Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Colindători de primăvară

Colindători de primăvară

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 10 Apr, 2020

Adevăratul anotimp al colindelor e primăvara. Vin chiar florile de măr să ne cânte la geam. Și nu numai ele. Se îngrămădesc toți pomii de prin grădini să ne colinde. Mai cu seamă cei despre care nu vorbesc nimic colindele de iarnă. Cum ar fi, bunăoară, corcodușii.

Dintre toți, pe ei îi aștept cu cel mai mare drag să mă ningă cu flori, să-mi ia sufletul în mâinile lor verzi, cu degete multe, și să-l amestece cu sufletul lor, ca să încep să fiu și eu nițel pom, deși mi-am dorit mereu să fiu mai mult. Chiar pom de tot. Și nu cireș sau măr. Ca să nu se spună că sunt pretențios. Ci simplu cor­coduș, asemenea celor de la geamul casei în care m-am născut. Măgarul pomilor, cum îi spuneam când eram copil. Deși nu era deloc îndărătnic. Se mulțumea cu puțin. Pentru ca, primăvara, să ne pomenim cu o lumină albă năme­țindu-ne casa. Ziceai că ninsese peste noapte. Doar că zăpada ce căzuse nu numai în curtea noastră, ci peste întregul sat, era atât de parfumată, încât amețeai când o miroseai.

Ne-ar fi plăcut să ne dăm cu săniile pe ea, fiindcă era și dealul dinspre pădure nins, dar ne temeam să nu ne îmbătăm cu parfum.

Cine mai avusese vreodată ocazia să zburde pe un derdeluș din flori de corcoduș?!

Era ceea ce făceam eu, dar în gând.

Mă dădeam cu gândurile mele pe gândurile corcodușului, fiindcă asta erau florile lui și ale celorlalți pomi ce ne colindau primăvara.

Se umpleau ulițele satului de colinde. Câteodată, vedeai niște lumânări albe pâlpâind pe câmp.

Erau colindătorii care rătăceau drumul.

- Veniți încoace! îl auzeam pe tata spunând. Au venite florile de măr să ne colinde!

Uite-le și pe cele de gutui!

De corcoduși nu zicea niciodată, deși bea toată iarna țuică de pe urma lor.

Poate că tata avea dreptate. Corcodușii mă colindau numai pe mine. Cel puțin așa credeam eu. Mai cred asta și acum. D-asta și visez, când vine primăvara, că nu sunt om, ci corcoduș. Iar dimineața, când mă trezesc, găsesc camera în care dorm plină de flori!