Cinstirea dinastiei spirituale a Lovineştilor la Fălticeni

În primăvara anului 1958, G. Călinescu, însoţit de principalii săi colaboratori de la Institutul de Istorie şi Teorie Literară al Academiei, a întreprins o călătorie de studii în Moldova „… în scopul, după menţionarea sa dintr‑o Cronică a optimistului, de a studia un număr de clasici români (Eminescu, Creangă. V. Alecsandri, C. Hogaş, M. Kogălniceanu, C. Negri, N. Gane şi alţii) pe locurile unde au trăit şi lângă monumentele naturale şi artistice pe care le descriu în opera lor". Cu acel prilej, impresionanta şi insolita caravană s‑a oprit şi la Fălticeni, unde pontiful criticii ar fi exclamat, în acea unică declamaţiune a sa, că se află într‑o Florenţă a României, adăugând că situează toposul în rândul al treilea al zăcămintelor noastre spirituale, după Bucureşti şi Iaşi.

Fălticenenii îşi aduc adesea aminte de remarca „divinului critic”, ce are pentru ei valoare de trofeu. E o mândrie de înţeles, şi întemeiată, a unor descendenţi care‑şi doresc ca blazonul de altădată să strălucească iar în viaţa urbei. Şi ca să se împlinească vrerea, s‑au dedat lucrării, cinstindu‑şi înaintaşii, fie prezentându‑i în muzee cu statură naţională, precum acea nepereche Galerie a Oamenilor de Seamă, fie poftind la Fălticeni intelighenţia de azi a ţării, ca să se rostească cu privire la moştenirea lăsată de ilustra falangă de personalităţi ivită din plasma acestui oraş din nordul românesc, creat îndată după raptul austriac din 1775 al părţii septentrionale a Moldovei, numită de ocupanţi Bucovina. Aşezarea Folticenilor, cum s‑a numit auroral, formată la început din aglutinarea a patru sate, era menită de întemeietori „… să ţină loc de Suceavă".

În mod firesc, la iniţiativa unor reprezentanţi ai generaţiei de mijloc a elitei fălticenene, Teodor Brădăţanu, Dragoş Apostol şi a unui ieşean cu rădăcini în părţile acestea de ţară, filologul şi teologul Sorin Guia, sprijiniţi de Primăria oraşului, demersul a fost inaugurat cu Lovineştii, văzuţi de iniţiatori ca o dinastie, căreia s‑au gândit să‑i consacre o conferinţă naţională. Am subliniat că avem de-a face cu o alegere firească, dată fiind magnitudinea seminţiei şi legăturile sale întinse şi de substanţă cu Fălticenii. Probabil că sunt puţine localităţile în care să fi înflorit o asemenea familie de spirite, în rândurile căreia s‑a aflat un corifeu ca Eugen Lovinescu, fondator de direcţie în cultura naţională, secondat de figuri marcante, precum nepoţii săi Anton Holban, Horia şi Vasile Lovinescu şi fiica, Monica Lovinescu. Dacă cei mai mulţi dintre oamenii de seamă ai Fălticenilor au odrăslit aici şi s‑au format la venerabila şcoală a urbei, ca apoi să‑şi ia zborul, Lovineştii, în majoritate, şi‑au împletit întreaga viaţă cu târgul de pe Şomuz. Potrivit amintirilor lui Aurel George Stino din Grădina liniştii, carte pe care am editat‑o în 1974 la Editura „Junimea", „Viaţa fălticeneană a criticului era departe cu totul de ceea ce s‑ar putea numi vacanţie; se supunea unui regim de muncă ce‑l izola teoretic de ai săi. Ani de zile a scris în liniştea casei cu brazi de pe strada Sucevei, revăzând şi tipărind la Bucureşti”. Anton Holban, la rându‑i, a slovenit la cărţile sale tot în verile petrecute la Fălticeni, iar Vasile Lovinescu, originalul hermeneut, a vieţuit la asfinţitul existenţei în casa donată Fălticenilor de el şi de fratele Horia, spre a găzdui Galeria Oamenilor de Seamă. În odăile în care locuia cu doamna lui, Stela, Vasile Lovinescu a elaborat sau definitivat opere de referinţă, ca Al patrulea hagialâc. Exegeză nocturnă a „Crailor de Curtea Veche", Creangă şi Creanga de aur. Doar Horia şi Monica au fost purtaţi de soartă spre zări mai apropiate sau mai depărtate. Dar şi ei s‑au înturnat la Fălticeni şi‑şi dorm somnul de veci, alături de ceilalţi reprezentanţi ai dinastiei, în cavoul familiei din Cimitirul Tâmpeşti (Grădini, după numele de acum), mărturie a prezenţei mitice în acest spaţiu şi a stingerii unui neam ce nu şi‑a pierdut strălucirea graţie preţiosului testament spiritual.

Dinastia Lovineştilor a contribuit din plin la renumele de vatră spirituală a Fălticenilor şi de aceea, de bună seamă, celebrările gândite şi puse în operă de oamenii locului s‑au oprit mai întâi şi întâi la Lovineşti. Iar cei sortiţi să oficieze au fost la înălţimea dinastiei omagiate. De la Bucureşti, reeditând parcă expediţia călinesciană, a descins la Fălticeni o armada de profesori şi cercetători de la Institutul „Călinescu", condusă de academicianul Eugen Simion, cel mai lovinescian dintre criticii noştri, care prin cartea sa, în formă primară strălucită teză de doctorat, E. Lovinescu, scepticul mântuit, l‑a aşezat pe marele înaintaş la locul lui de vector primordial al criticii româneşti moderne. Ediţia a III‑a a cărţii, definitivă după spusa autorului, a fost lansată la Fălticeni în ziua a doua a conferinţei, la 29 aprilie 2017. Pe 28 aprilie, prima zi a acestei prestigioase manifestări, Eugen Simion a fost încununat cu Premiul „Eugen Lovinescu", acordat de un juriu ce l‑a avut ca preşedinte pe profesorul universitar doctor Gheorghe Chivu, membru corespondent al Academiei Române. La amiaza aceleiaşi zile, Eugen Simion a primit şi titlul de cetăţean de onoare al Fălticenilor în semn de recunoştinţă pentru omul şi cercetătorul care a pus în valoare creaţia eminentului fiu al Fălticenilor şi a continuat opera părintelui sincretismului cultural.

Alături de solii Bucureştilor, în conclavul de la Fălticeni au fost prezenţi prestigioşi profesori şi cercetători de la universităţile şi institutele de specialitate din Iaşi, Chişinău, Constanţa, Suceava, Piteşti. În conferinţe şi comunicări, aceştia au abordat din unghiuri diferite, venind cu puncte de vedere originale, într‑o lectură critică contemporană, creaţia Lovineştilor în ceea ce are aceasta mai reprezentativ, stăruind cu folos şi asupra locului şi rolului Fălticenilor în preocupările dinastiei ce ne‑a lăsat un preţios tezaur românesc şi universal. A fost un fericit început şi un bun prilej de a prospecta viitorul. Eugen Simion a avut inspirata idee, îmbrăţişată cu entuziasm de primarul Cătălin Coman, propunând ca an de an la Fălticeni să se reunească într‑o dezbatere şi întâlnire fructuoasă criticii români.

De va birui gândul şi lucrurile se vor întâmpla astfel, ar fi meritata răsplată pe care Eugen Lovinescu ar primi‑o, văzând de acolo, din înalturi, că oraşul din inima sa a ajuns a fi agora breslei căreia i‑a dăruit atâta prestigiu.