Cei puternici, plecaţi-vă

Duhul smerit adună duhovnicie şi sădeşte nădejde în sufletele celor care aud şi văd dincolo de ce se simte pământesc. Mai presus de orice este Blândul Hristos Domnul, Care S-a deşertat pentru a ne cuprinde şi a ne îmbrăţişa pe toţi.

Omul care nu vrea mângâierea lăuntrică a Duhului, cea care naşte lacrimi de pocăinţă şi de bucurie, de deşertare şi de profundă apropiere de Potirul nesecat al mântuirii lumii întregi, se distanţează brusc de măreţia lui Dumnezeu.

Acest gest provoacă acea stare de încredere în sinele firii umane, năucită de duhul trufiei, orbită de slava lumii. Astăzi zac dorinţe ascunse de stăpânire desprinse din paginile trecutului sângeros al marilor stăpâniri. S-au ascuţit suliţi şi săgeţi la adresa preaminunatei Ortodoxii, a celei ce păstrează şi transmite ceea ce e mai de preţ: Harul dătător de mântuire.

S-au aşezat în cete, bine hrănite, nemulţumitorii şi defăimătorii istoriei noastre şi forţează tinda bisericilor strămoşeşti înjosindu-se ruşinos, prin lepădarea de credinţă şi de neam, aducându-le întristare strămoşilor. Lepădarea e plină de  răzbunare şi susţinută de putere aparentă, care strică cu totul ceea ce este mai frumos şi bun în om. Cel puternic al lumii acesteia nu se pleacă în faţa nimănui, iar puterea pe care o deţine trebuie hrănită zilnic şi cei care nu se supun primesc asuprire şi batjocură, marginalizare spre umilire şi discreditare.

E vremea ca cei puternici să se plece, căci cu noi este Dumnezeu şi să înţeleagă suflarea toată că noi pe El îl iubim şi nu căutăm a moşteni această lume trecătoare, sau a crea imperii pline de faimă nefolositoare. Noi nu suntem din lumea aceasta, de aceea, Cel Puternic întru tărie, Biruitor al morţii, Hristos Domnul, nu scoate sabia răzbunării, ci primeşte întru Împărăţia Sa sânge de martir al veacului acestuia, loviri peste obraz, spre întărirea dreptei credinţe, spre pocăinţă grabnică şi iubire de vrăjmaşi.

Cei puternici, smeriţi-vă, căci Unul singur este Atotputernic şi Acela este Hristos. Plecaţi-vă genunchii întru căinţă, capetele întru zdrobirea cugetului, mâinile întru rugăciune şi veţi primi iertare, îndurare dumnezeiască, izbăvire, viaţă veşnică, iubire absolută, inel al moştenirii celor cereşti, Viţelul cel gras al Euharistiei, spre a deveni moşteni ai Împărăţiei veşnice. E vremea să înţelegem cu toţii sunetul clopotelor, care de veacuri se aude, prin codri şi cetăţi frumoase, să nu pierim ca faraonii, care n-au crezut întru Unul Dumnezeu, să nu vă înşele lumea cu laudele ei şi să rămâneţi fără nume, în faţa Celui Drept şi Sfânt.