarea noastră... Oamenii găsesc felurite pretexte...

Peste ani, părintele Clement avea să revină la Prodromu pentru un timp, chiar în zilele în care bătrânul stareț se desprindea de cele ale trupului, învăluindu‑se în rugăciunea fraților și căutând către netrecătoarea Împărăție.

Din perioada viețuirii părintelui Clement la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde era îmbisericit, fiind și la Reședința Mitropolitană, amintesc prezența sa la Sfânta Liturghie, dragostea pentru cântare, întâlnirea cu mulți slujitori talentați ai muzicii, cu părinții Catedralei, cu care cânta adeseori.

La un moment dat s‑a organizat ad‑hoc, la îndemnul Mitropolitului Moldovei, un cor format doar din monahi, Grupul psaltic Psaltirion. Din înregistrările realizate, unele au fost primite cu bucurie de către ascultători diverși, ca ocupație ori atitudine.

Și acum îmi mai spun unii că ascultă Paraclisul Maicii Domnului, Cântări ale Învierii sau altele, pe care Grupul Psaltirion, înființat în anii 1990, le‑a dăruit iubitorilor de slujbe și cântare. Din acest grup, pe lângă părintele Clement Haralam, mai făceau parte părinții Dosoftei Șcheul, Arsenie Butnaru, Serafim Grigoraș, Andrei Vinca, semnatarul acestor rânduri și se mai adăugau la ison, bucurându‑se împreună întru cântare.

Am avut bucuria să particip împreună cu părinții amintiți la câteva concerte organizate în Franța. Era anul 2000. Am fost găzduiți în mănăstirea organizată de vlădica Ioachim Giosanu, într‑o proprietate primită de la un om care dorise să‑și înveșnicească numele, dăruind Bisericii Ortodoxe Române, prin vlădica Ioachim, pe atunci doctorand la Paris, o casă boierească, cu pământ, și câteva acareturi, într‑o preafrumoasă locație aflată la un ceas și jumătate de capitala Franței.

Acolo am rămas vreo două săptămâni. Am concertat la Paris, la Merville, în nordul Franței, unde ne‑am întâlnit cu un apreciat profesor de muzică, coleg de studii cu părintele Clement Haralam, Eugen Rusu. Apoi am călătorit către Aix‑en‑Provence și Marsilia.

Concertele s‑au bucurat de aprecieri pe care, deși nu le căutam în mod deosebit, le‑am primit pentru specificul cântării psaltice cu care parizienii, respectiv francezii din câteva regiuni unde am fost prezenți, nu erau obișnuiți.

Ne‑am bucurat și noi împreună cu ei, am cunoscut câteva comunități ortodoxe, dar și de confesiune romano‑catolică. Au fost dialoguri interesante. La Marsilia a participat la concert și cardinalul Bernard Panafieu, care atunci conducea istorica Dieceză.

La ceaiul oferit după concert, cardinalul ne‑a întrebat dacă ne‑ar putea ajuta cu ceva. Situația devenise neașteptată. Îmi amintesc că l‑am întrebat dacă ar putea veni în Moldova cu moaștele Sfântului Ioan Casian, păstrate în abația „Sfântul Victor”, o veche mănăstire din cetate.

Cererea, după cum ne‑a spus cardinalul, l‑a luat prin surprindere, întrucât moaștele Sfântului Ioan Casian nu mai plecaseră vreodată de acolo.

A zis că este deschis pentru un astfel de proiect, iar Dumnezeu a rânduit ca, în anul 2002, cardinalul și moaștele Sfântului Ioan Casian să ajungă la Iași, Sihăstria, Neamț, Galați și în alte locuri din țară.

Atmosfera din acele zile de itinerar bisericesc a fost pe măsură. După trecerea anilor ne aducem aminte de momentele cu pricina, dar și de deschiderea unora, aș spune neașteptată, față de muzica psaltică, nemaiîntâlnită de ei până atunci.

Evoc cu acest prilej și faptul că la Catedrala Mitropolitană din Iași cânta la strana dreaptă uneori, în duminici sau sărbători, la vecerniile din ajun, și mai ales la vecerniile de hram, arhimandritul Partenie Apetrei, cântăreț valoros, cu o voce sonoră, plăcută, care nu prea primea pe nimeni în preajmă. În mod excepțional, la hram, erau câțiva părinți alături, printre care și părintele Clement.

Atent la manuscrisele vechi, părintele Clement dorea să le copieze. Arhimandritul Partenie nu i‑a îngăduit acest lucru. Și nici părintelui Dosoftei. Într‑o zi a venit vremea ca acestea să fie, în sfârșit, tipărite.

Preocuparea părintelui Clement pentru muzică a constat întru început în dorința de a învăța, în dragostea de a cânta, apoi de a publica anumite compoziții proprii sau diferite lucrări psaltice, mai multe tropare, acatiste, slujbe de sfinți întocmite sau diortosite.

Astfel, părintele Clement l‑a îndrumat pe ucenicul său de la Iași, Cezar Florin Cocuz, să tipărească mai multe cărți, pe care le‑au diortosit împreună și care necesitau a fi reeditate, în această formă, pentru strana Bisericii. Amintim aici: Anastasimatar, Cântări din Slujba Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași - Antologie psaltică, Cântări la Vecernie, Utrenie și Sfânta Liturghie - Antologie psaltică, Cântările Sfintei Liturghii - Antologie psaltică, Florilegiu de cântări calofonice și alese, publicate la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române.

Unele dintre cântările aflate în lucrările de care am făcut amintire sunt mai puțin cunoscute. Nu toate au un melos nuanțat, fiind oarecum diferite față de cele obișnuite. Dar așezarea lor în pagină, tipărirea, care a necesitat eforturi, în primul rând, pregătirea pentru tipar și apoi susținerea financiară sunt demne de toată aprecierea.

Părintele Clement a fost preocupat și de Slujba Icoanei Prodromița, înaintea căreia a slujit cinci ani în perioada de început, apoi încă trei ani și mai bine în perioada a doua a viețuirii sale la Athos.

În același timp, părintele Clement a dezvoltat un dialog fructuos cu câțiva iubitori de armonii celeste din Iași, care au organizat simpozioane cu teme muzicale, neuitând de familia Ocneanu, prezentă după 1990 în viața culturală a cetății Iașilor.

Ce mare bucurie să‑I închini lui Dumnezeu preocupările tale, să fii râvnitor, doritor de a pune în lumină cântarea și rugăciunea și de a te întâlni cu El, acoperit de aripa îngerului, care lucrează permanent în viața fiecăruia!