Ce şi cât să cerem de la Dumnezeu?

Tiparele culturale în care ne-am născut şi în matricea cărora ne formăm ne învaţă că, exceptând familia sau prietenii apropiaţi, nu putem cere cuiva un lucru sau un serviciu, fără a oferi imediat ceva în schimb. Ba chiar şi în cazul persoanelor apropiate, încă din momentul în care ne gândim să cerem ceva, ne orientăm deja la o modalitate de compensare a serviciului primit.

Faţă de Dumnezeu însă, nu numai că ne este permis, dar avem obligaţia să-I cerem ajutor, sprijin sau daruri. Dar care este limita până la care putem adresa cereri lui Dumnezeu?

Sf. Isaac Sirul insistă, într-o scrisoare adresată unui ucenic, tocmai pe această temă: ce se cuvine să Îi cerem lui Dumnezeu? Aflăm de la monahul sirian din secolul al VI-lea - din fragmentul ce vi-l propunem în continuare - că atunci când vorbim cu Dumnezeu în rugăciune, se cade să-I cerem lucruri măreţe, daruri nepreţuite, pe care numai El le poate îndeplini. Paradoxal, dimensiunea lucrului cerut indică nu atât îndrăzneala noastră, cât încrederea şi cinstea pe care o acordăm Părintelui Ceresc, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorul de viaţă.

Ce-au cerut alţii înainte?

„Nu fi fără de minte în cererile tale, ca să nu necinsteşti pe Dumnezeu prin micimea cunoştinţei tale. Fii înţelept în rugăciunile tale, ca să te învredniceşti de cele slăvite. Cere cele cinstite de la Cel Ce nu pizmuieşte, ca să primeşti cinstea de la El, pentru voia ta cea înţeleaptă. Solomon a cerut înţelepciune şi a primit împreună cu ea împărăţia, deoarece a cerut ca un înţelept de la Marele Împărat. Elisei a cerut îndoit harul Duhului, aflat în învăţătorul său, şi n-a rămas fără împlinirea cererii. Căci cel ce cere lucruri fără preţ de la împăratul, dispreţuieşte cinstea Acestuia. Israel a cerut lucruri mici şi şi-a atras mânia lui Dumnezeu. Căci nu s-a gândit să se lumineze de cele înfricoşătoare ale lui Dumnezeu în lucrurile lui, ci a cerut cele de trebuinţă pentru stomacul lui. Şi de aceea, «aflându-se încă mâncarea în gura lor, mânia lui Dumnezeu s-a suit asupra lor» (Ps. 77, 34).

Îngerii, curioşi să afle ce mai cer oamenii în rugăciuni

Înfăţişează lui Dumnezeu cererile tale, pe măsura slavei Lui, ca să se mărească slava ta prin El, şi Se va bucura de tine. Căci, precum cel ce cere de la împăratul puţin gunoi nu numai că se necinsteşte pe sine pentru lucrul fără de preţ ce l-a cerut, deoarece a dovedit multă necunoştinţă, ci a şi jignit pe împăratul prin cererea lui, aşa şi cel ce cere de la Dumnezeu lucruri pământeşti în rugăciunile sale. Căci îngerii şi arhanghelii, care sunt mari dregători ai lui Dumnezeu, privesc la tine în vremea rugăciunii tale, ca să vadă ce lucruri ceri de la Stăpânul lor şi se uimesc şi se veselesc când văd pe cel pământesc uitând de trupul lui şi cerând cele cereşti, precum, iarăşi, se mânie pe cel ce a lăsat cele cereşti şi cere gunoiul lui.

Să nu ceri de la Dumnezeu un lucru pe care are grijă să-l dăruiască fără să i se ceară, şi nu numai celor iubiţi ai Săi, ci şi celor străini de cunoştinţa Lui. Nu fiţi ca păgânii, care spun multe în rugăciuni. Căci păgânii cer cele trupeşti, a zis Domnul. «Iar voi nu vă îngrijiţi de ce veţi mânca, sau de ce veţi bea, sau cu ce vă veţi îmbrăca. Căci ştie Tatăl vostru că aveţi trebuinţă de acestea» (Mt. 6, 31). Fiul nu mai cere de la tatăl său pâine, ci cere lucrurile cele mai mari şi cele mai de preţ din casa tatălui său. Pentru neputinţa cugetării oamenilor a poruncit Domnul să se ceară pâinea cea de toate zilele. Ia seama ce a poruncit celor desăvârşiţi întru cunoştinţă şi sănătoşi cu sufletul: «Nu vă îngrijiţi de mâncare, zice, sau de îmbrăcăminte» (Mt. 6, 28). «Căci dacă se îngrijeşte de dobitoacele necuvântătoare şi de păsări şi chiar de cele neînsufleţite, nu cu mult mai mult de voi? Ci cereţi mai degrabă împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă» (Mt. 6, 33).

„Însetează după Hristos, ca să te îmbeţi de dragostea Lui“

Iar de-I ceri lui Dumnezeu un lucru şi trebuie să aştepţi mult, pentru că nu te ascultă degrabă, nu te întrista. Căci nu eşti tu mai înţelept ca Dumnezeu. Aceasta ţi se întâmplă fie pentru că eşti nevrednic de ceea ce ceri, fie pentru că nu sunt căile tale pe măsura cererilor tale, ci dimpotrivă, fie pentru că n-ai ajuns la măsura de a primi darul pe care-l ceri. Pentru că nu trebuie să ne urcăm la măsuri mari înainte de vreme, ca să nu ni se facă fără folos darul lui Dumnezeu, prin prea grabnica primire a lui. Căci tot ce se primeşte uşor repede se şi pierde. Însă fiecare lucru dobândit cu durerea inimii e şi păzit cu grijă.

Însetează după Hristos, ca să te îmbeţi de dragostea Lui. Închide ochii tăi de la cele plăcute ale lumii, ca să te învredniceşti de Dumnezeu, să împărăţească pacea Lui în inima ta. Înfrânează-te de la lucrurile pe care le privesc ochii tăi, ca să te învredniceşti de bucuria duhovnicească. De nu-I sunt plăcute faptele tale lui Dumnezeu, să nu-I ceri slavă, ca să fii ca un om ce ispiteşte pe Dumnezeu. După vieţuirea ta să fie şi rugăciunea ta. Căci nu poate cere cele cereşti cel legat de cele pământeşti; şi e cu neputinţă să ceară cele dumnezeieşti cel ce se ocupă cu cele lumeşti. Pentru că dorinţa fiecărui om se arată din faptele lui. Şi pentru lucrurile pentru care se străduieşte, pentru acelea se şi luptă în rugăciune. Cel ce doreşte cele mari nu se îndeletniceşte cu cele mici.“ (Sf. Isaac Sirul, „Cuvinte despre sfintele nevoinţe“, Filocalia a X-a, EIBMBOR, Bucureşti, 1981).