Catedra, condeiul şi sacerdotul - academicianul octogenar

La 30 iulie 2012, părintele profesor acad. dr. Mircea Păcurariu a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani. Această aniversare îl găseşte, ca şi precedentele, la masa de scris, printre documente, manuscrise şi cărţi, pregătit pentru un nou opus sau pentru o ediţie revăzută a unei lucrări care s-a bucurat deja de un real succes printre cititori.

Ziua aniversării este un moment al cinstirii şi preţuirii semenilor noştri, dar mai cu seamă a unor preoţi, cărturari şi personalităţi de seamă. Aşa ne arătăm respectul faţă de cei din preajma noastră, altfel rămânem insensibili şi nerecunoscători şi greşim faţă de Dumnezeu, care ne îndeamnă la iubire între noi, aidoma aceleia cu care ne-a iubit El mai întâi, model desăvârşit pentru toţi, până la sfârşitul veacurilor.

Deşi a fost legat sufleteşte deopotrivă de ţinuturile Hunedoarei, de Ardeal şi Bucureşti, în urmă cu peste 50 de ani, la invitaţia mitropolitului Moldovei Iustin Moisescu a venit în Moldova, unde şi-a început activitatea didactică la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, predând împreună cu alţi teologi tineri, care s-au afirmat mai târziu în şcoala de teologie românească. După 1959, părintele Mircea Păcurariu a parcurs toate gradele didactice, devenind în 1971 profesor la Catedra de istoria Bisericii Ortodoxe Române de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, devenit după 1990 Facultatea de Teologie Andrei Şaguna din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu.

Rămâne în conştiinţa Bisericii ca profesorul de istoria Bisericii Române cu cea mai bogată activitate editorială, care însumează peste 13.000 de pagini tipărite în peste 20 de volume.

La acestea se adaugă peste 200 de studii şi 500 de articole apărute în publicaţii bisericeşti sau laice din ţară şi străinătate.

Multe ar fi de spus despre părintele profesor Mircea Păcurariu la împlinirea acestei vârste patriarhale. De aceea, împlinirea celor 80 de ani de viaţă este şi un moment al bilanţului, dar şi al unor planuri de viitor. Există încă multe astfel de proiecte pe care sfinţia sa le are în vedere, fiind angrenat, alături de profesori de teologie, academicieni şi ucenici în realizarea unor enciclopedii şi dicţionare de referinţă pentru teologia şi cultura românească.

Părintele Mircea Păcurariu continuă o tradiţie culturală transilvană cu filon eclesial, aşa cum au făcut ierarhii şi dascălii de teologie de odinioară, mulţi dintre ei evocaţi în lucrările părintelui profesor.

Mărturisesc, cu deosebită bucurie, că l-am avut profesor de istoria Bisericii Ortodoxe Române la Institutul Teologic de Grad Universitar din Iaşi (apoi Facultatea de Teologie) în perioada de început a acestuia, îndată după 1990. Pentru aceste cursuri a venit la Iaşi însoţit mereu de doamna preoteasă Minerva şi rămâneau cel puţin o săptămână în oraşul celor şapte coline.

Întâi de toate, părintele Păcurariu era un nume sonor în lumea academică a Bisericii, în şcolile de teologie, dar şi în viaţa culturală a neamului. Studiam la cursurile seminariale după manualele sale şi fără să vrei numele părintelui nu putea trece neobservat.

Pe lângă notorietatea culturală deja dobândită, ne-a impresionat comportamentul său definit prin eleganţă, claritate, ţinută aleasă, dar şi prin căldura cuvintelor. Nu-mi amintesc ca vreodată părintele să fi jignit pe cineva ori să fi folosit cuvinte nepotrivite cu intenţia de a răni sufleteşte.

Ţinuta clericală a părintelui profesor era completată de un brâu negru pe care-l purta peste reverendă. Mai văzusem acelaşi lucru la părintele profesor Niculae (Nae) Şerbănescu, care predase în anul I, pe care l-am urmat la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti.

Catedra de istoria Bisericii Ortodoxe Române era privită cu multă seriozitate. Deşi profesorul nu a dat doar note mari, pot spune acum, după 20 de ani, că a apreciat cu onestitate, iar studenţii îi arătau respectul cuvenit.

La preacucernicia sa am mai remarcat un lucru pe care sunt dator să-l amintesc. De multe ori, atât părintele profesor, cât şi doamna preoteasă m-au rugat să-i pomenesc la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Cel puţin 15 ani, zi de zi, familia Păcurariu a fost pomenită la jertfelnicul închinat Domnului din ctitoria sfinţilor mitropoliţi Veniamin Costache şi Iosif Naniescu.

Trecerea anilor înseamnă, înainte de toate, bucuria de a fi putut să-I slujim Domnului. Doar El poate răsplăti în mod deplin lucrarea unui mare profesor de teologie care însumează multe tomuri scrise cu atenţie, studii, articole, neodihnă, căutări şi năzuinţa lucrului bine făcut.

În îndelungata slujire la catedră şi amvon a îndrumat mii de studenţi, cei mai mulţi dintre ei preoţi, monahi, profesori de teologie şi de religie, iar peste 20 de ierarhi l-au avut profesor şi îndrumător în timpul studiilor.

Cum am menţionat şi în alte împrejurări, părintele Mircea Păcurariu este profesorul de teologie (în viaţă) cel mai cunoscut din Biserica Ortodoxă Română. Toate generaţiile de discipoli din şcolile teologice ai ultimilor 40 de ani au studiat manualele pe care sfinţia sa le-a elaborat cu multă acrivie ştiinţifică. Unele din acestea au ajuns la ediţia a VI-a, arătându-se şi în acest fel interesul faţă de importanţa lor.

A publicat în mai toate revistele bisericeşti şi aproape în fiecare număr al istoricului periodic Telegraf Român. A dăruit slujitorilor Bisericii o carte de predici "model", având o ţinută academică şi duhovnicească în acelaşi timp. Aceste materiale omiletice au sobrietate, date veridice, verificate, precum şi o frumuseţe a frazei, fiind o carte care s-a impus deja în domeniu.

Studenţilor le-a lăsat amintirea unui om luminos, preocupat de disciplina sa, admirator al vestigiilor istorice şi al locurilor pitoreşti, de multe ori pelerin împreună cu discipolii în locuri încărcate de istorie şi sfinţenie.

Într-o vizită pe care am făcut-o în Statele Unite ale Americii în anul 2002, am remarcat cât de mulţi preoţi mi-au vorbit de părintele Mircea Păcurariu (şi de alţi profesori sibieni). Cea mai mare parte a preoţilor români de pe continentul nord-american au absolvit studiile teologice la Sibiu.

La începutul anilor â90 a predat istoria Bisericii Române şi la Iaşi. Era un efort considerabil, călătorii obositoare şi lungi între Sibiu şi Iaşi. A fost însă răsplătit cu iubirea studenţilor. În jurul său se aflau mereu învăţăceii cu întrebări, doritori de a cunoaşte mai profund tainele trecutului. Examinările se făceau fără grabă, până seara târziu, uneori chiar în grădina mitropolitană, la umbra copacilor seculari.

În timpul profesoratului de la Iaşi slujea şi predica în Catedrala mitropolitană, slujbele fiind transmise atunci în direct de Radio Iaşi (încă nu fusese înfiinţat Radio Trinitas). Predica era ascultată şi de românii de dincolo de graniţe, până departe în Suedia, Israel ori Africa de Sud (pe unde medii).

La împlinirea a 20 de ani de la trecerea la cele veşnice a mitropolitului Moldovei şi patriarhului de mai târziu Iustin Moisescu (2006) l-am rugat să întocmească o evocare a marelui ierarh. Cu punctualitate şi bunăvoinţă mi-a trimis două texte, unul scris special pentru această comemorare, o frumoasă aducere-aminte, cu idei clare şi realism elocvent.

La fel a procedat părintele profesor şi atunci când l-am rugat să trimită evocări pentru volumul omagial dedicat fostului său coleg de la seminarul nemţean, părintele profesor arhid. Ioan Ivan, sau pentru arhimandritul Partenie Apetrei, fostul eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi.

La acest popas aniversar al părintelui profesor acad. dr. Mircea Păcurariu, ne aducem aminte de marile personalităţi culturale şi bisericeşti pe care sfinţia sa le-a evocat. Lucrarea lor pilduitoare are ceva din strădaniile marilor Părinţi ai Bisericii, trăitori în trecute vremi, rămaşi actuali şi acum, după un mileniu jumătate ori chiar mai mult.

Vivat Magister! Axios!