Ce înseamnă cultură generală?

Întrebarea pare retorică. Mai exact, pare să-și con­­țină răspunsul: generală, firește.

Doar că mai trebuie să cădem de acord ce-nseamnă „generală”. În funcție de persoana pe care veți întreba-o sau de sursa documentară pe care veți consulta-o, o să primiți răspunsuri diferite.

Cam toată lumea este de acord că în cultura generală se includ cele 7 arte frumoase, dar, surpriză, nici în enumerarea acestora nu este consens. Unii inventariază pictura, sculptura, arhitectura, muzica, dansul, literatura și cinematografia (de remarcat absența teatrului), alții înlocuiesc literatura cu doar poezia, alții grupează la un loc artele plastice sau invocă artele spectacolului. Ca să nu mai vorbim că existența (foarte frecventă) a expresiei „literar-artistic” sugerează că literatura n-ar fi o artă.

Lucrurile sunt și mai complicate dacă amintim că în secolul V d.Hr., Martianus Capella a definit Cele șapte arte liberale ca fiind: gramatica, dialectica, retorica, geometria, aritmetica, astronomia și muzica.

În fine, cu puțină răbdare veți găsi și o listă de 20 de arte, incluzând artele circului, benzile desenate și proiectarea industrială...

Dincolo de aceste liste, exceptând ateii (sub 1% în România), orice om o să-ți spună că și religia ține de cultura generală. La rândul lor, filozofii, sociologii și psihologii vor susține, pe bună dreptate, că măcar câteva noțiuni din domeniile lor ar trebui să posede cel care vrea să fie socotit a avea cultură generală.

Trebuie însă să mergem mai departe: poți oare să te lauzi cu o cultură generală deasupra mediei fără să ai habar de teorema lui Pitagora, ce este și ce face un electron, ce este și ce face un acid, cum reușește să plutească o navă de peste o sută de mii de tone, cum poate să zboare un avion de cinci sute de tone, ce susține teoria extinsă a relativității, cum funcționează un telefon mobil? Sau cine a fost Maria Stuart? Sau unde este Peninsula Kamceatka? Sau dacă Norvegia e monarhie ori republică?

Desigur, oricum am defini-o și orice am include în ea, cultura generală poate fi mai bogată sau mai modestă.

O butadă observa că superspecializarea profesională înseamnă că știm tot mai multe despre un domeniu tot mai îngust, până vom ajunge să știm totul despre nimic... La polul opus, cultură generală înseamnă să știi măcar un pic despre cât mai multe.

„De ce?” este o întrebare care, din fericire, și-a primit demult cel mai bun răspuns, în „Arta conver­sației”, de Ileana Vulpescu: „Ca să înțeleg cum merge lumea”. Este un obiectiv de importanță incontestabilă, mai ales azi, când lumea e tot mai greu de înțeles...

O altă butadă definea cultura generală ca fiind ce-ți rămâne după ce ai uitat tot ce-ai învățat. Tâlcul vorbei e acela că învățăturile și cunoș­tințele profunde se decantează în tine, se incorporează în mintea și sufletul tău; poți uita de unde știi - important e că știi!

Trăim într-o epocă fabuloasă, în care comunicarea și accesul la sursele documentare au atins un nivel care spulberă orice scuză pentru a nu ști. Cum să vezi ori să citești știri despre tragedia ucraineană fără să cauți - și să găsești în câteva secunde - o hartă a orașului Mariu­pol, de pildă, și câteva cuvinte despre cum era înainte de prăpăd?

Lucrul acesta este valabil pentru orice, inclusiv pentru ezitările de gramatică. E nivele sau niveluri? O mulțime de oameni mergeau sau mergea undeva? Unul din ori unul dintre?

Nu e nici o rușine să nu știi ori să nu fii sigur de ceva. Dar e tare păcat să nu încerci să afli!