Cât de religioşi sunt europenii de astăzi

Situaţia Europei începutului de mileniu III, din punct de vedere religios, este una foarte complexă, ţinând seama mai ales de tendinţele care se configurează, de la o Biserică la alta, de la o ţară la alta. Acest lucru este cu atât mai evident, în accepţiunea teologilor, sociologilor şi istoricilor, cu cât în ţările comuniste de odinioară ale Europei, după 1989, s-au produs mutaţii semnificative inclusiv în plan religios, conducând în mod special în Polonia, România, Ucraina, Rusia etc. la o reconsiderare şi creştere a valorilor creştine şi religioase în general.

Cu excepţia Germaniei de Est, unde doar un sfert din populaţie crede în Dumnezeu, ca şi a Cehiei, unde numărul credincioşilor rămâne undeva sub 50%, marea majoritate a europenilor de astăzi îşi declară „credinţa în Dumnezeu“ (Datele statistice privind analiza sociologică sunt oferite de European Values Study - EVS din 1981, 1990, 1995 şi de International Social Survey Program - ISSP din 1991 şi 1998). Germania de Est rămâne, practic, singura parte a Europei, unde o majoritate de 51% se declară a fi atee. În Cehia, procentele ateilor sunt mai mici, dar oricum 20% confirmă aceeaşi convingere. La polul opus, în Polonia, Irlanda şi Portugalia, 90% dintre cetăţeni se declară credincioşi. În ţările scandinave, Franţa şi Olanda, numărul credincioşilor se cifrează undeva în jurul a 50%; Marea Britanie şi Germania de Vest se plasează pe la mijloc, cu 69% şi 65%. Totuşi, numărul celor care cred într-un Dumnezeu personal în conformitate cu tradiţia iudeo-creştină este mult mai mic, în medie cu aproximativ 20 de procente mai mic în fiecare ţară.

Surprinzător este faptul că numărul celor care se roagă de mai multe ori pe lună, dar şi al celor care cred în minuni, este în multe ţări mai mare decât cel al celor care cred într-un Dumnezeu care poartă de grijă lumii. Pe de altă parte, numărul celor care pretind că au avut o experienţă religioasă personală este cu mult mai mic. Încă o dată, Germania de Est se plasează undeva foarte jos: doar 10% din populaţie afirmă că a avut parte de o experienţă religioasă profundă sau de o experienţă a prezenţei lui Dumnezeu. Cu toate acestea, situaţia oferită de evaluările făcute este foarte apropiată de cea din ţările europene cu o viaţă religioasă intensă, precum Irlanda sau Polonia, unde doar 13, respectiv 16% revendică o asemenea experienţă religioasă personală. Doar în cinci ţări europene procentele trec peste 20%; în mod curios, între acestea se află Franţa (24%) şi Olanda (22%), două ţări care, dintr-o altă perspectivă, sunt dintre cele mai puternic secularizate din Europa. Germania de Vest şi Mare Britanie se plasează tot pe la mijlocul clasamentului cu 16% ale celor care au o experienţă religioasă, respectiv cu 11 şi 10% atei.

Făcând o distincţie între credincioşii declaraţi şi practicanţi, statistica amintită arată că doar în trei ţări europene (Irlanda, Polonia şi Elveţia) majoritatea populaţiei participă la slujbele Bisericii. Doar 10% din populaţia acestor ţări nu merge niciodată la biserică, pe când în Franţa, Marea Britanie, Olanda şi Germania de Est mai bine de 50%.

Desigur, există deosebiri semnificative privind frecventarea slujbelor divine în Europa între ortodocşi, catolici, protestanţi şi musulmani. În rândul catolicilor, cei care merg frecvent la biserică reprezintă 43%, iar cei care nu merg niciodată 12%. La protestanţi, merg regulat 25%, iar 21% niciodată. La ortodocşi, vin regulat 8%, iar 25% niciodată. Musulmanii europeni frecventează moscheile în proporţie de 40%, iar alţi 29% nu vin niciodată, fapt ce se explică în principal prin acea că ziua de vineri, care pentru ei reprezintă ceea ce reprezintă duminica pentru creştini şi sâmbăta pentru evrei, nu este zi de sărbătoare.

Grace Davie explică situaţia actuală din Europa privind rata ridicată a celor cu o credinţă religioasă personală şi rata scăzută a celor care merg la biserică prin ceea ce ea numeşte „credinţă fără apartenenţă“. Însă, la fel de bine, există şi reversul, adică „apartenenţă fără credinţă“, despre care vorbeşte Daničle Hervieu-Léger, subliniind că, în întreaga Europă, există şi situaţii în care se manifestă o puternică apartenenţă confesională, dar în acelaşi timp o credinţă şi o participare scăzută la slujbele Bisericii. În acest sens, exemplul cel mai dramatic îl reprezintă ţările de confesiune luterană din Scandinavia, care au numărul cel mai mic de credincioşi care merg la biserică; doar 2% dintre danezi, 5% dintre norvegieni şi 6% dintre suedezi vin cu regularitate la biserică. Totuşi, ţările scandinave prezintă procente ridicate privind apartenenţa la o Biserică sau la o anume comunitate religioasă, ceea ce le apropie de ţări catolice, precum Italia, Portugalia, Austria, Spania, sau mixt-confesionale, precum Elveţia sau Germania de Vest. Doar 10% dintre norvegieni şi 12% dintre danezi n-au nici o apartenenţă confesională.

Acest fenomen a fost definit de către Grace Davie ca un fel de „religie prin reprezentare“, în sensul că o minoritate activă menţine o legătură permanentă cu Biserica, cu acceptul majorităţii. Conducătorii Bisericii şi credincioşii practicanţi participă la viaţa Bisericii, reprezentându-i şi pe ceilalţi, mai puţin activi şi mai puţin sau deloc prezenţi în viaţa Bisericii.