Colportajul în Biserica Ortodoxă Română - repere istorice, culturale și administrative

Termenul de colportaj este de origine franceză și a fost împrumutat în limba română prin transliterare din cuvântul „colportage”, un derivat al verbului „colporter”, care din punct de vedere etimologic indică acțiunea de „a purta pe umeri” („porter” și „col”). Prin acest verb francez se indica, în trecut, activitatea de comerț ambulant, în special vânzarea de cărți. În limba română, termenul de colportaj a primit însă un alt înțeles, unul teologic, și anume, de activitate pastoral-misionară specifică Bisericii. Mai precis, în limbaj eclezial ortodox, prin colportaj se înțelege o activitate fundamentată pe comuniunea dintre parohii și mănăstiri cu chiriarhul lor, prin care, pe de o parte, se manifestă grija pastorală a chiriarhului față de comunitatea parohială sau monahală în ceea ce privește cultul liturgic, educația și formarea teologică a credincioșilor, iar, pe de altă parte, se concretizea­ză sprijinul respectivei comunități parohiale sau monahale pentru susținerea activită­ților pastoral-misionare ale Bisericii. Această complexă realitate comunională a vieții bisericești a colportajului nu a fost, însă, analizată sistematic în literatura românească de specialitate.

Preacuviosul părinte protosinghel Joachim Bejenariu, bazân­du-se pe formația sa intelectuală de teolog și economist, precum și pe expe­ri­en­ța sa de peste 10 ani în coordonarea Sectorului de colportaj al Arhi­episcopiei Bucureștilor, a abordat, cu mult entuziasm și serioasă acribie, subiectul colportajului în această lucrare, care se prezintă astfel ca un început al cercetării subiectului în spațiul teologic românesc. Structurată în șase mari capitole, urmate de concluzii și bibliografie, lucrarea se constituie ca o sinteză analitică a reperelor istorice, culturale și administrative privitoare la colportajul din Biserica Ortodoxă Română, precum și a reglementărilor legale și ecleziale referitoare la această activitate. În plus, lucrarea este precedată de o notă editorială în care sunt expuse succint aspecte ale activității economice din Biserică, concretizate în acțiuni filantropice, iar în final este expusă sintetic structura lucrării.

Primul capitol (pp. 11-25), mai succint în raport cu celelalte capitole, analizează reperele generale referitoare la importanța, semnifi­cația și specificul colportajului în Biserică, încadrând această activitate în administrarea bunurilor bisericești și indicând pentru aceasta repere biblice, patristice, canonice și nomocanonice. De remarcat faptul că autorul constată în acest prim capitol două reguli precise pentru desfă­șurarea activității de colportaj în Biserică. Prima este că, dintotdeauna, „colportajul, ca activitate administrativă, duhovnicească, misionar-culturală și filantropică a Bisericii, trebuie să se organizeze cu binecuvântarea acesteia, exprimată prin chiriarh și în deplin consens cu hotărârile Sfântului Sinod” (p. 22). Cea de-a doua regulă im­por­tantă este aceea că, „în activitatea de colportaj, și nu numai, Biserica trebuie să evite și să combată cu fermitate kitsch-urile de tot felul” (p. 22). Se creionează astfel cadrul general în care se poate organiza corect, în Biserică, activitatea de colportaj.

Cel de-al doilea capitol (pp. 26-53) este dedicat unei analize canonice a dreptului Bisericii de a avea și de a administra bunuri, în care autorul subliniază faptul că scopul administrării bunurilor bisericești este susținerea activității pastorale, cultice, educaționale și social-filantropice din Biserică. În acest sens, este menționat faptul că, „urmând prevederilor neotestamentare, sfintele canoane prevăd faptul că slujitorii Bisericii pot folosi o parte dintre veniturile obținute din administrarea bunurilor Bisericii, pentru a-și asigura un trai decent, și că restul veniturilor trebuie să fie alocate întreținerii lăcașurilor de cult și activităților sociale ale Bisericii” (pp. 30-31). Această imagine clară indică faptul că slujitorii clerici, din veniturile obținute în Biserică, au dreptul să-și asigure un trai decent și îndatorirea de a se îngriji responsabil de lăcașurile de cult și de a-i ajuta pe cei aflați în nevoi. În acest sens, sunt exemplificate tipurile de activități pastorale, cultice, filantropice și educa­ționale ce pot fi susținute de Biserică, precum și modalitatea practică de realizare a acestora. Totodată, autorul analizează și prevederile canonice referitoare la colportaj, accentuând rolul de administrator al bunurilor bise­ricești, care le revine, pe de o parte, chiriarhului în eparhie și, pe de altă parte, preotului și diaconului în parohie, precum și cel al economului bisericesc, identificând atribuțiile și respon­sabilitățile fiecăruia. În acest context, este amintit și dreptul de devoluțiune al Patriarhului, înțeles bineîn­țeles ca un corolar al sinoda­lității.

În cel de-al treilea capitol (pp. 54-139), care este cel mai întins al lucrării, se prezintă istoricul activi­tății de colportaj în Biserica Ortodoxă Română, până la începutul veacului al XX-lea. După ce eviden­țiază principalele mărturii istorice, autorul constată că mănăstirile au fost principalele locuri în care s-a desfășurat activitatea de colportaj din Biserica Ortodoxă Română și că apariția tiparului a constituit un puternic impuls pentru dezvoltarea acti­vității de colportaj bisericesc. În continuare, sunt prezentate apa­riția primelor tipărituri din Țările Române și modul de difuzare a acestora, iar apoi este analizată contri­buția adusă la dezvoltarea activită­ții tipografice și, implicit, a colportajului de către mai multe perso­nalități reprezentative ale vieții ecleziale românești, începând cu secolul al XVI-lea și până în secolul al XIX-lea. Mai întâi este evidențiat diaconul Coresi (1559-1583), care a avut o importantă contribuție la activitatea tipografică în spațiul românesc și, totodată, la dezvoltarea colportajului, întrucât tipăriturile sale erau intens difuzate în rândul românilor. Este apoi prezentată activitatea Sf. Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (1632-1653), de susținere și promovare a tipăriturilor în limba română și de răspândire a acestora în toate provinciile românești. Mărturie importantă a acestei activități a ierarhului moldovean este Cazania sa din anul 1643, cu o foarte mare răspândire dovedită de faptul că aproximativ 400 de exemplare au fost descoperite doar în Transilvania (p. 72). Alte lucrări importante evidențiate de autor sunt Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Biblia de la București (1688), de asemenea mult difuzate în epocă printre români. Sunt apoi prezentate contribuțiile consistente la dezvoltarea tiparului românesc și a acti­vității de colportaj a unor cunoscute perso­nalități precum Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei (1671-1686), Sf. Ierarh Antim Ivireanul (1708-1716), Sf. Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Mitropolitul Neofit Cretanul (1738-1753), Sf. Paisie de la Neamţ (1722-1794), Mitropolitul Veniamin Costachi (1803-1842), Sf. Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Țării Românești (1823- 1834), Episcopul Chesarie Căpă­țână al Buzăului (1825-1846), Sf. Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei (1847-1873). Finalul acestui capitol este dedicat evoluției activității de colportaj în Principatele Unite Române, eviden­țiindu-se apariția revistei Biserica Ortodoxă Română, ca periodic oficial al Sfântului Sinod, și înființarea Tipografiei Cărților Bise­ricești, ce a fost inaugurată în 17 ianuarie 1882 de către Mitropolitul-Primat Calinic Miclescu (1875-1886). Anexat la acest capitol este un tabel cu principalele momente din istoria acti­vității de tipărire din Biserica Ortodoxă Română.

Cel de-al patrulea capitol (pp. 142-167) își propune să prezinte sintetic prevederile consti­tuționale româ­nești referitoare la libertatea religioasă și la regimul juridic al Bisericii Ortodoxe Române în perioada modernă a Statului român, pentru a înțelege posibilitățile legale de exercitare a activității de colportaj. O atenție deosebită este acordată actualei legislații, care stabilește că Biserica Ortodoxă Română, în calitatea sa de cult recunoscut, este persoană juridică de drept privat și de utilitate publică (Legea nr. 489/2006) și are, în exclusivitate, dreptul de producere și valorificare a obiectelor și veșmin­telor de cult, precum și de tipărire a cărților de cult, a celor teologice sau cu conținut bisericesc, necesare practicării cultului (Legea nr. 103/ 1992). Totoda­tă, sunt analizate și unele aspecte problematice ale aplicării legislației în vigoare referitoare la obiectele de cult, autorul identificând principalele cauze ale acestora și oferind ca soluție răspunsurile oficiale ale Patriarhiei Române cu privire la problemele prezentate.

Capitolul al cincilea (pp. 168-192) analizează sintetic actualele prevederi statutare și regulamentare din Biserica Ortodoxă Română referitoare la organizarea și funcțio­narea unităților ecleziale, la administrarea bunurilor bisericești, precum și la sancționarea abaterilor, accentuându-se principiul canonic fundamental privitor la libertatea și responsabilitatea membrilor Bisericii. Un astfel de accent este foarte necesar astăzi, întrucât Biserica trebuie să fie un model pentru societatea contemporană din ce în ce mai afectată de secularizare, consumerism și individualism. Este evidentă dorința autorului de a sublinia în acest capitol modul specific de organizare a Ortodoxiei româ­nești, ce presupune atât comuniunea ierarhică și coresponsabilitatea sinodală la fiecare nivel organi­zațional, cât și apărarea învățăturii de credință și a unității Bisericii, fundamente esențiale pentru activitatea de colportaj.

Ultimul capitol (pp. 193-226) descrie sistema­tic organizarea actuală a activității de colportaj din Biserica Ortodoxă Română, potrivit prevederilor statutare și regulamentare, precum și hotărârilor sinodale. Astfel, sunt prezentate mai întâi ins­tituțiile ecleziale centrale ale Bisericii Ortodoxe Române, care au responsabilități în activitatea de colportaj (Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă, Editurile, Tipografiile și Atelierele Patriarhiei Române), iar apoi se analizează situația existentă în Arhiepiscopia Bucu­reștilor. Studiul de caz dedicat si­tuației din prima eparhie a Bisericii Ortodoxe Române surprinde stadiul actual al dezvoltării susținute din ultimii ani a activității de colportaj desfă­șurate prin intermediul unui sector specializat în cadrul Admi­nistrației eparhiale, ce beneficiază de un regulament propriu de organizare. În responsabilitatea Sectorului de colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor sunt incluse trei tipuri de activități specifice, și anume: 1. producerea obiectelor de colportaj în ateliere proprii, 2. parteneriate cu tipografii și producători auto­rizați și 3. distribuirea obiectelor de colportaj prin unități proprii. Finalul acestui capitol creionează o parte dintre provocările contemporane referitoare la activitatea de colportaj bisericesc, în special iniția­tivele ilegale ale comer­cianților neautorizați și includerea nesta­tutară în pangarele bisericilor a unor pu­blicații necanonice sau a unor obiecte cu aspect de kitsch. Pentru soluționarea acestora, auto­rul propune o mai mare atenție și responsabilitate din partea conducătorilor unităților bisericești și o mai intensă vigilență din partea autori­tății ecleziale competente. Ar fi util poate ca, în contextul promovării intense a digitalizării socie­tății, să fie analizate și provocările create de actuala legislație, europeană și românească, referitoare la drepturile de autor și la dreptul de copyright în ceea ce privește obiectele de colportaj.

Concluziile lucrării (pp. 227-231) reflectă o analiză practică a situației colportajului în Biserica Ortodoxă Română, în care autorul subliniază importanța și rolul pastoral-misionar al acestei activități, precum și prejudecățile unora referitor la acest tip de slujire eclezială, unde spiritualul și economicul se îmbină pentru binele Bisericii.

Prin urmare, lucrarea este un început bun al cercetării științifice a activității de colportaj bisericesc, aflată astăzi sub provocările unei digitalizări accelerate, ce impune noi reguli și legislație specifică. Părintele Joachim Bejenariu a realizat, astfel, o lucrare vie, structurată și de valoare, fundamentată pe analiza prevederilor canonice, a mărturiilor istorice și a reglementărilor legale, efort ce se constituie ca un real și actual directorium pentru toți cei care doresc să cunoască și să înțeleagă activitatea de colportaj a Bisericii.