Comoara istoriilor și tezaurarul ei

De demult, unul dintre înțelepții pământului, Solomon, a înălțat către Dumnezeu o rugăciune, altfel decât o făceau cei mulți. L‑a rugat pe Dumnezeu: Dă‑mi mie înţelepciunea care stă aproape de scaunul Tău şi nu mă lepăda dintre slujitorii Tăi (Solomon 9, 4).

Nu a cerut bogății, darurile pe care le‑ar fi dorit ceilalți, a dorit în schimb înțelepciunea, un dar prețios și rar. Atunci Dumnezeu i‑a spus: pentru că ai cerut înțelepciune și nu ți‑ai dorit lucrurile efemere, pe care le doresc cei mulți, le vei primi deopotrivă. Și pe una, și pe celelalte, ca răsplată a unei cereri pline de bunăcuviință!

Aceste rânduri se doresc a fi prinos de recunoștință pentru un mare istoric contemporan și, în același timp, dintotdeauna, pe care îl are cultura românească.

O persoană angelică, care și‑a dedicat mai mult de jumătate din viața ei activității publicistice, editând, scriind, fiind autor și coautor a mai multor volume, apărute în special la Editura Academiei Române, ce privesc istoria și marile personalități care au ilustrat‑o. Lucrare impresionantă, care atrage cuvinte înalte, prețuire sinceră și apreciere colectivă.

Într‑o fugară privire asupra operei, vom descoperi Istoria Academiei Române, un dicționar al membrilor Academiei Române, Patrimoniul Academiei Române, donatorii și donațiile celor care s‑au identificat cu acest for important al culturii românești. Cu precădere, amintesc despre paginile pe care le‑a închinat slujitorilor Bisericii care au făcut parte din Academia Română.

Când am întâlnit‑o prima dată pe Dorina N. Rusu, istoric și membru corespondent al Academiei Române, am rămas uimit de ținuta și statura ei, de noblețea și modestia aristocrată, de speciala ei prestație, dar mai ales de preocuparea și prodigioasa sa activitate.

Încet, încet, am descoperit amănunte pline de lumină din viața ei. În primul rând, o dorință de a lucra ieșită din tipare, ceea ce înseamnă nu doar opt ore, ci 15, sau mai mult pe zi, ostenind pentru ceilalți, căutând în istoriile mai vechi și mai noi, descoperind lumina din viața oamenilor, a unor opere, studii și informații uitate.

Această lumină o au doar purtătorii unui dar special, după cuvintele Mântuitorului: Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune… Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui (Luca 6, 45), fiecare după darurile pe care le‑a primit și le‑a receptat. Omul luminos scoate cele bune, iar cel întunecat pe cele rele.

Am descoperit apoi legătura cu locuri speciale din România.

Este destul să amintim că s‑a născut în cetatea de sub Tâmpa, la umbra și sub rugăciunile Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, unde s‑a plămădit cultura românească autentică, unde s‑au remarcat mulţi slujitori ai istoriei, ai limbii și credinței românești, lovită dintr‑o parte și din alta de vânturi și furtuni cumplite.

Apoi, la Iași, sub ocrotirea Sfintei Preacuvioasei Parascheva, în taina iubitei sale mame și a surorii de care se simte mereu aproape, Catedrala Mitropolitană din Iași și Universitas iassiensis au imprimat lumină și înțelepciune asupra Dorinei Rusu, care și‑a început de timpuriu cercetările istorice.

Venită în București, a lucrat la Centrul de studii și cercetări de istorie militară, apoi la Editura Academiei. Contribuția ei este mai mult decât evidentă, afirmându‑se adesea că este unul dintre istoriografii prețioși, că a sa contribuție este demnă de amintit și că întreaga activitate o așază în fruntea unor astfel de preocupări, în cadrul Academiei Române.

Cuvintele ce i‑au fost adresate la recenta aniversare pe care Academia Română a organizat‑o întru cinstirea ei, vorbesc de la sine. Nume inconturnabil al cercetării, de referință pentru Academia Română, s‑a spus că studiile, lucrările, notele bogate și detaliate sunt greu de contabilizat și nu pot fi amintite în întregime, lucrând la unele volume singură sau împreună cu alți autori. O parte dintre lucrările sale, de mare anvergură, ținută și mari dimensiuni au cunoscut mai multe ediții.

Este numită Minerva vie a Academiei Române și mai mult decât un simbol. Datorită realizărilor științifice, contribuției academice de la Institutul de Arheologie și Istoria Artei al Academiei Române, precum și în urma dăruirii sale pentru știință, a fost descrisă sugestiv printr‑o sintagmă grăitoare: doamnă a istoriografiei românești.

Având în vedere opera magistrală, cu o contribuție importantă și un studiu acribios, plin de devotament și dăruire pentru instituția despre care a scris, dar și despre oamenii ei, se naşte întrebarea firească: oare de ce se află doar pe o treaptă intermediară de cinstire a Academiei? Căci, potrivit cuvintelor evanghelice, vrednic este lucrătorul de plata sa (Luca 10, 7).

Mărturisesc cu recunoștință că de multe ori i‑am cerut sfatul și ajutorul, când a fost vorba de întocmirea unor lucrări. M‑am bucurat de darurile şi rodirile sale ştiinţifice ori de câte ori i s‑a cerut contribuția științifică la realizarea unor studii de istorie bisericească, sau când a oferit cuvântul specialistului, a celui dedicat de mulți ani studiilor de istoriografie.

Așa am descoperit dragostea ei față de slujitorii Bisericii, care au devenit membri ai Academiei Române, între aceștia amintind pe: Sfântul Andrei Șaguna, Mitropolitul Ardealului, Sfântul Iosif Naniescu, Mitropolitul Moldovei, Dionisie Romano, Episcopul Buzăului, donator de cărți, Melchisedec Ștefănescu etc.

Despre Sfântul Iosif Naniescu știm că cea mai mare parte a bibliotecii sale a dăruit‑o Academiei Române, păstrând pentru sine câteva cărți și icoane, așa găsindu‑l sfârșitul vremelnic, în anul 1902.

Lista continuă cu Iosif Gheorghian, Atanasie Mironescu, Nicolae Bălan, Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Antonie Plămădeală, Teoctist Arăpașu, Bartolomeu Anania, dar și cu unii preoți, monahi și teologi, care au avut operă și preocupare pentru lumina cărților.

Dintre Patriarhii României, doi nu s‑au bucurat de această cinstire, deși opera și lucrarea lor îi recomanda. Justinian Marina și Iustin Moisescu, au păstorit în timpul cenzurii comuniste, iar regimul ostil Bisericii nu îngăduia conferirea unor prețioase onoruri.

Dacă cineva s‑ar ocupa acum de o prezentare amănunțită a activității slujitorilor Bisericii în cadrul Academiei Române va trebui să facă referire, în mare parte, la ce a scris și adunat ca într‑o comoară până acum Dorina N. Rusu.

M‑a surprins cu multă bucurie și admirație studiul amănunțit pe care l‑a realizat despre actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, subliniind prezența sa, intervențiile pe care le‑a avut în cadrul Academiei Române, preocupările pe care le‑a avut Biserica în colaborare cu instituția Academiei Române.

Cu uimitoare atenție și pricepere, Dorina N. Rusu a adunat lumină, oferind‑o iubitorilor adevăratelor comori, care nu sunt din lumea aceasta!