Comuniune ca în vremurile aurorale ale creștinismului

Dorobanți, sat din comuna Nicșeni, s-a ivit în Podișul Moldovei, pe colinele dulci dintre cursurile de apă ale Jijiei și Sitnei, abia la sfârșit de veac XIX, mai precis la 1870. Probabil că întemeietorii așezării și-au urzit acest cuibar de viețuire după ce fuseseră împroprietăriți prin reformele lui Cuza Vodă. Pe măsură ce așezarea, care numără în prezent 1496 de locuitori, a prins cheag, și lumea s-a înmulțit, locuitorii s-au putut învrednici să ridice, din propriile resurse, lăcaș de închinare, biserică, una care avea o semeție ce-o transforma în acea navă simbol al așezării, a cărei turlă îi vestea ca un catarg existența.  Zidirea s-a încheiat în anul 1897. Avea să fie această înălțare de casă a Domnului pentru credincioșii ortodocși din Dorobanți, nume atribuit localității întru cinstirea faptelor de vitejie din Războiul de Independență, și o încununare a unui drum și, totodată, pecetluire de comunitate pe harta județului Botoșani și pe cea a țării. A trecut amar de vreme până când biserica cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena a îmbrăcat veșmânt pictural. 1981 a fost anul realizării zugrăviturii interioare, a frescei, o operă a unui pictor de har, care, din păcate, a fost afectată de lucrarea mașteră a condițiilor de climat, așteptând intervenție salvatoare. Pictura din lăuntru a fost sfințită de Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Teoctist, în chiar anul finalizării. Dar acoperământul șubrezit a dus la infiltrări și la igrasia ce a afectat izbutita creație picturală. În 1993, odată cu venirea la Dorobanți a preotului Ilie-Iulian Șerban, slujitor până atunci în părțile Tulcii, absolvent al Teologiei la Constanța, orașul obârșiei sale, parohia, care se confrunta și cu proliferarea sectantă, a dobândit nu doar un preot misionar, ci și un ziditor. S-a purces atunci la repararea acoperișului, iar în anul 2000 s-a construit o primitoare casă de prăznuire. Lăcaşul din Dorobanți avea să mai aibă parte de încă o împodobire în 2018, un nou și chipeș iconostas. Stranele, mobilierul s-au primenit, la fel și pardoseala. Încălzirii cu sobe i-a luat locul cea cu centrală și calorifere. Toate aceste strădanii ctitoricești sunt jertfa obștii de credincioși și a păstorului lor. Biserica, cu grijita ei înfățișare, îi cheamă și îi îmbrățișează pe toți și se bucură mult când are loc și revenirea la turmă a oilor rătăcite, întoarse acasă, la izvor.  Sfântul lăcaș e poarta de intrare spre Împărăția cerească. Acesta e răsunetul său în sufletele oamenilor.

Când bat clopotele, poftindu-i să pășească în fața Altarului, se mișcă râul, se mișcă ramul. Iar la marile praznice toată suflarea ține să fie prezentă. Întocmai s-a petrecut în acea zi de 20 martie, în Postul Paștelui, când lumea luminată a umplut biserica și curtea ei în așteptarea Mitropolitului de la Iași, IPS Teofan, care poposea aici, cum o făcuse cu două săptămâni înainte într-o altă parte a județului Botoșani, într-o vizită pastorală. Se strânseseră la Dorobanți  preoții din Cercul misionar „Sfântul Apostol Toma” din Nicșești, cu care ierarhul voia să stea la sfat și împreună să săvârșească, ca pregustare a mulțimii de credincioși adunați cu evlavie mare, Sfintele Taine. La acele ceasuri ale după-amiezii și serii de sâmbătă s-a oficiat Sfântul Maslu de Mitropolitul Teofan, împre­ună cu părintele consilier Mihai Zvorâște, doi  arhidiaconi, Stelian Gheorghiasa și Mihai Anton, cu slujitorii parohiilor din comunele Nic­șeni, Roma și Răchiți, Emilian Duceag, Simion Cosmin, Dumitru Adăscăliței, Ilie Iulian Șer­ban, Marcel Popa, Ovidiu Rodu, Ioan Cașcaval, Ionuț-Loredan Cazaciuc, Mihail Urieșu și protopopul de Botoșani, părintele Petru Fercal. Acesta din urmă a fost însoțit de misionarul protopopesc, părintele Daniel Țăranu. Se ridicau rapsodic la cer înălțătoarele rugăciuni și lecturi din Evanghelie, invocând mărinimia Domnului întru tămăduire. Cântările cele răscolitoare, cuvintele pline de mireasma frumu­seții îi cuprindeau pe toți. Laolaltă țeseau comuniunea, acea respirare și bătaie a inimii împreună, într-o contopire osmotică. Priveam, ascultam. Îmi înviau în minte cuvintele din scrieri ale înțe­lepților din vechime ai crești­nătății, care descriu o astfel de trăire, ce-i a unei fuziuni sufletești atotcuprinzătoare. Da, sub ochii mei bucuroși se perindau adunările din începuturi aurorale, cu acea curățenie a apelor ieșite la lumină din creierii munților.

Și ceea ce a urmat s-a rânduit în aceeași albie. În seara respectivă a avut loc dialogul frățesc dintre Mitropolit și preoții cu preotesele lor, în care s-a dorit a se discuta cu franchețe despre problemele fiecăruia, inclusiv privitor la revenirea la vatră a celor pierduți prin părăsirea Bisericii strămoșești. A doua zi, duminică, s-a sfințit catapeteasma și celelalte adaosuri înnoitoare ale bisericii, după care s-a oficiat în același duh al comuniunii Liturghia cu vibrația ei de slujire cinstitoare. Sub auspicii similare s-a desfășurat agapa de la căminul cultural, cu participarea tuturor participanților la slujbă, și vorbirea de la suflet la suflet din casa parohială cu părintele Ilie-Iulian Șerban și prezbitera Elena. Încheierea s-a petrecut prin intrarea  în casa unei familii cu cinci copii, cea a pietrarului Cătălin Posteucă, „om bun la toate”, cum îl caracterizează parohul, ce-l are prețios reazăm, și pentru care Biserica este limanul unde el, om sărman, găsește izbăvirea. Toate acestea s-au așezat în cadrele unei atmosfere de sfințenie asemuitoare cu cea din zorii creștinismului.

S-au scurs anii, secolele, mileniile, și Biserica a rămas reperul de neclintit al comunităților. În lăuntrul ei și prin misia preotului din casă în casă se naște comuniunea, cea care face să dăinuie în minunăția ei îndumnezeită ființa umană. Asta mi s-a tâlcuit în ceasurile ca un fagure de miere petrecute alături de Mitropolitul Teofan în vizita sa pastorală la Dorobanți, în județul Botoșani. Una întru plămada comuniunii, ce duce mereu lumea înainte, păzind însă nesmintit „Poruncile”. Satul acesta s-a așezat cu fața în Lumină. Casele sunt mai arătoase, drumurile cele mai multe asfaltate, așezămintele publice refăcute. Se disting la tot pasul semne de îndreptare a stării materiale, deși n-au dispărut nevolnicii și aceștia au trebuință de proteguire și milostenie. Biserica, generatoarea comuniunii, călăuzește pe acest drum. Spre împlinirea acestui rost fost-a călătoria pastorală a Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan, izvorâtoare de mireasmă de mare praznic, din care s-au cuminecat din toată inima credincioșii din Dorobanți și din împrejurimi. Au făptuit Comuniunea, cu majuscule.