Cel mai bun calmant

Andrei era un copil de  11 ani care se confrunta  cu o boală foarte gravă, incurabilă. Preotul capelan  al spitalului unde micuțul  era internat îi dedica lui cel mai mult din timpul acordat pastorației celor bolnavi. Băiatul nu mai avea mult  de trăit, dar înfrunta  moartea cu o seninătate,  o pace și o bucurie de  invidiat. Odată, celor din familie care îl vizitau  le-a cerut să-i cânte psalmul 83: „Cât de iubite  sunt locașurile Tale,  Doamne al puterilor!” Într-o zi, medicul  care-l îngrijea pe copil i-a zis: „Andrei, tu nu te plângi niciodată, însă cu siguranță  ai dureri foarte mari.  Am să-ți administrez un calmant”.  „Domnule doctor, a răspuns copilul, vă rog să nu-mi dați nici un remediu.” „De ce  refuzi medicamentul?  Te-ai simți mult mai bine  dacă l-ai lua”, a insistat doctorul.  Replica copilului  a fost una simplă și sublimă în același timp. El a spus:  „Lui Iisus, când era pe Cruce, nu a venit nimeni  să-I dea vreun calmant”. Dragostea pentru Hristos,  care include și străduința  de a-L imita și dorința  de a răbda orice neplăcere pentru El, este cel mai bun remediu pentru ușurarea suferințelor. Și, în același timp, cel mai bun stimulent pentru ceea ce trebuie  să facem. Cei care rabdă  fără cârtire și cu stăpânire  de sine rămân credincioși  voii lui Dumnezeu. Și aceia care rămân credincioși voii  Lui vor primi răsplata  pe care le-a făgăduit-o  Hristos, Împărăția cerurilor. Răbdarea în încercări  cu gândul la Hristos  este un mijloc sigur  pentru a ne uni cu Dumnezeu. Pe cât cârtirea ne desparte  de Dumnezeu, pe atât răbdarea ne călește unirea  cu El. Dacă, așadar, răbdăm cu mulțumire toate  încercările pentru harul Lui,  ne va răsplăti pe noi cu fericirea veșnică. Prin necaz și răbdare ajungem în tărâmul adevăratei cunoștințe și ne curățim de mulțimea păcatelor noastre.