Cântec pentru așezarea luminii

Părintele protosinghel Ignatie Grecu ne-a dăruit, la statura celor 70 de ani pe care i-a primit de la Dumnezeu, o nouă lucare, Cântec pentru așezarea luminii. Este darul pe care poetul și-l face sieși, dar și altora.

Îl așez pe părintele Ignatie între monahii plini de bucurie, pe care o caută neîncetat, chiar și atunci când ea nu se revarsă cu îmbelșugare. Este bucuria de a primi trăiri înalte, de a le înțelege și a le împărtăși altora, sub umbra bogatei experiențe în obștea Mănăstirii Cernica. Volumul îl dezvăluie pe părintele Ignatie în calitate de monah și poet privilegiat prin prisma atmosferei pe care a cunoscut-o în renumita lavră, datorită oamenilor pe care i-a întâlnit, monahi, scriitori, cărturari, căutători ai marilor frumuseți ascunse celor mulți, dar, în chip deosebit, ca urmare a bucu­riilor pe care le primește ca dar la sfintele slujbe, îndeosebi la Dumnezeiasca Liturghie. Părintele Ignatie Grecu este un versificator înțelept, a cărui exprimare prozodică vorbește despre preocupările cărturărești și dorința de a se înălța către taina Taborului.

Citindu-l și întâlnindu-l pe părintele Ignatie, înțelegi că omul nu este mulțumit cu starea în care se află, dorește să trăiască mai intens cuvintele Evangheliei, să se bucure mai mult de tainice descoperiri, din care s-au cuminecat, odinioară, cei aleși ai lui Dumnezeu. Căutare neîncetată, curiozitate nețărmuită pentru cele duhov­nicești, iată ceea ce ritmează programul zilnic al părintelui Ignatie.

Iar atunci când timpul îi îngăduie, așază condeiul pe hârtie și scrie câteva rânduri, versuri, pe care le păstrează în sertar, până când paginile se înmulțesc și le încredințează tiparului.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, începând cu anul 2019, părintele Ignatie Grecu este călugărul cernican peste care binecuvântarea lui Dumnezeu se revarsă mereu. A întâlnit condeieri de renume și teologi mari care au avut legături cu Mănăstirea Cernica. În fiecare zi, drumul lui duce către mormintele unora dintre aceștia. Câțiva dintre ei au avut viață sfântă și cuvânt înțelept, care a fost îndreptat și către el. Odinioară, între ei, se afla și părintele arhimandrit Benedict Ghiuș, dar și atâția alții.

A mai avut, apoi, șansa de a descoperi în documentele mănăstirii lucruri inedite. Se pare că el este acum cel mai bătrân străjer al amintirilor cernicane și al tainelor ei, al unor adevăruri pe care uneori le comunică și altora, nu întotdeauna cu o larghețe entuziastă, ci cu scumpătate și atenție, înțelegând că tezaurele trebuie păstrate ca atare, cu grijă sfântă.

Am bătut de multe ori la ușa bunăvoinței sale. Am întrebat, neștiind cum să dau de oameni care au avut legături cu Cernica. Aproape că nu găseam nimic despre unii dintre ei, cum a fost cazul călugărului athonit Simeon Ciumandra, pentru care am adunat, ani la rând, câte un cuvânt, de ici și de colo, în vederea scrierii unei pagini evocatoare. La fel s-a întâmplat și cu protosinghelul Gherasim Luca, ostenitor mulți ani la Ierusalim și Iordan, care și-a sfârșit zilele la Mănăstirea Cernica, alături de alți călugări de faimă. Și câte astfel de exemple nu ar mai putea fi pomenite…

Părintele protosinghel Ignatie Grecu este un tezaurar, păstrător al tainelor, al cuvintelor pe care le-a auzit și despre care alții i-au vorbit. Multe astfel de comori le-a strecurat în noua sa carte de versuri.

Cântec pentru așezarea luminii cuprinde în cele 120 de pagini mărturisiri ale sufletului său și o dedicație care mărturisește că aceste cuvinte sunt dăruite celui mult împovărat de cântec, celui preaplin de seva cântării, celui mult preaiubit, căruia i-a rodit țarina și aria de bogăția spicelor s-a umplut, ramurile din livezile sale atârnă pline de rod, încât seară de seară strălucesc sub clar de lună mari policandre stelare.

Autorul recentului volum de versuri dedică mai multe poezii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Am ales să mă refer la câteva dintre ele știind că cea dintâi dintre rugăciunile noastre se îndreaptă către Maica Domnului, cea plină de dar, iubirea și nădejdea mântuirii noastre.

Poezia Buna Vestire ne spune că „Îngerul a venit, a vestit și s-a dus./ A rămas în urmă pe ramuri/ o adiere plină de mireasmă,/ un sunet lin ca de vioară/ când arcușul e o rază subțire/ de lună/ pe strunele în tremur, de/ smarald ale apei./ Nimeni nu l-a văzut? Nimeni?/ Nici măcar pasărea care se/ tânguie în fereastră/ la îmbrățișarea crengilor sărutând Lumina”. Poetul reușește să transmită trăirea sufletului omenesc înaintea Maicii lui Dumnezeu, stihul poeziei luându-și seva din credință și evlavie. Acuratețea gândurilor și a mijloacelor de expresie împrumută poeziilor părintelui Ignatie o frumusețe aparte.

O altă poezie intitulată Către Maica Domnului glăsuiește: „Ce dulce este inimii mele/ chemarea numelui tău./ Sufletul meu este atras de tine/ cu negrăită dulceață și dragoste. Maica Domnului meu!/ Mintea mea este puțină și slabă/ și inima săracă și neputincioasă./ Dar sufletul meu se bucură/ și ar vrea să cânte despre tine,/ munte neatins,/ Maica Domnului meu!/ Mă înspăimânt de asemenea îndrăzneală,/ dar iubirea nu mă lasă/ să țin ascunsă prea mult/ recunoștința față de dragostea ta/ milostivă./ Maica Domnului meu!”

Versurile alcătuiesc un veritabil psalm închinat Fecioarei Maria, în care stihuitorul se descoperă nu doar un trăitor al dreptei credințe, dar și un iscusit mânuitor al condeiului, cu o înaltă concepție despre valoarea spirituală a poeziei de trăire creștină. Simplă, dar în același timp cu elevație înaltă, lirica părintelui Igantie atinge inimile prin frumusețea conținutului, a trăirilor profunde dezvăluite în paginile prezentului volum spre înălțare sufletească.

O altă poezie închinată Maicii Domnului este La fântână: „A venit să ia apă de la/ fântână,/ Fecioara, pe atunci încă o pruncă,/ Sprijinea să nu cadă, ușor, cu o mână/ Ulciorul ce strălucea pe umăr, în soare./ Era pe la amiază. O privighetoare,/ Punea, împletind în ramurile verzi/ ale sălciilor/ Cununi de tril cu flori scânteietoare./ Îngerii abia sosise, voievod preasupus,/ Aripile încă mai purtau fluturând/ Un sunet care opri fără teamă/ cântecul păsărilor: o clipă,/ Dar ce clipă, ce mană, amintind deșertul,/ Preasfântă hrănitoare”.

Din perspectivă mariologică, textul poemului are un caracter ambivalent: pe de o parte făcând trimitere la episodul întâlnirii Fecioarei Maria cu Arhanghelul Gavriil la fântână, informație preluată din Tradiția bisericească, pe de altă parte, constituind o dovadă elocventă despre modul în care poetul s-a raportat la Fecioara Maria, transmițând pioșenia, afecțiunea plină de evlavie și dragoste.

În poemul intitulat Magnificat, stihuitorul se roagă așa: „Altul e, nou cer, pe tine, noi cei de/ pe pământ te știm,/ Pe tine, Născătoare de Dumnezeu, noi/ pururi de mărim. /Bucură-te cerescule, preafrumos chilim,/ Preacurată Fecioară, la tine noi venim!/ De mâhnirea care ne cuprinde, prin/ tine ne izbăvim./ Bucură-te lină mângâiere a inimii/ mult întristată,/ Bucură-te alinare a sufletului, corabie pe/ valuri purtată,/ Bucură-te liman lin umbrit de pom cu/ adieri cerești,/ Bucură-te că sub acoperământul milei tale/ pe tot omul primești./ Bucură-te fântână cu apă răcoritoare și/ lină,/ Bucură-te călăuzitoare stea pe marea/ lumii străină,/ Bucură-te plâns de rouă al dimineții/ pur veșmânt,/ Bucură-te că altceva nu știu decât să/ te laud și să te cânt!/ Bucură-te nor în chipul porfirii în prag de lină/ înserare,/ Bucură-te, dimineață care porți în brațe pe/ Soarele nostru cel mare,/ Bucură-te Marie, pururea Fecioară, de Dumnezeu/ Născătoare”.

Observăm și în această creație folosirea cu delicatețe a figurilor de stil, predominând epitetele și metaforele, pentru a descrie chipul Născătoarei de Dumnezeu, repetiția verbului „bucură-te” ducându-ne cu gândul la cea dintâi poezie închinată Sfintei Fecioare, Imnul Acatist, compus de Sfântul Serghie, Patriarhul Constantinopolului, în veacul al VII-lea. Poezia monahului cernican continuă într-o frumoasă rugăciune către Maica Domnului, construind punți peste alte locuri și timpuri, între care amintim Constantinopolul, Efesul și Calcedonul, Athosul, România și multe altele la care este invitat să participe și cititorul.

Poezia Crin rourat ești, Preacurată înalță cântare Maicii Domnului: „«Bucură-te», ți-a adus ție din cer/ Arhanghelul Gavriil,/ în dimineața cea plină de rouă,/ Căci tu, Preacurată,/ ai zămislit/ și ne-ai dăruit nouă/ binecuvântarea./ Dintru care pururi izvorăște/ tuturor celor de jos/ bucuria cea veșnică,/ fără de margini,/ ca marea”.

Alcătuite cu inspirație și osteneală de priveghere, poeziile protosinghelului Ignatie Grecu ar putea fi socotite înalte doxologii închinate Maicii Domnului, sinteză a credinței și jertfelniciei sufletului său. Preacinstirea în duh poetic este rezultatul conștiinței lăuntrice a autorului, care preaslăvește pe Împărăteasa cerului și a pământului prin mijloace stilistice și lingvistice aparte, pentru a releva frumusețea și strălucirea Fecioarei îmbrăcate în lumină (Apocalipsă 12, 1).

Orice poezie înseamnă înainte de toate trăire. Inspirate din cuvintele Scripturii, din rugăciunea lui Iisus, din cântecul filomelelor, din razele de soare, care cad dimineața asupra florilor înlăcrimate de rouă, din tăcerea nopților, din zborul păsărilor, din înserări și dimineți cum numai la Cernica se întâlnesc, din frumusețea apelor, a lacurilor, din luntrea pe care ar vrea să călătorească deasupra lor, din sălcii, din întâlnirile cu oameni, din mireasma teilor înfloriți, din privegherile nopților, din rugăciune, din valuri, din cântece, din vânturi și din lacrimi, poeții, mai ales atunci când sunt monahi, izvodesc frumoase ziceri. Iată, acum, parte din aceste negrăite frumuseți și trăiri s-au strâns din nou într-o carte: Un cântec pentru așezarea luminii.

Fericiți sunt cei care năzuiesc către Lumină, care o caută și, găsind-o, se veselesc asemenea femeii care, găsind drahma cea pierdută de fericire, a chemat pe cei de aproape, ca să se bucure împreună cu ea.